• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Despăgubiri de 20.000 de lei pe hectar pentru micii fermieri. Amendament votat în Parlament

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Despăgubiri pentru fermieri, votate în Parlament. În cadrul Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor a votat un amendament depus de deputatul PNL, Alexandru Popa, la Legea bugetului de stat pentru anul 2026, prin care se solicită 4,1 milioane de lei pentru despăgubirea fermierilor afectați din Jirlău și Vișani din județul Brăila.

    Prin amendamentul depus, care a fost votat cu 20 de voturi pro și 14 contra, fermierii din cele două comune ar putea primi despăgubiri de 20.000 lei pe hectar. Alexandru Popa a spus că fermierii din comunele Jirlău și Vișani care au avut culturile legumicole afectate au avut cheltuieli de circa 50.000 lei/ha, iar prin amendamentul depus propune o despăgubire de 20.000 de lei/ha pentru ca aceștia să nu intre în faliment.

    Citiți și: Agra Asigurări a lansat o nouă poliță de asigurare pentru culturile de legume în câmp

    Alexandru Popa, deputat PNL

    Despăgubiri de 20.000 lei/ha pentru fermierii din două comune brăilene

    Luni seară amendamentul depus de Alexandru Popa a fost votat și aprobat de Comisia pentru Agricultură din Parlamentul României. Acesta a atras atenția că dacă fermierii nu vor primi ajutor, în județul Brăila nu va mai exista legumicultură.

    ”Am depus un amendament la îndemnul femierilor din județul Brăila, singurul bazin legumicol din județ se află în bazinul Vișani-Jirlău. După o întâlnire cu femierilor din județul Brăila, am luat decizia de a veni să amendez bugetul Comisiei cu un proiect care vizează 4,1 milioane de lei pentru despăgubirile femierilor din anul 2025. În urma evaluărilor pe care le-am făcut alături de colegii mei raportat la facturile care demonstrează toate lucrările care s-au înregistrat, cheltuielile au fost undeva la 50.000 lei pe hectar. Eu propun o despăgubire de 20.000 lei pe hectar pentru fiecare femier în aceste două comune. Am discutat destul de clar cu ei că dacă nu vor primi acest sprijin vor intrat în faliment și în județul Brăila dacă nu se va acorda ajutor, nu va mai exista legumicultură”, a susținut deputatul în Comisia pentru Agricultură din Parlamentul României.

    La proiectul de buget au fost depuse 58 amendamente, fiind admis doar acest amendament depus de PNL.

    Citiți și: Deputatul Alexandru Popa a înființat o școală cu profil agricol și mai vrea să facă încă 4-5, până în 2025

    Atac masiv de agenți de dăunare la culturile legumicole din județul Brăila

    Legumicultorii din Jirlău și Vișani au avut pierderi însemnate la culturile de ardei și alte legume care au fost afectate în proporție de aproape 100% de agenți de dăunare (virusuri, organisme de tip mycoplasma, bacterii și ciuperci fitopatogene).

    ”Suma solicitată li se va acorda ca măsură de despăgubire pentru a putea să își desfășoare mai departe activitatea”, se arată în motivarea  amendamentului.

    Te-ar mai putea interesa

    Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Un specialist din piața cerealelor explică de ce grâul este scump pe bursă, dar ieftin în gospodăria fermierului

    Ultimele știri

    Austeritate pentru Agricultură? Tanczos Barna: Zero lei pentru sprijinul urgent de care au nevoie fermierii! Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe