O familie din județul Brașov a dus afacerea cu melci la nivelul următor și exportă inclusiv în Franța

O familie din judeţul Braşov a investit într-o afacere de nișă care s-a dovedit a fi un succes la export, inclusiv în Franța. Deși afacerea cu melci este mult mai ”gustată” de străini, marea ambiție a antreprenorilor brașoveni este să convingă românii de calitatea și beneficiile consumului cărnii de melc.
Povestea afacerii de familie din comuna Crizbav, județul Brașov a început acum 20 de ani când membrii familiei Ilieș au citit pentru prima dată despre această investiție de nișă. Astăzi, la două decenii distanță, aceștia au o fabrică de procesare, fac export dar cea mai mare ambiție a antreprenorilor este să cucerească și piața locală.
Citiți și: Ferma de melci, o afacere profitabilă. Un fermier moldovean vinde tone în Europa

Afacerea cu melci, de la o simplă hală de producție la o fabrică în toată regula
Prima hală destinată afacerii cu melci a fost construită de familia Ilieș acum 20 de ani iar între timp aceasta a devenit o adevărată fabrică de procesare. Acum din fabrică pleacă atât materie primă la export în țări precum Franța și Italia dar și pe piața locală unde vânzările funcționează în prezent printr-un magazin online.
”Povestea noastră a început acum 20 de ani când părinții mei și ai fratelui meu au înființat prima hală cu fonduri europene. Între timp noi ne-am adaptat la cerințele pieței și am investit iar în prezent avem o fabrică de procesare. Este o afacere de nișă în care noi credem dar nu oricine o poate face. Când au început părinții noștri nu aveau prea multe informații dar s-au documentat, au studiat, au experimentat începând din grădina casei până pe câteva zeci de metri pătrați. Adică ne-am avut fermă proprie, am încercat să-i creștem în sistem de creștere ecologică. Deci experiența am căpătat-o în ani cu multă muncă, pierderi și îndârjire”, a spus pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO, Ruxandra – fiica familiei Ilieș.
Aceasta a completat că familia a fost ajutată și de o cooperativă agricolă, din Teliu, județul Brașov, înființată de un american care a promovat în zonă conceptul de a crește melci printr-o anumită metodă.
”În această cooperativă au fost foarte mulți fermieri care și-au înființat ferme de melci, doar că metoda nu era adecvată pentru climatul pe care îl avem noi în România. Iar melcii nu cresc în captivitate, a trebuit să treacă cam 15 ani să ne dăm seama de acest aspect. Pentru a putea înființa o fermă de creștere a melcilor îți trebuie un sistem controlat închis, foarte bine pus la punct, din punct de vedere al temperaturii, al pH-ului, al hranei. Sunt foarte multe aspecte și este foarte greu să-i crești pe fermă. Noi am trecut și prin aceste etape, am avut ferme foarte multe, am avut chiar și sistem de împrejmuire electric, ca să nu fugă melcii, ca să vă închipuiți că peste noapte dacă ploua torențial, ei și cu acest sistem fugeau și erau la kilometri între ei și pe celelalte terenuri ale noastre”, a povestit antreprenoarea.
Citiți și: Idei de afaceri în agricultură: 20 de culturi profitabile care se pot înființa primăvara
Melcii procesați la Crizbav sunt colectați de culegători
Melcii care în prezent se prelucrează în fabrica din Crizbav sunt colectați din fauna spontană, conform celor spune de Ruxandra Ilieș.
”Melcii sunt de origine 100% românești, ei provin din centrele de achiziție de unde culegătorii colectează din diferite zone, care sunt autorizate, aprobate și avizate de Academia Română, cât și de agențiile de protecție a mediului pentru că se emit autorizații pentru această perioadă, sunt niște regulamente speciale în care se menționează ce tip de melci se colectează, dimensiunea lor, perioada. Avem standarde de calitate, de trasabilitate, facem analize, atât microbiologice cât și de toxicitate, metale grele, radioactivitate deci nu putem trimite așa oricum un astfel de produs, mai ales când vine vorba de Franța, Italia”, a mai dezvăluit antrepenoarea.
Aceasta a mai spus că melcii sunt selecționați în funcție de comenziile pe care firma le are. ”Noi putem procesa și cam procesăm anual în jur de 300-400 de tone de melc viu. Acum, la nivel de țară, puteți să mulțiți această valoare cu cel puțin de șase ori mai mult pentru că celelalte fabrici au poate doi sateliți, unde au centre de colectare și cantitatea este mult mai mare. Desigur se prelucrează și carne din alte țări. Ne-au venit melci și din Ucraina, când au fost comenzi mai mari, sau din Polonia dar momentan noi lucrăm doar cu melci de România”, a menționat Ruxandra Ilieș.
Magazin online de carne de melc
Dacă străinii sunt cuceriți de carnea de melc, românii încă sunt mai greu de convins să devină fideli acestei delicatese.
”Noi am lansat acest magazin online pe România, Natural Helix pentru a putea promova produsul și pe piața românească, pentru că semenii noștri nu cunosc, în primul rând, beneficiile consumului acestei căni, faptul că ea se găsește din abundență în mod natural în țara noastră. Este o resursă care ar trebui redescoperită, pentru că o avem și este foarte benefică. Carnea de melc conține aminoacizi esențiali organismului, conține foarte multe minerale și vitamine, colagen, deci ajută foarte mult la tot sistemul imunitar, la reglarea tensiunii arteriale. Sunt foarte multe studii care se fac și sunt prezente. Și noi vrem să convingem oamenii să prindă un pic de curaj că oarecum poporul nostru nu avea acest principiu de a mânca melci ușor. Lumea îl asociază cu acel animal care este mâzgos. Deci aici e chestia de a prinde curaj de a încerca de a gusta o carne în primul rând, care este foarte gustoasă”, a mai punctat antreprenoarea.
Fabrica din Brașov este una modernă dotată cu energie proprie obținută prin panouri fotovoltaice, apă proprie iar familia Ilieș are planuri mărețe în ceea ce privește dezvoltarea afacerii.
”Încercăm cât de mult putem să ne adaptăm vremurilor, să urmărim conceptul economiei circulare. Eu studiez toate deșeurile ce se obțin în această industrie și fac și proiecte de cercetare pe această parte. Am câștigat recent un proiect de cercetare prin care dorim să valorificăm deșeurile din această industrie, transformându-le în biofertilizatori. Sunt în derulare și alte proiecte pe partea de obținere produse cosmetice și farmaceutice. Dar cel mai mult ne dorim să convingem și românii să mănânce cât mai des posibil melci. În momentul în care spui melc, să zică: știu, iau de la Natural Helix cele mai bune delicatese”, a concluzionat Ruxandra Ilieș.









