• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii grăbesc fertilizarea cu azot în așteptarea ploilor. ANM: Unde și când vor cădea precipitații

    Oana Timar – Agrointeligența

    Fermierii au demarat fertilizarea cu azot a culturilor agricole, în așteptarea ploilor. Prognoze meteorologică le dă speranțe că precipitațiile vor veni negreșit în principalele zone agriocole ale României, astfel că, cu ploi căzute la timp, culturile vor valorifica la maxim cantitățile de azot aplicate în această primăvară.

    În ferme, fertilizarea cu azot este în toi. Agricultorii au urmărit prognozele meteo care anunță ploi, așa că au intrat pe câmp cu îngrășămintele azotoase. Cu ajutorul umidității, granulele căzute pe sol se vor dizolva și vor ajunge la rădăcinile plantelor.

    Ploi în regiunile agricole ale țării

    Ploile sunt anunțate că cadă începând de astăzi, joi – 26 martie, de la prânz, până luni, pe 30 martie. Alături de precipitații moderate cantitativ, informarea Administrației Naționale de Meteorologie menționează intensificări ale vântului, iar la munte ninsori și strat de zăpadă.

    Temporar vor fi intensificări ale vântului, joi (26 martie) în Banat, Crișana, Moldova și sudul Transilvaniei și noaptea îndeosebi în Oltenia și Muntenia, iar vineri (27 martie) și sâmbătă (28 martie) în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45-55 km/h. La munte, mai ales la altitudini mari, vor fi rafale de peste 70…80 km/h.

    De vineri (27 martie), ploile se vor extinde dinspre sud-vest și vor cuprinde treptat toate regiunile.

    La munte, cu precădere la altitudini mai mari de 1700 m, la început în Carpații Meridionali apoi și în restul zonelor montane va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent și va fi viscol.

    Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 20-25 l/mp și local de peste 40-60 l/mp, cu precădere în sud-vestul și sudul țării, precum și în zonele montane. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar în sud izolat vor fi descărcări electrice.

    Cod Galben de vânt puternic

    ANM a emis astăzi, joi – 26 martie, un cod Galben de vânt puternic în sudul Banatului și la altitudini mari în vestul Carpaților Meridionali. Până mâine dimineață, la ora 5, în sudul Banatului vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h, iar la altitudini mari în vestul Carpaților Meridionali rafalele vor atinge 90…100 km/h.

    Cod galben de vânt - 26 martie 2026
    Cod galben de vânt – 26 martie 2026

    De vineri, cod Galben de ploi și rafale de vânt

    De mâine dimineață, vineri – 27 martie, de la ora 5:00, intră în vigoare două atenționări meteorolofice valabile până seara, la ora 22:00.

    Primul Cod Galben vizează sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și Transilvaniei și sud-vestul Dobrogei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini mari în vestul Carpaților Meridionali rafalele vor atinge 90…100 km/h.

    Al doilea Cod Galben a fost emis pentru precipitații însemnate cantitativ în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj și Gorj, ninsori viscolite la altitudini de peste 1700 m în vestul Carpaților Meridionali.

    În județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj și Gorj vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula local 20…30 l/mp. Va ploua, iar în vestul Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă de 10…15 cm.

    Cod galben de ploi și vânt – 27 martie 2026

    Te-ar mai putea interesa

    Costurile și veniturile unei ferme. Calcul pentru un hectar de grâu, orz, rapiță, porumb și floarea-soarelui Crescătorii de bovine pot depune la APIA de astăzi, 1 septembrie, cererile pentru ajutorul de 68 euro/vacă Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă Un fermier a fost obligat să își distrugă livada după ce a oferit fructe gratuit

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România