• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cu bancomatul în livadă. Limitarea plăților în numerar i-a forțat pe fermieri să învețe internet banking

    Roxana Dobre -

    Noile restricții privind plățile în numerar au dat bătăi de cap fermierilor, însă cei mai mulți au dovedit, încă o dată, că sunt inventivi și că nimic nu le poate strica munca și planurile de afaceri.

    Primii care s-au plâns de limitarea încasărilor în bani lichizi au fost procesatorii de lapte. La Suceava, aceștia au precizat presei că nu pot plăti fermierii pentru băncile le-au limitat sumele pe care le pot scoate în numerar – legal fiind vorba de cel mult 10.000 de lei. „Situaţia este hilară, pentru că firmele nu-şi pot folosi propriii bani pentru a-şi achita obligaţiile pe care le au faţă de crescătorii de animale, persoane fizice“, a spus Cristian Mihai, unul dintre procesatori, citat de Mediafax.

    Descurcăreți din fire, legumicultorii din Vidra, județul Ilfov nu au lăsat legislația să le încurce socotelile așa că sfătuiți de liderii lor din zonă, au învățat rapid să se folosească de serviciul de internet banking. “Ne descurcăm bine cu acest serviciu. Avem și destule bancomate în zonă așa că oamenii au de unde să retragă banii. Ne avantajează că toată procedura este transparentă. Se vede exact cine și ce a cumpărat. Totul este fiscalizat”, a declarat pentru Agrointeligența Gheorghe Vlad, președintele Asociației Producătorilor de Legume.

    Plățile făcute vineri se încasează luni

    La rândul său legumicultor cu experiență, el spune că lucrurile se complică doar la sfârșit de săptămână: vineri, sâmbătă, duminicăm când băncile nu lucrează și producătorul trebuie să aștepte până luni să îi intre banii în cont. ”Dacă se face plata vineri după-amiază, suma poate fi accesată abia luni. Poți să scoți mai mulți bani și de la bancă, dar într-adevăr, trebuie să faci o programare cu câteva zile înainte”, a declarat Gheorghe Vlad, care spune că de noua măsură sunt mai afectați cei care cumpără cantitate mare de marfă și nu cel care o vinde.

    Pomicultorii se folosesc de bancomatele mobile

    Aurel Tănase, președintele OIPA Legume-Fructe spune că noua lege creează unele greutăți în sectorul pomicol.

    “Vă dau exemplu grupul de producători care cumpără 60, 70 de tone de cireșe pe zi. E normal ca oamenii să dorească o formă mai simplă. Omul este ocupat cu munca în livadă, nu stă el să meargă la bancă, să stea la cozi, să completeze formulare. Cu partea de internet, plăți online sau alte soluții nu sunt ei familiarizați cu astfel de proceduri. Omul preferă partea simplă: iei marfa, dai banul. Cultivatorul în loc să stea să își culeagă cireșele trebuie să alerge să vadă unde găsește primul bancomat ca să scoată banii”, a explicat pentru Agrointeligența Aurel Tănase – OIPA Legume-Fructe.

    Se merge și pe încredere

    El spune că în zonă s-a găsit totuși o soluție cât de cât mulțumitoare. “Au încercat colegii să găsească totuși o soluție și au adus niște bancomate mobile din care omul poate să își scoată banii fără să piardă timp – care pentru un fermier este extrem de prețios. Oricum societatea care cumpără de la producător face seara plata online dar producătorul trebuie să aibă încredere că cel care cumpără va face plata”, mai spune Aurel Tănase.

    Amenda pentru depăşirea plafoanelor: 10% din sumă

    Legea care limitează încasările și plățile în numerar efectuate de firme a intrat în vigoare din 9 mai și impune ca sumele încasate cash de la operatorii economici să fie realizate în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană. Plățile în numerar către firme se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi, se menționează în noua legislație. În ceea ce privește plațile din avansuri spre decontare, acestea se vor realiza în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.

    Nerespectarea plafoanelor stabilite pentru încasările şi plăţile în numerar se sancţionează cu amendă de 10% din suma încasată/plătită care depăşeşte plafonul stabilit pentru fiecare tip de operaţiune, dar nu mai puţin de 100 de lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se efectuează de către organele Ministerului Finanţelor, ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ale unităţilor sale subordonate.

    Unde nu se aplică plafoanele în numerar

    ** depunerea de numerar în conturile deschise la bănci, inclusiv în automatele de încasări în numerar;
    ** plata cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizaţiei şi a cazării pe timpul deplasării, precum şi a cheltuielilor neprevăzute;
    ** plata în numerar a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, amenzilor şi a altor obligaţii datorate bugetului general consolidat al statului;
    ** retragerea de numerar din conturi deschise la bănci pentru plata salariilor şi a altor drepturi de personal;
    ** transferarea de sume prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de BNR sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către BNR;
    ** depunerea de numerar în automate ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă Preț de vânzare la ovine. Cât costă o oaie la intrarea în iarnă Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!