• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum să devii un manager de succes în ferma ta. Cursurile care transformă tinerii în lideri

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Programul Tineri Lideri pentru Agricultură, sprijinit de Agricover, le oferă fermierilor care au mai puțin de 35 de ani bazele pentru a performa în acest sector strategic. Cursurile sunt pregătite de traineri cu peste 20 de ani experiență și care le predau tinerilor uneltele de care au nevoie pentru a dezvolta o afacere de succes în agricultură.

    Gheorghe Andrieș este unul din trainerii din programul Tineri Lideri pentru Agricultură și le-a predat fermierilor principii importante din Managementul financiar al fermei. Andrieș are o experiență de peste 20 de ani în training și consultanță de business și a acceptat cu bucurie să-și împărtășească toate cunoștințele cu tinerii fermieri.

    Imagine de la lansarea seriei VII Tineri Lideri pentru Agricultură
    Imagine de la lansarea seriei VII Tineri Lideri pentru Agricultură

    “Eu consider programul Tineri Lideri pentru Agricultură ca un mini-MBA în domeniul agribusiness. De ce? Fiindcă participanții sunt absolvenți de studii superioare, provin din familii care activează în agricultura românească din diverse zone ale țării. Mulți dintre ei sunt deja implicați în activitatea fermelor proprii sau de familie. Acest program le oferă o pregătire ”rotundă” în domeniul business-ului agricol, abordând domenii variate, dar absolut necesare unei conduceri performante a unei ferme atât din vedere tehnic, cât și comercial”, a declarat Gheorghe Andrieș.

    Gheorghe Andrieș alături de cursanți
    Gheorghe Andrieș alături de cursanți

    Cursuri din modulul Managementul afacerii agricole

    • Administrarea afacerii
    • Management strategic
    • Legislație în agribusiness
    • Managementul financiar al fermei
    • Marketing în agribusiness
    • Vânzare și tehnici de negociere
    • Tehnologie și Agricultura 4.0
    • Resurse umane în agribusiness

    Duelul proiectelor la Maratonul de Business

    Unul dintre cele mai interesante momente din cadrul cursurilor Tineri Lideri pentru Agricultură este reprezentat de Maratonul de Business. Tinerii se împart în echipe și își pun în joc toată experiența și cunoștințele dobândite la cursuri. Fiecare echipă are misiunea de a concepe și prezenta un proiect sustenabil de business agricol.

    Fiecare proiect din cadrul Maratonului de Business pornește cu o idee. Echipa primește apoi un ghid de plan de afaceri, fiecare membru al echipei fiind responsabil de un domeniu al acestui plan. După ce ideile sunt adunate, acestea sunt asamblate pe mai multe paliere: piață în care vor aplica proiectul, concurenții, clienții, modul de diferențiere, finanțarea, dezvoltarea unui buget P&L pe 3-5 ani, resurse umane necesare.

    În fiecare moment al proiectului, echipele primesc sprijin de la trainer și mentori. Se setează întâlniri, în care se șlefuiesc ideile și temele din planul de business. La final, tot planul de business este prezentat în fața unui juriu, iar cele mai bune proiecte sunt premiate.

    Maratonul de Business este atât un final, cât și un început. Final de proiect Tineri Lideri pentru Agricultură, început de drum în agricultură, cu un bagaj de cunoștințe solide. Tinerii fermieri pleacă echipați cu tot ce au nevoie pentru a conduce un business profitabil și sustenabil.

    “Pe lângă scopul de învățare, Maratonul poate genera chiar business-uri noi, inovative și pe care participanții din fiecare echipă de proiect le pot implementa efectiv după finalizarea programului”, a completat Gheorghe Andrieș.

    Metodologiile aplicate în cadrul Maratonului de Business pot fi utilizate cu succes în activitatea viitoare a celor care au parcurs programul Tineri Lideri pentru Agricultură. Acest program sprijinit de Agricover le oferă rețeta succesului.
    ”Mă voi descurca mult mai bine pe partea de management financiar, deoarece nu am avut o pregătire atât de bună până să ajung aici”, a declarat Andrada-Georgiana Rășcanu, absolventă Tineri Lideri pentru Agricultură.

    Echipa câștigătoare la Maratonul de Business la susținerea proiectului
    Echipa câștigătoare la Maratonul de Business la susținerea proiectului

    ”Mi-a plăcut foarte mult să învăț despre managementul financiar, pentru că aici ne-a fost prezentat într-o formă foarte ușor de înțeles”, a declarat Denis Sebastian Tegla, absolvent Tineri Lideri pentru Agricultură.

    Proiectul câștigător din 2026 de la Maratonul de Business

    În Seria a 7-a, Maratonul de Business a fost câștigat de o echipă formată din 4 tineri. Alexandra, Dragoș, Bogdan și Teodor au imaginat proiectul Agri ESG Hub, prin care fermierii pot beneficia de ajutor în privința creării rapoartelor ESG.
    ”Să fim câștigători este validarea muncii noastre și a faptului că nu am renunțat. Tineri Lideri pentru Agricultură ne-a învățat să fim responsabili și să ducem în fermele noastre principii solide de management și leadership”, a declarat Alexandra Tudor, câștigătoare 2026 Maratonul de Business.

    Se fac înscrieri pentru Seria VIII Tineri Lideri pentru Agroicultură

    Prin programul Tineri Lideri pentru Agricultură, 1.000 de tineri fermieri vor dobândi toate cunoștințele necesare schimbării generaționale a agriculturii din România și vor avea o abordare unitară și profesionistă a dezvoltării acestui domeniu vital. Cursurile Tineri Lideri pentru Agricultură vor continua cu seria a XIII-a.

    Dacă ești fermier și ai până în 35 de ani, află mai multe despre program și înscrie-te pe www.tinerilideripentruagricultura.ro.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Ciorile fac din nou prăpăd și scot din pâmânt porumbul abia răsărit. ”Sunt monumente ale naturii” ADS scoate la licitație o suprafață record de 4.700 de hectare pentru fermierii care au animale AgroReclamații. Fermier: APIA nu dă adeverințe pentru credite. Ca să luăm îngrășăminte, girăm cu casa Subvenția APIA pentru viței. Plata pe cap de tăuraș la îngrășare Parc fotovoltaic și fermă de păsări, pe același teren. Gâinile, protejate de panourile solare!

    Ultimele știri

    CFRO solicită reglementarea creditului-furnizor și eliminarea practicilor comerciale abuzive MADR rămâne fără doi secretari de stat. Se întoarce Adrian Pintea la APIA? Lanuri curate, șanse mari de producții ridicate la cereale, cu pachetul Marele Carnadine Max, de la Nufarm Insecticid pentru afide, viermi, musculițe, gândaci de Colorado și nu numai – Biatox de la Agrii Carne de porc românească, în toate magazinele din țară. Tanczos Barna, MADR: Exportul este blocat