• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Informare meteorologică emisă de astăzi, vineri – 17 aprilie, de către ANM și valabilă până mâine seară, sâmbătă, pentru instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului. În plus, Administrația Națională de Meteorologie a emis și două avertizări de Cod Galben valabile astăzi și mâine,

    De vineri, 17 aprilie, de la ora 10:00, și până sâmbătă, 18 aprilie, la ora 20:00, în centrul, sudul și estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și vor fi perioade cu averse, însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel în intervale scurte de timp, local se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp și pe arii restrânse de peste 25 l/mp. Izolat în regiunile sudice va cădea grindină.

    Temporar vântul va avea intensificări, pe parcursul zilei de vineri (17 aprilie), în regiunile vestice, dar și în restul teritoriului, îndeosebi în timpul ploilor, iar sâmbătă (18 aprilie) în est, sud-est, la munte și local în rest. Vor fi viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de 60…80 km/h.

    Două coduri galbene emise de ANM

    ANM a emis două coduri galbene de ploi și intensificări ale vântului.

    Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată
    Interval de valabilitate: 17 aprilie, ora 12 – 17 aprilie, ora 21

    În județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…55 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 35 l/mp.

    Cod galben de ploi - 17 aprilie 2026
    Cod galben de ploi – 17 aprilie 2026

    Cod Galben de intensificări ale vântului
    Interval de valabilitate: 18 aprilie, ora 09:00 – 18 aprilie, ora 20:00

    Pe parcursul zilei de sâmbătă, în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea și estul Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…65 km/h. În zona Carpaților de Curbură rafalele vor fi de 70…80 km/h.

    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra” Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil”

    Ultimele știri

    Fabulo, de la Soufflet Agro, este hibridul de porumb care oferă culturii un start puternic Prețul grâului și orzului DAP Constanța – a doua zi cu scădere. Egiptul cumpără din nou, România printre posibilele surse ASAS și ANZ au semnat un Protocol de Colaborare Instituțională! Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri