• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plantația de Paulownia văzută de aproape: Soții Apetrei au abandonat imobiliarele și așteaptă să recolteze 80.000 de euro/ha cu arborii-minune

    Roxana Dobre -

    Despre afacerea cu Paulownia se vorbește de mult timp că poate aduce profituri record, astfel că reporterii Agrointeligența au avut curiozitatea să vadă cum arată o plantație cu acești arbori în câmp și nu pe hârtie. Împreună cu Andrei Apetrei și câțiva clienți din țară ai cultivatorului, am mers în localitatea Sălcioara, comuna dâmbovițeană Moara Nouă, unde, împreună cu alt fermier din zonă, deține 7 hectare de Paulownia Shantong. Cultura a fost înființată în anul 2014 pe un teren pe care fusese plantată și lucernă.

    Despre afacerea cu ”Copacul de aur”, Andrei Apetrei ne-a spus că ea este una de familie care nu presupune doar implicarea membrilor familiei ci și o continuitate a acesteia, astfel încât să o lași moștenire copiilor tăi. De la acest principiu a plecat și Andrei Apetrei, care a lăsat în urmă o carieră în imobiliare și împreună cu soția a început să cultive Paulownia în România. Cei trei copii, chiar dacă au terminat studiile în Marea Britanie s-au întors în țară șI sunt la fel de implicați în afacere.

    Citiți și:

    UN PRIMAR desființează AFACEREA CU PAULOWNIA: ”ESTE O MARE ȚEAPĂ. Am plantat OPT HECTARE și am început DEFRIȘAREA!”

    “Este un business de familie și toată lumea muncește. Noi credem că afacerea de familie este motorul societății românești”, spune vizibil mândru, cultivatorul.

    Soții Apetrei au mers în China, locul de origine al plantei, să se specializeze și să vadă cu propriii ochi care sunt profiturile și rezultatele finale ale acestei culturi. În momentul de față, spune spune Apetrei, în România nu sunt mai mult de 1.000 de hectare cultivate pe baza investițiilor proprii fără fonduri europene sau alte tipuri de finanțări. Cu toate că sunt vehiculate cifre de ordinul 10-15 mii de hectare.

    Profit de 30.000 de euro/ha în biomasă sau de 80.000 de euro/ha în lemn

    Investița pe hectar începe de la 4.500 de euro la plantația la cheie. Aceasta include: pregătirea terenului, plantare și sistem de irigare. Profitul este garantat din 7 în 7 ani. Câte 80.000 de euro la hectar sau pe biomasă în jur de 30.000 de euro pe hectar.

    Deși toată lumea vehiculează sume și profituri uriașe deocamdată în România nu a recoltat nimeni o plantație de Paulownia.

    “România nu s-a recoltat pentru că inițial au fost aduse soiuri care nu sunt pretabile terenurilor noastre și au degerat în primii ani. Sunt multe firme în România care au adus plante fără să țină cont de zona pedoclimatică a țării noastre având în vedere că avem o climă temperat-continentală și se înregistrează și temperaturi de -30 de grade, iarna. Planta este sensibilă la ger”, a explicat pentru Agrointeligența, Andrei Apetrei care, la rândul său are o pepinieră de Paulownia.

    Fostul afacerist în imobiliare indică România ca zonă sigură de desfacere piața de peleți unde se poate câștiga între 100 și 125 de euro pe mc și cea de cherestea unde câștigul pleacă de la 300 pâna la 1.000 de euro mp3, în funcție de grosimea trunchiului.

    Caracteristicile sale de rezistență la putrezire și un punct de aprindere foarte mare asigură popularitatea acestui lemn pe piața mondială. Cultivatorul de Paulownia explică cum a ajuns la concluzia că pe piața din România este loc și chiar nevoie de acest copac.

    “Pe piața românească 7 milioane de hectare de mp pădure se taie, 11 milioane se importă. Oare are loc și Paulownia?”, întreabă zâmbind Apetrei. El deține la Crevedia cea mai mare pepinieră din țară unde testează “comportamentul” plantelor în diferite condiții.

    Care sunt condițiile de înființare a unei plantații de succes

    Terenul agricol cu PH între 6-7 fără argilă și cât mai bine drenat. De asemenea, trebuie evitate zonele inundabile cele cu salinitate mărită. Paulownia se poate planta și pe teren drept cât și în pantă până la 10 la sută numai pe partea sudică a pantei. Lucrările agricole precursoare sunt aratul la minimum 40 cm, administrarea de îngrășăminte, discuit de minim 2 ori, frezat pe zona de bilonare, montarea sistemului de irigare prin picurare. De menționat că plantația de Paulownia nu necesită niciun fel de aprobare specială fiind considerată plantă tehnică și nu necesită schimbarea destinației terenului.

    peletin din Paulownia

    Primii peleți din Paulownia

    Andrei Apetrei s-a asociat recent cu Cătălin Ciocianu – fabricant de peleți și Iuliean Horneț – un producător de centrale pe peleți. Împreună au fabricat și testat cu succes primii peleți de Paulownia făcuți în România. Apetrei pomenește chiar despre înființarea unei fabrici în zona Dobrogei. Spune că poate reduce semnificativ costurile pentru încălzirea unei case care merge cu centrală pe peleți. Dar asta este altă discuție…

    Plantația de Paulownia văzută de aproape

    Este foarte important de menționat că pentru cultivarea acestei plante nu este nevoie de rotirea culturilor, ea poate fi cultivată indiferent de plantația precedentă.

    cu primarul

    Marian Țachianu s-a asociat cu Apetrei după ce acesta i-a strârnit curiozitatea cu plantele de Paulownia. Primul a pus la bătaie terenul iar cel de-al doilea puieții. Printre rânduri seamănă în continuare lucernă pentru a nu irosi spațiul destul de generos dintre plante.

    Partea mecanizată este folosită doar la început, când este înființată cultura. După aceea este îngrijită manual. Plantele trebuie copilite și prășite.

    Țachianu recunoaște că își asumă niște riscuri ca la orice cultură nouă care este adusă în România dar spune că a citit mult despre această plantă și vrea să vadă “cum merge”. Deocamdată spune că este mulțumit dar are o oarecare reținere să se arunce în cifre și profituri uriașe. Pare cel mai realist de până acum. “Condițiile la noi nu sunt ca în Spania, Italia sau Germania. Nu trebuie să ascultăm tot ce spun comercianții de răsaduri. Facem niște calcule mai simple cu profituri mai mici și o perioadă mai mare de așteptare. Dar și cu calculele acestea reiese un profit ceva mai atractiv decât în cultura mare”, spune fermierul.

    pepiniera crevedia2

    Irigarea plantației este esențială

    Sistemul de irigat costă în jur de 1.000 de euro la hectar. Prețul pe hectar este mare dar cu cât suprafața este mai întinsă cu atât irigarea costă mai puțin.

    “Nu aș recomanda cuiva să își înființeze astfel de plantații fără să ia în calcul și sistemul de irigații. Cred că la anul planta va ajunge la jumătate de preț pentru că deja foarte mulți fermieri au cultivat, se cunoaște tehnologia. Este acum o nebunie dar sincer nu îi văd viitorul peste cinci ani. Poate doar cei cu adevărat pasionați o să se extndă”, mai spune femierul care este și primar.

    El adaugă de asemenea că o minimă investiție trebuie făcută și pentru folia de protecție împotriva buruienilor. Arborele Paulownia creşte până la 6 metri pe an atunci când este tânăr. Unele specii de plantaţie pot şi recoltate după mai puţin de cinci ani. Un aspect pozitiv este faptul că niciun copac nu trebuie plantat din nou, regenerându-se din rădăcinile existente. Recent, Paulownia a primit o mare atenție pentru proprietățile sale benefice pentru mediu și a fost prezentat ca o posibilă soluție la problema defrișărilor la nivel mondial, problemă ce se află în centrul dezbaterii privind schimbările climatice. Acesta este folosit ca un copac de reîmpădurire în mai multe țări, printre care Australia, Germania, China, SUA și Panama.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care intră pe lista de plăți APIA pentru a doua tranșă din subvenții Ajutor de 42.000 de euro/fermă. Banii, direct în conturile fermierilor ca sumă forfetară Piața cerealelor, din nou sub presiune. Prețuri la zi

    Ultimele știri

    Fragedo, brandul de carne numărul 1 pentru copii: alegerea părinților pentru calitate și siguranță, 6 ani la rând Ucraina: 200.000 de fermieri în armată și terenuri agricole confiscate ANSVSA – 20 de ani de activitate. Adrian Chesnoiu: Autoritatea este esențială pentru sănătatea populației!