• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vântul îi pune la cheltuială pe fermieri. Ilie Ursu: ”Am luat credit de la bancă să schimb folia solarului”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Investițiile în solarii devin esențiale în fața fenomenelor meteo extreme care au afectat mai multe zone ale țării în ultimele săptămâni. Legumicultorii au publicat în mediul online mai multe filmulețe în care, în unele cazuri, vântul a distrus tot spațiul protejat. Astfel, fermierii s-au văzut nevoiți să o ia fie de la zero și să facă solarii mai rezistente.

    Solariile legumicultorului Ilie Ursu, din Rusănești, județul Olt au rămas în picioare după vântul puternic de săptămâna trecută datorită investițiile pe care le-a făcut în spațiul protejat. La câțiva metri distanță însă, chiar la vecinul său, vântul puternic a pus la pământ solariile diferența fiind făcută strucutura puternică pe care a fost făcut spațiul protejat al familiei Ursu.

    Citiți și: Roșiile din solarii, deja atacate de trips și tuta absoluta. Fermier: ”Au apărut neașteptat de devreme”

    Solarii distruse de vânt

    Vântul și fenomenele meteo extreme bagă fermierii la cheltuială 

    Fermierul oltean a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că în trecut, culturile sale erau afectate frecvent de vântul puternic, care distrugea foliile de protecție de mai multe ori pe an. „De două-trei ori pe an schimbam foliile la solarii. Vântul le rupea constant. Și atunci am luat bani de la bancă și am schimbat structura, și acum am datorie 60.000 de lei pentru această modernizare pe care am făcut-o prin resurse propriii fără fonduri sau alte ajutoare”, a explicat acesta.

    Ilie Ursu a completat că situația s-a îmbunătățit după ce a decis să investească în modernizarea structurilor, chiar dacă acest lucru a presupus contractarea unui credit bancar. ”Este adevărat că înainte de această modernizare și eu după episoadele acelea de vânt schimbam folia de 2-3 ori pe an. Vă dați seama că pierderea nu este doar cu solarul ci pot fi afectate puternic și culturile pe care le ai la acel moment în el. Dar sigur și în prezent contează mult și care este viteza vântului, că dacă este peste 100 de kilometri pe oră cum am văzut prin nordul țării, în cazul acesta poți să ai și din sticlă, că tot îți afectează. Dar ne bucurăm că la noi nu a fost totuși atât de puternic”, a mai menționat legumicultorul.

    Citiți și: Cartofii noi românești au apărut în piețe. Ce preț au primii tuberculi recoltați din solar

    Cât costă investiția într-un solar…care să facă față vântului

    Ilie Ursu a mai spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că costul unui solar modern, de aproximativ 1.000 de metri pătrați, ajunge la circa 20.000 de euro, o sumă considerabilă pentru micii producători.

    „Nu poți să mergi pe improvizații. Dacă vrei să reziste, trebuie făcut aproape ca la carte. Cam la 1.000 de metri pătrați,cu 20 de euro/metrul pătrat, rezultă vreo 20.000 de euro”, a mai expiicat legumicultorul din județul Olt. 

    Te-ar mai putea interesa

    Un specialist din piața cerealelor explică de ce grâul este scump pe bursă, dar ieftin în gospodăria fermierului APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier?

    Ultimele știri

    Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Cerealele din România se ieftinesc, în timp ce Ucraina își triplează exporturile prin Portul Constanța Grâul românesc, prins între escaladarea războiului din Marea Neagră și presiunea exporturilor rusești Argentina ar putea stabili un record la exporturile de porumb din cauza problemelor logistice din Ucraina EPPO: 237 de proiecte pe fonduri europene pentru fermieri, fraudate. Dosarul, la Tribunalul București