• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA a încheiat campania de primire a cererilor pentru subvențiile agricole din acest an – cifre oficiale

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adrian Pintea, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a anunațat închiderea campaniei de primire a cererilor de plată pentru subvențiile din acest an. Fermierii au putut depune până ieri, vineri – 5 iunie, solicitările pentru plățile pe hectar și animale.

    Șeful APIA, Adrian Pintea a marcat finalul campaniei de cereri cu o postare în care a anunțat că suprafața solicitată la plată a crescut în raport cu situația de anul trecut. Pentru prima dată, fermierii nu mai pot depune cererile cu întârziere.

    ”APIA a încheiat cu succes Campania de depunere a cererilor de plată pentru anul 2026, iar acest rezultat este meritul unei echipe extraordinare, care a demonstrat încă o dată profesionalism, responsabilitate și capacitate de mobilizare. Campania din acest an are o semnificație aparte, fiind cea de-a 20-a campanie de depunere a cererilor de plată gestionată de APIA. Două decenii în care APIA a devenit un pilon esențial pentru agricultura românească și un partener de încredere pentru fermieri”, a declarat Adrian Pintea.

    Pintea a mai punctat și că, de la reluarea activității sale în cadrul APIA, în data de 29 aprilie, una dintre prioritățile asumate a fost finalizarea cu succes a acestei campanii. ”Într-un interval relativ scurt, am reușit împreună să concentrăm eforturile instituției, să menținem un ritm susținut de lucru și să asigurăm fermierilor sprijinul necesar pentru depunerea cererilor în condiții optime”, a mai spus Pintea.

    Suprafața declarată la APIA a crescut

    Șeful APIA a menționat și cifrele oficiale ale acestei campanii: au fost depuse 671.334 cereri de plată pentru o suprafață totală de 9.766.322 hectare. Față de anul precedent, suprafața declarată a crescut cu 38.029 hectare în timp ce numărul cererilor a scăzut cu 37.018.

    ”Această scădere a numărului de cereri nu reprezintă un semnal negativ, ci dimpotrivă. Ea reflectă continuarea procesului de comasare a terenurilor agricole și consolidarea exploatațiilor, o evoluție benefică pentru performanța și competitivitatea agriculturii românești.
    Sunt convins că aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără implicarea fiecărui angajat APIA. Le adresez mulțumiri și felicitări colegilor din aparatul central, din centrele județene și locale, care au demonstrat că, atunci când există coordonare, determinare și spirit de echipă, obiectivele instituționale pot fi atinse chiar și în cele mai solicitante perioade”, a explicat șeful APIA.

    Șeful APIA – mulțumiri adresate ministrului Tanczos Barna

    Adrian Pintea, directorul general al APIA, i-a mulțumit ministrului interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, ”pentru susținerea și sprijinul constant oferit în atingerea obiectivelor asumate în beneficiul fermierilor români”.

    ”În același timp, le mulțumesc fermierilor pentru încrederea acordată și pentru colaborarea constantă cu instituția noastră. APIA rămâne un partener de încredere al agriculturii românești, iar rezultatele acestei campanii demonstrează că avem o echipă puternică, capabilă să livreze performanță și să răspundă așteptărilor celor pe care îi deservim. Felicitări tuturor pentru această reușită și pentru contribuția adusă succesului celei de-a 20-a campanii APIA!”, a concluzionat Adrian Pintea.

    Te-ar mai putea interesa

    Primele terenuri care pierd subvențiile APIA din acest an! Baloți de lucernă furați în toiul nopții. Hoții au fost identificați cu ajutorul camerelor video din comună Micii fermieri care vindeau legume ieftine au fost alungați de autoritățile dintr-un mic oraș Primar-fermier cu 600 de hectare: a încasat despăgubiri de secetă, apoi a vândut porumbul recoltat! Fermierul Cosmin Micu renunță la floarea-soarelui: „E mai ușor să fac 4 t/ha la rapiță decât 3 t/ha la floare”

    Ultimele știri

    Piața cerealelor, la zi. Prețul grâului DAP Constanța – de referință. Săptămână încheiată la 211 euro/tonă Seceta devastează porumbul din Franța și Germania: România și Bulgaria, singurele excepții pozitive din UE Noul îngrășământ SEEFCO: doză mai mică la hectar, aceeași cantitate de fosfor pentru culturi Plan comun România-Ucraina pentru creșterea capacității de tranzit a cerealelor ucrainene Forumul de la Neptun: Marile organizații profesionale ale României se reunesc pentru un apel comun către clasa politică!