• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FMC a prezentat la Ziua Grâului și Orzului soluțiile pentru fermierii care vor performanță

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Fermierii sunt mereu ocupați, iar în această perioadă se recoltează orzul in majoritatea zonelor agricole ale țării și se pregătesc de recoltat grâul și rapița. De asemenea, mulți fermieri încep să își facă planuri și pentru următorul an agricol, iar cei care mizează pe cerealele păioase au putut găsi toate informațiile despre tehnologiile FMC Agro România pentru aceste culturi la evenimentul Ziua Grâului și Orzului organizat împreună cu INCDA Fundulea.

    Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Fundulea a găzduit una dintre cele mai așteptate întâlniri ale comunității agricole: Ziua Grâului și Orzului. Sute de fermieri din toată țara au răspuns prezent, atrași de noutățile în materie soiuri de grâu și orz, dar și de soluțiile tehnologice de protecție și de nutriție a plantelor, care fac diferența dintre o recoltă bună și una excepțională, pe care FMC Agro România le-a aplicat în platformele de loturi demonstrative de la Fundulea.

    Inovația schimbă regulile jocului

    Inovația este motorul creșterii agricole și al dezvoltării fermelor din România. Este ideea transmisă de Vasile Iosif, Director General FMC Agro România, iar inovațiile din portofoliul FMC au fost prezentate la Fundulea.

    Vasile Iosif, director general FMC Agro România
    Vasile Iosif, director general FMC Agro România

    Astfel, FMC a obținut omologarea produsului Isoflex la nivel European și în curs de dezvoltare sunt și alte produse care vor ajuta fermierii români. “La ora actuală, FMC mai are încă două produse noi pe care trebuie să le aducă în piață. Este vorba de Tetflupirolimet, un nou erbicid, cu un nou mod de acțiune. Rimixosafen este un alt produs pe care o să-l omologăm în 2028-2029. Un nou erbicid cu două moduri noi de acțiune”, a transmis Vasile Iosif.

    Un parteneriat care produce rezultate reale

    Produsele FMC sunt testate de ani buni pe platformele Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea. Specialiștii companiei colaborează cu cercetătorii de la INCDA pentru a vedea eficiența produselor de protecție și nutriție a plantelor din portofoliul FMC, în condiții reale de cultură.

    “În ultimii 6-7 ani avem un parteneriat cu compania FMC, care acoperă partea de protecție și nutriție a plantelor din platformele de testare a colecțiilor de soiuri de cereale create de noi aici la Institutul de la Fundulea. Avem o colaborare foarte bună cu dumnealor, iar produsele FMC maximizează potențialul de producție al soiurilor noastre, cât și stabilitatea acesteia” a menționat Elena Partal, Director General al INCDA Fundulea.

    Soiuri de grâu și orz prezentate la Ziua Grâului și Orzului
    Soiuri de grâu și orz prezentate la Ziua Grâului și Orzului

    “Partenerii noștri, FMC România, vin cu partea de tratamente fitosanitare și împreună cu aceștia căutăm să dezvoltăm cele mai eficiente verigi tehnologice, în așa fel încât soiurile din portofoliul nostru să obțină randament cât mai bun, atât în ceea ce înseamnă calitatea, cât și productivitatea”, a explicat Gheorghe Măturaru, cercetător la INCDA Fundulea.

    Produsele FMC și-au arătat calitățile la INCDA Fundulea

    Cătălin Viziru, Director Marketing FMC Agro România și Republica Moldova, a detaliat rezultatele platformelor de testare organizate alături de INCDA Fundulea, cu produse aplicate pe soiurile de grâu și orz ale institutului.
    Astfel, erbicidul Omnera a demonstrat că merită reputația câștigată în teren: control eficient al buruienilor cu frunză lată, inclusiv cele mai dificil de gestionat, precum veronica, turița, volbura sau samulastra de rapiță și floarea soarelui rezistente la tehnologiile existente în piață (imazamox și Express), în doze flexibile de 0.5 până la 0.75 l/ha, cu rezultate vizibile în câmp în doar câteva zile de la aplicare și control definitiv în 7-10 zile.

    Omnera, unul dintre cele mai apreciate erbicide de către fermieri
    Omnera, unul dintre cele mai apreciate erbicide de către fermieri

    Fermierii din România folosesc cu succes și fungicidul Zantara. “Iată 3 avantaje pentru fermieri: control foarte bun și eficient al bolilor din culturile de grâu și orz și mă refer la septorioze, fuzarioze, rugini, pătarea reticulară sau sfâșierea frunzelor. Avem o protecție foarte lungă, de până la 6 săptămâni cu fungicidul Zantara, o protecție foarte bună împotriva bolilor și bineînțeles, un, și al treilea avantaj, un efect de stay green, care ne aduce un spor cantitativ și calitativ de producție”, a declarat Cătălin Viziru.

    Nutriție și biostimulare: pachetul complet

    FMC nu s-a oprit la erbicide și fungicide. Pe platformele de la Fundulea, alături de tratamentele fitosanitare, au fost aplicate biostimulatorul Seamac Rhizo, pe bază de extract de alge Ascophyllum nodosum, aminoacizi, macro și microelemente, și fertilizantul foliar Foliar Extra, aplicat în stadiul de burduf, cu efect dovedit de creștere a conținutului de proteină din recoltă. Este un pachet complet, gândit de FMC Agro România pentru fermierii care nu lasă nimic la voia întâmplării.

    Ziua Grâului și Orzului de la INCDA Fundulea a arătat, din nou, că performanța în agricultură se construiește prin colaborare între cercetători, companii și fermieri. FMC Agro România este un jucător esențial în această ecuație de ani buni, cu produse eficiente și inovații care surprind an de an.

    Mai multe detalii despre soluțiile FMC pentru culturile de cereale păioase se găsesc pe www.fmcagro.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Micii fermieri care vindeau legume ieftine au fost alungați de autoritățile dintr-un mic oraș Primar-fermier cu 600 de hectare: a încasat despăgubiri de secetă, apoi a vândut porumbul recoltat! Baloți de lucernă furați în toiul nopții. Hoții au fost identificați cu ajutorul camerelor video din comună Comisia Europeană taie puternic estimările pentru porumb și grâu. Oferta de cereale din UE se restrânge

    Ultimele știri

    Piața cerealelor, la zi. Prețul grâului DAP Constanța – de referință. Săptămână încheiată la 211 euro/tonă Seceta devastează porumbul din Franța și Germania: România și Bulgaria, singurele excepții pozitive din UE Noul îngrășământ SEEFCO: doză mai mică la hectar, aceeași cantitate de fosfor pentru culturi Plan comun România-Ucraina pentru creșterea capacității de tranzit a cerealelor ucrainene Forumul de la Neptun: Marile organizații profesionale ale României se reunesc pentru un apel comun către clasa politică!