• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Apicultorii ne-au întrebat despre subvenția de 15 euro/familia de albine. Când se depun cererile

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Subvenția de 15 euro pe familia de albine a fost introdusă în legislația românească printr-o lege votată de Parlament, promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial din 24 iulie ca Legea nr. 101/2026 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru apicultori. Imediat după oficializarea măsurii, crescătorii de albine ne-au contactat să ne întrebe dacă și unde se depun cererile pentru sprijinul aprobat pe o perioadă de trei ani 2026-2028.

    Conform documentului publicat în Monitorul Oficial, schema se va aplica pe întreg teritoriul României, după autorizarea de către Comisia Europeană a ajutorului de stat. Ajutorul de stat instituit prin schemă ar urma să se acorde pe o perioadă de 3 ani, pentru producția autohtonă, și o singură dată pe an.

    Citiți și: Președintele României a promulgat legea subvenției de 15 euro pe familia de albine!

    Ajutor pentru crescătorii de albine

    Subvenția de 15 euro pe an pentru albine. Cererile, după ce se adoptă normele de aplicare

    Legea 101.2026 stipulează condițiile în care se poate demara campania de primire a cererilor pentru subvenția pe familia de albine. Fiecare cerere de plată pentru accesarea schemei de ajutor de stat se va depune la sediul centrelor județene/al Municipiului București ale Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are obțigația de notifica schema Comisiei Europene.

    În situația în care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat conține prevederi noi sau diferite față de schema notificată, prevederile schemei se completează și/sau se modifică în mod corespunzător.

    ”În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, adică 27 iunie, Guvernul, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, va adopta, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare a prevederilor legii, care de asemenea urmează să fie publicate în Monitorul Oficial al României„, se arată în actul normativ.

    La acest moment, niciuna dintre proceduri nu este parcursă – MADR nu a comunicat că ar fi notificat schema la Bruxelles și, deci, nici dacă ea a primit undă verde. Nici normele de aplicare nu au fost elaborate și nu se află în transparență publică, în consecință nici nu se pot depune cereri pentru noua subvenție din apicultură.

    Citiți și: Primărie: Doar apicultorii din sat au voie cu albinele la salcâmii din localitate

    Buget anual de 170 de milioane de lei pentru subvenționarea apiculturii

    Valoarea ajutorului de stat care se acordă beneficiarilor este contravaloarea în lei a 15 euro/familie. În cazul în care din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale alocat pentru schemă rămâne o sumă nealocată la data depunerii cererilor, suma rămasă neutilizată se împarte în mod egal tuturor beneficiarilor care au primit minimum de 15 euro/familie.

    Plafonul maxim al ajutorului de stat este de 170.000.000 lei anual. Fondurile necesare schemei instituite prin lege se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    O cunoscută pepinieră din România a decis să nu majoreze prețurile la puieții de pomi fructiferi MAXAM a lansat noi dimensiuni pentru două modele de anvelope agricole România, Bulgaria și Turcia vor crea un mecanism comun pentru a răspunde amenințărilor din Marea Neagră Fermierii români riscă să piardă 65 de euro pe hectar din cauza tăierilor bugetare Ploi la începutul lunii noiembrie. ANM a emis alerte de precipitații ce pot ajunge la 70 l/mp