• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Situația din oierit, tema centrală a Conferinței pentru Zootehnie 2026. Evenimentul are loc vineri, 24 iulie, la Botoșani

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Mai sunt doar două zile până la evenimentul organizat de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți, județul Botoșani, unitate din rețeaua Academiei de științe Agricole și Silvice ’’Gheorghe Ionescu – Șișești’’, în parteneriat cu Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine MOLDOOVIS. Conferința pentru Zootehnie 2026, manifestare științifică internațională dedicată sectorului ovin și caprin, va avea loc pe 24 iulie.

    Cea de-a doua ediție a Conferinței pentru Zootehnie va reuni cercetători, cadre universitare, fermieri și reprezentanți ai instituțiilor de profil într-un cadru dedicat schimbului de experiență, transferului de cunoștințe și promovării inovației în sectorul ovin și caprin. Sub deviza „Inovație – Performanță – Sustenabilitate”, conferința urmărește valorificarea rezultatelor cercetării științifice, consolidarea colaborării dintre instituțiile de cercetare, mediul universitar, organizațiile profesionale și sectorul de producție, precum și promovarea soluțiilor inovatoare pentru dezvoltarea durabilă a zootehniei.

    Citiți și: Elita zootehniei se reunește pe 24 iulie, la Popăuți, pentru Conferința dedicată sectorului ovin și caprin

    Conferința pentru Zootehnie 2026 – programul evenimentului

    Programul evenimentului include:

    – Deschidere;
    – Înmânarea Atestatelor de recunoaștere a Liniilor : Karakul Alb și Karakul Roz , din cadrul ovinelor din rasa Karakul de Botoșani .
    – Lucrărilor științifice susținute de cercetători din organizații de cercetare din: O lucrare, Academia de Științe Agricole din Republica Moldova, Două Lucrări, SCDCOC Popăuți, O lucrare, Academia de Științe Agricole și Silvice București.

    Teme: Autoritatea Naționale pentru Zootehnie (ANZ), Asociația Crescătorilor de Ovine ”Păstorul Crișana” Arad;

    – Schimburi de experiență și dezbateri privind soluțiile inovatoare pentru fermele moderne;
    – Prezentarea loturilor experimentale din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți: Loturi cu cele 6 Linii Colorate în cadrul rasei Karakul de Botoșani, dar și loturi experimentale cu noile provocări, Proiecte de cercetare petru producțiile de Carne, lapte, dar și la specia caprine o nouă creație bilologică adaptată în zona de N-E a României.

    Citiți și: ANSVSA începe vaccinarea oilor contra pestei micilor rumegătoare! Primele județe unde se face imunizarea ovinelor

    Situația din oierit, subiectul central al dezbaterilor ce vor avea loc la Botoșani

    Directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți, CS.II.dr.ing. Ionică Nechifor, a anunțat că în cadrul programului, vor avea loc dezbateri despre Pesta Micilor Rumegătoare (PMR), alături de Președintele Secției de Medicină Veterinară din Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești (ASAS), Prof. Univ. Dumitru Militaru și directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Botoșani, Teodor Harabagiu.

    Ionică Nechifor, Asociația Moldoovis

    ”Cercetarea reprezintă unul dintre principalii factori ai dezvoltării zootehniei românești, prin generarea de soluții inovatoare pentru creșterea performanțelor productive, îmbunătățirea eficienței economice și dezvoltarea unor sisteme de producție sustenabile. Conferința își propune să consolideze colaborarea dintre cercetare, învățământ, administrație și mediul privat, contribuind la identificarea celor mai eficiente soluții pentru dezvoltarea sectorului ovin și caprin din România.  În acest sens , avem confirmări cu participanți de peste 200 persoane: reprezentații ASAS, MADR, ANZ, Instituții de Cercetare-Dezvoltare, Instituții agricole locale,  personalități din județul Botoșani, reprezentanți ai Federației Romovis (sunt peste 10 Președinți de Asociații din țară) alături de fermieri și crescători de ovine Karakul de Botoșani, din Regiunea Moldovei”, a transmis Ionică Nechifor pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Elita zootehniei se reunește pe 24 iulie la Botoșani

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea

    Ultimele știri

    O cunoscută pepinieră din România a decis să nu majoreze prețurile la puieții de pomi fructiferi MAXAM a lansat noi dimensiuni pentru două modele de anvelope agricole România, Bulgaria și Turcia vor crea un mecanism comun pentru a răspunde amenințărilor din Marea Neagră Fermierii români riscă să piardă 65 de euro pe hectar din cauza tăierilor bugetare Ploi la începutul lunii noiembrie. ANM a emis alerte de precipitații ce pot ajunge la 70 l/mp