• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Raportul USDA de august – impact în prețul cerealelor de la Marea Neagră. România, estimare de 12,5 milioane de tone la grâu

    Ploscaru Mihaela – Agrointeligența

    Raportul Departamentul Agriculturii din SUA din luna august vine cu schimbări importante în cererea și oferta de cereale la nivel global.

    WASDE al USDA consideră că România recoltează mai mult decât se estima anterior și majorează cu 1,5 milioane tone grâul și cu 320.000 tone floarea-soarelui.

    După publicarea raportului, prețurile cerealelor au cedat o parte din câștiguri, dar au rămas susținute de riscul logistic din Marea Neagră. Atacul ucrainean asupra portului rusesc Novorossiysk, unul dintre principalele puncte de export de grâu ale Rusiei, a afectat două terminale de cereale și a readus în piață prima de risc geopolitic.

    Producția globală de grâu, revizuită în scădere, dar stocurile finale cresc, pe fondul dificultăților de export din Rusia și Ucraina

    Pentru sezonul 2026/27, USDA estimează o ofertă mondială de grâu de 1.099,5 milioane tone, în creștere cu 500.000 tone față de prognoza anterioară, în principal datorită stocurilor inițiale mai mari. Producția este redusă în UE (134 milioane tone), Marea Britanie (12 milioane tone) și Brazilia (6,1 milioane tone), pe fondul temperaturilor peste medie care au afectat randamentele.

    Comerțul mondial este redus cu 300.000 tone, la 212,7 milioane tone, ca urmare a diminuării exporturilor Rusiei (46 milioane tone) și Ucrainei (13,5 milioane tone), afectate de perturbările logistice din Marea Azov și Marea Neagră. În schimb, stocurile finale mondiale urcă la 273,3 milioane de tone, cu 400.000 tone peste estimarea precedentă.

    Pentru SUA, raportul USDA pentru luna august 2026 reduce producția de grâu la 41,66 milioane tone, ca urmare a reducerii suprafeței recoltate și a randamentului. Consumul intern și exporturile sunt menținute neschimbate, însă stocurile finale sunt reduse la 19,51 milioane tone, cu 22% sub nivelul de anul trecut.

    Porumbul mondial: producția crește, dar stocurile globale scad

    Pentru sezonul 2026/27, USDA crește producția de porumb, susținută de majorări pentru Rusia (17,2 milioane tone) și Ucraina (31,8 milioane tone), însă această creștere este parțial anulată de reducerea producției UE (50,2 milioane tone), unde căldura extremă și seceta afectează perspectivele de randament și suprafața cultivată.

    Comerțul mondial este influențat de creșterea exporturilor SUA, dar și de reducerea exporturilor Ucrainei (22 milioane tone) și UE (1,6 milioane tone). Stocurile mondiale de porumb ajung la 274,7 milioane tone, cu 600.000 tone sub estimarea precedentă.
    Pentru SUA, USDA estimează o producție de porumb de 406,75 milioane tone, ceea ce ar reprezenta a doua cea mai mare recoltă din istoria federației americane. Exporturile SUA sunt majorate la 83,19 milioane tone, pe fondul cererii mondiale mai mari și al exporturilor restrânse ale Ucrainei.

    USDA a majorat estimarea pentru porumbul Braziliei pentru sezonul 2025/26 la 140 milioane tone, de la 138 milioane tone în iulie, iar pentru Argentina prognoza a rămas neschimbată, la 63 milioane tone.

    Producția mondială de soia crește, la fel și stocurile

    La nivel mondial, producția de soia pentru 2026/27 este revizuită în creștere, la 442,25 milioane tone, avansul SUA compensând în mare parte reducerea producției estimate pentru Ucraina, unde suprafața cultivată raportată a fost mai mică. Exporturile mondiale sunt menținute la același nivel, scăderea livrărilor Ucrainei fiind compensată de exporturi mai mari ale Argentinei (6,45 milioane tone). În paralel, procesarea mondială crește, iar stocurile finale globale de soia sunt estimate la 124,2 milioane tone, în ușoară creștere.

    Producția de oleaginoase a SUA este estimată la 132,7 milioane tone, cu 1,1 milioane tone peste prognoza anterioară, în principal datorită creșterii producției de soia, la 122,99 milioane tone. Exporturile SUA rămân neschimbate (45,18 milioane tone), iar stocurile finale sunt majorate la 8,71 milioane tone.

    Producția sud-americană pentru sezonul 2025/26 aduce un nou element de presiune competitivă pe piața oleaginoaselor. USDA a majorat estimarea pentru producția de soia a Braziliei la 180,5 milioane tone în timp ce recolta din Argentina a fost redusă ușor, la 49,5 milioane tone.

    România primește încă 1,5 milioane tone la grâu și 320.000 tone la floarea-soarelui

    Față de raportul WASDE din iulie, USDA a îmbunătățit semnificativ perspectiva producției de grâu a României, de la 11 la 12,5 milioane tone, adică un plus de 1,5 milioane tone (sau 13,6%). Creșterea vine și pe fondul unei suprafețe recoltate mai mari, estimată acum la 2,37 milioane hectare, față de 2,25 milioane hectare în iulie.

    Și producția de orz a fost majorată, de la 3,2 la 3,4 milioane tone, în timp ce suprafața rămâne la 635.000 hectare. În schimb, prognoza pentru porumb este menținută la 7,237 milioane tone, de pe 1,68 milioane hectare. Astfel, actualizarea din august consolidează perspectiva unei recolte românești de cereale mai mari decât se anticipa în urmă cu o lună, în special datorită grâului.

    Pe segmentul oleaginoaselor, cea mai spectaculoasă revizuire este la floarea-soarelui, unde USDA a ridicat estimarea producției de la 2,28 la 2,60 milioane tone, un plus de 320.000 tone (sau14%), fără modificarea suprafeței, menținută la 1,22 milioane hectare. Și producția de soia a fost majorată, de la 270.000 la 310.000 tone, respectiv cu 40.000 tone (sau14,8%), de pe aceeași suprafață de 143.000 hectare. În schimb, rapița rămâne la nivelul de 3,52 milioane tone din estimarea anterioară.

    În ansamblu, raportul USDA din august transmite un mesaj clar pentru piața românească: oferta de grâu și floarea-soarelui ar putea fi considerabil mai mare decât se estima în iulie, ceea ce va conta atât pentru prețurile interne, cât și pentru potențialul de export al României în sezonul 2026/27.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Ministrul Tanczos Barna a dat un termen clar pentru banii fermierilor Preț teren agricol în Germania. Un hectar de pământ se apropie de 100.000 de euro ANSVSA a ieșit în stradă cu Poliția și Jandarmeria. Transporturi ilegale de animale, descoperite la controale Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii. Grâul și porumbul – pe creștere, rapița și floarea-soarelui se depreciază Ultima fermă de vaci de lapte de lângă București își reduce efectivul. Dr. Mihai Petcu: „N-am cui să vând laptele, nici animalele”

    Ultimele știri

    Cum își propune Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România să inspire fermierii români UE interzice de joi importurile de carne de vită și de pasăre din Brazilia. Prima reacție din România S-a deschis robinetul cu bani! Patru ajutoare noi pe care fermierii le pot accesa de astăzi Crescătorii de bovine pot depune la APIA de astăzi, 1 septembrie, cererile pentru ajutorul de 68 euro/vacă Cu ProSpectrumGUARD, de la Soufflet Agro, ai câmp curat, ești fermier relaxat