• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Legile pentru noile subvenții de 68 euro/vacă și 13,7euro/porc, publicate în Monitorul Oficial! Termene plăți!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Subvențiile noi aprobate de Parlament au primit undă verde și din partea Președintelui României, Nicușor Dan. Șeful statului a semnat ieri, luni – 24 august, decretele de promulgare pentru două legi care instituție măsuri de sprijin noi ăn zootehnie, pe cadrul de criză Iran. Este vorba despre ajutoare de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele suin și bovin. Legile aferente au fost publicate deja în Monitorul Oficial.

    Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat ieri, luni – 24 august, decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, proiect înregistrat la Parlament cu indicativul PL-x 501/2026. Totodată, Nicușor Dan a promulgat Legea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, înregistrată cu indicativul PL-x 503/2026. Ambele proiecte au fost publicate în Monitorul Oficial în aceeași zi.

    Citiți și: Legea pentru subvenția de 68 de euro pe cap de bovină: condiții, termene, plăți

    Președintele Nicușor Dan

    Noile subvenții din zootehnie au primit undă verde și de la Cotroceni

    Prin cele două acte normative sunt create cadrul legal și mecanismele necesare pentru acordarea sprijinului de stat destinat celor două sectoare zootehnice.

    Ulterior, cele două acte normative au fost publicate în Monitorul Oficial de ieri, luni – 24 august astfel: Legea 176/2026 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu a apărut în Monitorul Oficial Nr. 700 și Legea 175/2026 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu a apărut în Monitorul Oficial Nr.701.

    Deși au fost publicate în Monitorul Oficial, cele două legi așteaptă și aprobarea de la Comisia Europeană (CE). ”La data primirii deciziei Comisiei Europene privind acordarea ajutorului de stat se stabilește eligibilitatea beneficiarului și se constituie obligația de plată a acestui ajutor de stat. În situația în care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat conține prevederi noi sau diferite față de schema notificată, prevederile schemei se completează și/sau se modifică în mod corespunzător”, se precizează în cazul ambelor legi.

    Citiți și: Cele mai drastice măsuri împotriva pestei porcine africane au întors legea anti-PPA în Parlament!

    Cele două noi subvenții din zootehnie, prin APIA

    Cele două scheme de sprijin pentru sectorul zootehnic urmează să se deruleze prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). În cazul ajutorului pentru crescătorii de vaci și bivolițe, cuantumul care ar fi acordat beneficiarilor este de 68 euro/cap bovină/bubalină. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2026.

    În cazul noii subvenții pentru bovine și bubaline, aceasta poate fi accesată atât de persoane fizice, cât și de forme juridice – PFA, II, SRL etc. Astfel textul legii definește beneficiarii ca fiind crescători de animale – ”persoană fizică, persoană juridică, întreprindere individuală sau familială, persoană fizică autorizată, precum și societatea agricolă constituită în baza Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, care are în posesie permanentă bovine înscrise în BND, în calitate de proprietar de animale și/sau proprietar de exploatație”.

    De asemenea, sunt prevederi și pentru vârsta minimă a animalelor eligibile: atât în cazul bovinelor, cât și la bivolițe, ajutorul se achită pentru masculi și femele, cu vârsta de minimum 22 de luni la data de 28 februarie 2026.

    Ajutorul de stat pentru vaci și bivolițe urmează să se acorde beneficiarilor care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate:

    a) la data de 1 martie 2026 dețin minimum 10 capete bovine sau bubaline în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în BND – Baza Națională de Date, cu excepția celor din unitățile administrativ-teritoriale din zona montană prevăzute în Planul strategic PAC 2023-2027, care dețin minimum 5 capete bovine sau bubaline;
    b) beneficiarul ajutorului de stat poate să fie diferit la momentul depunerii cererii față de deținătorul bovinelor sau bubalinelor la data de 1 martie 2026, cu condiția ca data schimbării formei de organizare/radierii să fie cuprinsă între 1 martie 2026 și data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, pentru următoarele cazuri:
    (i) beneficiarul este persoană fizică autorizată (PFA), întreprindere individuală (II), întreprindere familială (IF) la momentul depunerii cererii, iar bovinele figurează în BND la data de 1 martie 2026 pe codul numeric personal (CNP), al reprezentantului PFA, II, IF;
    (ii) beneficiarul este persoană fizică la momentul depunerii cererii, iar bovinele sau bubalinele figurează în BND la data de 1 martie 2026 pe cod unic de înregistrare (CUI), al PFA/II/IF, în cazul în care calitatea de reprezentant al PFA/II/IF a fost deținută de beneficiar;
    c) existența, la data de 5 octombrie 2026, a cel puțin 75% din efectivul de bovine sau bubaline solicitat în cerere, cu excepția celor care s-au aflat în una dintre următoarele situații:
    – faliment, lichidare, forță majoră sau dețin exploatații supuse restricțiilor sanitare veterinare privind mișcarea animalelor cauzate de bolile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/429, cu modificările ulterioare;
    d) să fie înregistrați în registrul unic de identificare (RUI), și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;
    e) să nu se afle în reorganizare, lichidare sau în faliment, la data de 28 februarie 2026, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, sau, în cazul persoanei fizice, să nu fi fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 28 februarie 2026.

    Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care în perioada 1 martie-31 decembrie 2026 au intrat, respectiv au ieșit în/din exploatațiile cu cod ANSVSA deținute de același beneficiar sau în/din exploatațiile asociațiilor/cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru pășunat.

    Subvenție pentru porcii din gospodărie
    Ajutor pentru crescătorii de porci

    În cazul ajutorului pentru crescătorii de porci, se va acorda crescătorilor care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate:

    a) dețin exploatație/exploatații autorizată/autorizate sanitarveterinar la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat;
    b) desfășoară activitate de creștere și/sau reproducție a suinelor în perioada 1 martie 2026-31 decembrie 2026 în exploatații autorizate sanitar-veterinar cu un număr minim de animale echivalent unui ciclu de producție per capacitatea exploatației, pentru porc gras și/sau cu un efectiv mediu de minimum 30% din capacitatea exploatației, pentru fermele de reproducție;
    c) sunt înregistrați în registrul unic de identificare (RUI), și dețin cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;
    d) nu se află în lichidare sau în faliment, la data de 28 februarie 2026, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.

    Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor, crescători de suine, pentru capacitatea de producție, în condiții minime de bunăstare, deținută de beneficiar în perioada 1 martie-31 decembrie 2026, în funcție de categoriile de suine, respectiv, suine la îngrășat și/sau animale de reproducție, respectiv scroafe și/sau scrofițe montate, cu scopul de a menține activitatea economică.

    Valoarea totală ce poate fi acordată pentru întreprinderea care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro.

    Cuantumul ajutorului de stat este următorul:

    a) 11,9 euro/loc de cazare porc gras;
    b) 13,7 euro/loc de cazare animale de reproducție, respectiv scroafe și scrofițe.

    Te-ar mai putea interesa

    Presa de la Kiev: Cerealele din Ucraina NU au prioritate în portul Constanța. Unele terminale primesc mai întâi marfa românească Mesajul unui mare cumpărător de ovine pentru oierii români! 51 de vaci, împușcate direct pe pășune. Fermierii cer urgent o anchetă A investit într-o seră hidroponică de căpșuni, iar acum caută specialistul care să pornească producția Prințul-fermier: Un membru al Casei Regale din Anglia face agricultură la nivel profesionist

    Ultimele știri

    Legile pentru noile subvenții de 68 euro/vacă și 13,7euro/porc, publicate în Monitorul Oficial! Termene plăți! Cele mai drastice măsuri împotriva pestei porcine africane au întors legea anti-PPA în Parlament! Ultima fermă de vaci de lapte de lângă București își reduce efectivul. Dr. Mihai Petcu: „N-am cui să vând laptele, nici animalele” Ferma Wagner face următorul pas: produse livrate la ușa clienților. Văcuțele din fermă, vedetele unui daily vlog! Vot în Parlament pentru crescătorii de animale! Anunțul senatorului Sorin Moise!