John Deere, a doua multinațională globală din agribusiness obligată să plătească o amendă uriașă

Anul 2026, deși nici nu a ajuns la final, a adus schimbări majore în relația unor mari companii cu fermierii pe care îi deservesc cu produse și servicii. Două mari companii, afaceri de miliarde de dolari, listate la bursă, au primit în ultimele luni sancțiuni istorice pentru modul în care au impus practici comerciale evaluate de autorități ca fiind în defavoarea producătorilor agricoli. Este vorba despre americanii de la Corteva Agriscience și de către John Deere. În ambele situații, multinaționalele au semnat acorduri pentru pedepse mai blânde.
În acest articol:
Deere și Corteva vor încheia anul cu sancțiuni usturătoare în urma unor investigații ce s-au derulat pe o perioadă îndelungate și care au avut în centrul lor drepturile fermierilor care beneficiază de utilajele John Deere și de produsele Corteva.
John Deere: 99 de milioane de dolari, despăgubiri directe către fermieri. Acord cu Comisia Federală pentru Comerț
Producătorul de echipamente John Deere a anunțat că va plăti 99 de milioane de dolari ca despăgubire într-un proces colectiv intentat de clienții săi, conform presei americane. Procesul acuza compania că restricționează accesul la piese de schimb și reparații pentru tractoare și alte echipamente agricole, valorificând efectiv un monopol pe piața reparațiilor pentru produsele sale.
Recent, site-ul John Deere privind dreptul la reparații a fost lansat cu un mesja clar: „Dacă ați achiziționat servicii de reparații pentru echipamente agricole mari John Deere de la John Deere sau de la un dealer autorizat Deere din Statele Unite între 10 ianuarie 2018 și 18 mai 2026, este posibil să primiți o plată în urma unei înțelegeri colective”.
Anterior, pe 8 iulie, Comisia Federală pentru Comerț – Federal Trade Commission (FTC), autoritatea care apără drepturile consumatorilor americani, a anunțat, printr-un comunicat oficial s-a ajuns la un acord cu Deere & Company, promovând dreptul fermierilor la reparații.
”Comisia Federală pentru Comerț, împreună cu cinci state, a obținut o înțelegere importantă într-un proces antitrust împotriva producătorului de echipamente agricole Deere & Company, care va asigura dreptul fermierilor de a-și repara propriile tractoare și, echipamente agricole John Deere. Acordul FTC impune Deere – pentru următorii 10 ani și sub supravegherea FTC și a statelor reclamante – să furnizeze fermierilor și furnizorilor independenți de reparații aceleași resurse pentru repararea echipamentelor, inclusiv capacități software aplicabile, pe care le oferă în prezent dealerilor autorizați Deere”.
Conform sursei citate, acordul soluționează procesul comun al FTC și al statelor împotriva Deere, care susținea că Deere a folosit practici ilegale pentru a limita capacitatea fermierilor și a furnizorilor independenți de reparații de a efectua reparații la echipamentele agricole Deere. ”Acordul reprezintă cel mai recent angajament al Comisiei de a reduce costul vieții pentru americani, inclusiv atât pentru fermieri, cât și pentru consumatorii din aval ai produselor pe care le produc acești fermieri”, mai arată autoritatea americană.

Corteva Agriscience – două amenzi de la Consiliul Concurenței: una pe Pioneer, a doua pe Corteva
În România, Corteva Agriscience a fost în centrul unei investigații a Consiliului Concurenței. Compania americană a încheiat un acord de recunoaștere ce a făcut posibilă sancționarea acesteia doar în România, fără ca amenda să fie extinsă la nivelul mondial al grupului, așa cum a fost cazul în ancheta ce a vizat produsele companiei Claas. Astfel, amenda încasată în România nu a perturbat acțiunile la bursă ale Corteva, companie aflată la acest moment în plin proces de reorganizare și rebranding.
Pe 13 august, Consiliul Concurenței a sancționat 21 de companii care activează pe piața semințelor de cultură și a produselor pentru protecția plantelor, valoarea totală a amenzilor ajungând la 83,2 milioane de lei, echivalentul a 15,87 milioane de euro. Investigația a vizat relațiile dintre producători și distribuitori și modul în care erau stabilite condițiile de comercializare a semințelor și produselor pentru protecția culturilor.
Potrivit Consiliului Concurenței, investigația a arătat că producătorii Pioneer Hi-Bred România, Corteva Crop Solutions ROM – fosta DuPont Romania – și Maisadour Semences România au ajuns, fiecare, la acorduri cu distribuitorii lor în ceea ce privește condițiile în care aceștia puteau vinde sau revinde produsele. Autoritatea susține că producătorii și distribuitorii au stabilit, prin prevederi contractuale și/sau prin intermediul unui sistem de vouchere, prețurile de revânzare către clienții distribuitorilor, respectiv către fermieri, pentru anumite produse comercializate în cadrul campaniilor agricole. Unul dintre mecanismele analizate a fost cel al voucherelor oferite fermierilor. Conform autorității, prin acest mecanism producătorii puteau influența nivelul prețurilor practicate pe piață, în timp ce distribuitorii beneficiau de un volum mai predictibil al vânzărilor și, în unele situații, de discounturi acordate pentru participarea la campanie.
În cazul comunicatului emis, Consiliul Concurenței a anunțat că a aplicat multinaționalei Corteva Agriscience două amenzi: una pe Pioneer – 14.470.239 lei și a doua pe Corteva – 6.322.488 lei.
„Companiile care au recunoscut faptele anticoncurențiale sunt următoarele: Pioneer, Corteva, Maisadour, Agroind, Agrotex, Alcedo, Ameropa, Biochem, Chemark, Divasol, Firstgrain, Kwizda, Moldova Farming, Promat şi Rodbun”, a precizat, la acel moment, autoritatea de concurență.









