• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii români trec de la telemea la Gouda și Camembert. Șef cooperativă: „Mulți retaileri ne închid ușa din start”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Deși au investit în obținerea unor produse noi din lactate, femierii care s-au unit în cooperative nu reușesc să reziste cu marfa în marile magazine. Daniel Frei, președintele Cooperativei Samus Lact din Satu Mare și al Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Taurin – BOVICOOP, a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că cooperativa își extinde gama de produse iar pentru anul viitor are în vedere lansarea iaurturilor cu fructe și producerea brânzeturilor maturate.

    Potrivit lui Daniel Frei, tot mai multe cooperative din România investesc în diversificarea produselor, inclusiv prin dezvoltarea unor sortimente de brânzeturi maturate acum în teste fiind Cheddar, Gouda și Camembert.

    Citiți și: Micii fermieri își vând vacile. Daniel Frei, BOVICOOP: ”O să reziste doar cei cu efective medii și mari”

    Fermierii români, de la telemeaua tradițională la…Gouda, Cheddar și Camembert

    Potrivit lui Daniel Frei, prin intermediul brandului Naturlact, cooperativele urmăresc să își extindă produsele obiectivul fiind ca acestea să ajungă mai întâi la nivel regional și, ulterior, pe piața națională.

    ”Am scos și produse noi și încercăm constant să ne adaptăm cerințelor din piață. Noi în BOVICOOP, încercăm prin marca Naturlact să scoatem produsele acestea pe piață către consumatorul final, către clienți. Avem cooperative care au început să producă brânzeturi maturate de diverse feluri, începând de la Gouda, Cedar, Camembert. Sperăm la un moment dat să acoperim toată România, dar este foarte greu. Am descoperit la cooperative inclusiv brânzeturi maturate în anumite zone în care este o tradiție să producă acele brânzeturi. Încercăm să ajutăm  cooperativa respectivă să înregistreze produsul de origine protejată, o să dureze un pic de timp. Ce am găsit interesant referitor la toate aceste produse, este că pe vremea Imperiului Habsburgic plăteau taxele cu această brânză în aria respectivă. Și ar fi mare păcat să nu valorifice potențialul produsului, chiar dacă se produce în cantități mici, deocamdată”, a spus Daniel Frei pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Citiți și: O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier?

    Lactate Naturlact
    Produse Naturlact la raft

    Cooperativa Samus Lact, afectată de criza de pe piața laptelui

    Referindu-se strict la cooperativa pe care o conduce, Samus Lact, Daniel Frei a punctat că pe lângă provocările legate de dezvoltarea produselor și de accesul la piață, și prețul laptelui a fost o mare problemă.

    ”În primăvara nu am putut să vindem laptele, acum se cere lapte, am avut un preț mic. A fost un șoc pentru noi și, bineînțeles, nemulțumirea atât a fermierilor, a angajaților, a furnizorilor, se simte acum și sper să reușim să ținem în frâu toată situația și să ne redresăm, să remediem cât de repede posibil”, a precizat acesta.

    Daniel Frei, președinte Cooperativa Samus Lact

    Daniel Frei a completat că autoritățile trebuie să vină în sprijinul cooperativelor pentru că se încearcă o destabilizare a acestora, iar fermierii nu își găsesc de multe ori loc la raft cu produsele pe care le au. ”Deci e clar că multinaționalele sau cooperativele din vestul Europei nu își doresc să avem cooperative puternice și în România. Și aici încearcă să destabilizeze orice cooperativă care, cât de cât, își scoate un pic capul, atât prin ofertarea membrilor cu un preț la lapte mai mare decât prețul cooperativei, dar și pe partea de retail, de a obstrucționa prezența la raft. Deci e foarte greu de intrat cu produsele și mulți retaileri, nici nu ne dau o șansă să intrăm, din start ne închid ușa. Iar cei care ne-au listat și acolo am avea o problemă, pentru că fac tot posibilul să ne delisteze. Deși probleme cu produsele n-am avut, cu livrările n-am avut, nu ne dăm seama de ce procedează așa. În magazinele medii și private lanțuri ale românilor funcționează lucrurile și vindem bine unde suntem lăsați pe raft”,  semnalat Daniel Frei.

    Acesta a spus că Samus Lact se apropie de 60 de produse, de la lapte proaspăt la brânzeturi maturate.

    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil”

    Ultimele știri

    Fermierii români trec de la telemea la Gouda și Camembert. Șef cooperativă: „Mulți retaileri ne închid ușa din start” Măsură pe trei luni pentru motorină mai ieftină. Fermierii – față în față cu cea mai scumpă campanie agricolă Apicultorii ar putea scăpa de plata rovinietei. Proiect de lege depus în Parlament Vine o criză a îngrășămintelor? Valentin Popa, fermier: ”Ni s-a comunicat că se acceptă doar plata cu banii jos” Dayana Zifceak, tânăra de 27 de ani care duce afacerea familiei la nivel internațional. A lansat platforma Maxutil.com