Semințe de calitate, producții stabile și ridicate. Asta oferă hibridul de floarea-soarelui Skyline, de la Soufflet Agro
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Un hibrid bun nu e cel care produce mult doar într-un an perfect, din punct de vedere climatic. Un hibrid bun este cel pe care te poți baza oricând. Iar Skyline, de la Soufflet Agro România, este exemplul ideal. Skyline este un hibrid linoleic de floarea-soarelui, recunoscut pentru stabilitatea excelentă în condiții diferite de cultură.
Soufflet Agro România vine către fermieri cu hibrizi puternici de floarea-soarelui. Skyline este un hibrid cu genetică premium, cu tehnologie Express, rezistent la erbicidele sulfonil-ureice. Adaptabilitatea sa foarte bună impresionează și reprezintă un motiv care să-i facă să se decidă pe fermierii indeciși.
De ce să alegi Skyline?
Skyline, de la Soufflet Agro România, le propune fermierilor din România un potențial de producție ridicat, în toate zonele de cultură.
Calități Skyline
- Talie medie
- Hibrid semitardiv
- Înflorire intermediară
- Sistem radicular bine dezvoltat
“Are un capitol mare, cu o poziție convexă și datorită rusticității sale are o polenizare foarte bună, indiferent de condițiile climatice întâlnite, care îi permite umplerea calatidiului cu semințe până la mijlocul acestuia. Este de remarcat, de asemenea, profilul sanitar excelent, cu o toleranță bună la orobanche, acoperind rasele A-F, dar și o toleranță foarte bună la principalele boli ale florii-soarelui și în special la Sclerotinia și Plasmopara”, a explicat Marin Mănica, Director Tehnic la Soufflet Agro România.
Toate aceste caracteristici sunt importante și le permite plantelor de floarea-soarelui să aibă o dezvoltare bună a semințelor, care să ducă la o masă hectolitrică substanțială și la un conținut ridicat de ulei.
Recomandări de semănat
Specialiștii Soufflet Agro România le recomandă fermierilor care lucrează pe soluri ușoare o densitate la semănat de 70.000-75.000 de boabe pe hectar. În cazul unor soluri grele, densitatea scade la 60.000-65.000 de boabe pe hectar. Temperatura minimă în sol la semănat trebuie să fie de 8-10 grade Celsius, epoca optimă fiind de la sfârșitul lui martie până la mijlocul lui aprilie.
Dacă acest hibrid este semănat prea devreme, există riscul unei răsăriri lente și a unor atacuri de boli. Un semănat întârziat crește riscul de arșiță tocmai în perioada înfloritului, ceea ce duce la o producție diminuată.
Hibridul Skyline îți oferă încredere în fiecare sezon, prin producțiile constante, plantele rezistente și semințele de calitate. Cu Skyline, limita e cerul. Mai multe informații despre hibridul Skyline găsiți accesând platforma digitală www.farmi.ro.









