• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ilie, sfântul care aduce ploaia. Astăzi se binecuvântează fructele și se sfințesc ogoarele

    Roxana Dobre -

    Sfântul Ilie este sărbătorit în fiecare an pe data de 20 iulie fiind cunoscut ca cel ce a adus prin rugaciunea sa seceta asupra poporului din Israel și apoi ploaia care a salvat poporul de la moarte. Asfel a ajuns să fie cinstit și ca cel ce aduce ploi dar și ca ocrotitorul recoltelor sau divinitatea care, mâniată de oameni, aruncă grindină şi trăsnete. În Liturghier, la slujba care se oficiază la vreme de secetă, întâlnim o cerere în care este redată mijlocirea Sfântului Ilie pentru ploi: „Pentru ca rugăciunile noastre să fie bineprimite și precum pe Ilie, oarecând, așa să ne audă și pe noi și să ne miluiască, cu ploaie și cu bună întocmire a văzduhului, Domnului să ne rugăm“.

    De Sfântul Ilie, în satele din Bărăgan, oamenii încă respectă toate obiceiurile care s-au înrădăcinat de-a lungul timpului. În vechime se spunea că nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu trebuia ca aceste fructe să se lovească unul de altul, pentru a nu cădea grindina. Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă. Sfântul Ilie este şi ocrotitorul recoltelor, de aceea, în această zi, ogoarele se stropesc cu agheasmă, pentru ca ele să aducă rod bogat în anul următor. În dimineaţa praznicului, se culeg cele mai bune plante de leac, care se usucă în locuri ferite de umezeală. Tot acum se culege şi se sfinţeşte la biserică şi busuiocul. „În dimineaţa zilei de 20 iulie, la ţară se culeg plante de leac, în special busuioc, se pun la uscat în podurile caselor sau în cămări. Femeile duc în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit, după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice“, spun specialiştii.

    Retezatul stupilor, ritual pentru prosperitate

    În multe zone din ţară, de Sfântul Ilie se mai păstrează tradiţia recoltării mierii de albine, cunoscută sub numele de „retezatul stupilor”. Sfântul Ilie este considerat și patronul apicultorilor. Datina este împlinită de bărbaţi credincioşi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare. La masa festivă sunt invitaţi prieteni şi rude să deguste mierea şi să cinstească un păhărel de ţuică îndulcită cu miere nouă. Se spune că ritualul atrage prosperitate în casele apicultorilor şi le apără stupii de mană.

    Legenda Sfântului Ilie este cu totul atipică: un muritor care s-ar fi făcut vinovat de păcate foarte mari, printre care cel de a-şi fi omorât părinţii după ce a fost ispitit de diavol, s-a căit şi a primit iertarea lui Dumnezeu. A fost ridicat la Ceruri şi de atunci cutreieră norii cu o căruţă cu roţi de foc, trasă de cai înaripaţi (doi sau patru) şi trăsneşte dracii cu un bici de foc. Mare făcător de minuni în timpul vieţii şi după ce s-a urcat la cer într-un car de foc, proorocul Ilie a primit de la Dumnezeu puterea de a „deschide şi a închide cerurile”.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Micul fermier care a inventat o mașină de însămânțat: ”Prețurile mai mici mi-au adus mulți clienți” Fermier amendat după ce și-a fertilizat terenurile cu gunoi de grajd și a creat ”disconfort olfactiv” Casa Verde 2024 – buget record pentru instalarea panourilor solare

    Ultimele știri

    Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii