• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Experiment Agrointeligența: Cât de greu este să îți cumperi combină cu credit de la bancă?

    Roxana Dobre -

    Fermier, 30 de ani, 100 de hectare luate în arendă, economii de 30.000 de euro pentru avans și PFA fără datorii către bugetul de stat. Acesta este profilul agricultorului cu care reporterii Agrointeligența s-au prezentat în fața funcționarilor de la mai multe bănci pentru a vedea cât de ușor/greu este să obții un credit de 100.000 de euro pentru achiziția unei combine – cea mai ieftină, de pe piață, de altfel.

    Prima oprire a reporterilor Agrointeligența a fost la sediul central al BCR din Ploiești, pe strada Văleni, acolo unde am avut norocul să dăm de o doamnă amabilă. Am poposit mai mult de o oră și jumătate la ghișeul dedicat clienților cu PFA, timp în care ni s-au prezentat mai multe oferte de creditare pentru combina mult-dorită.

    În principiu, fermierii au trei variante de credit la BCR: pentru persoane fizice, pentru PFA și leasing pentru echipamente și utilaje articole.

    La BCR, credit special pentru PFA

    Despre creditul acordat PFA-urilor trebuie menționat de la început că se referă doar la veniturile obținute din PFA, astfel că alte venituri nu sunt luate în considerare, indiferent de cât de mult câștigă fermierul în paralel cu PFA-ul. Un avantaj la BCR îl constituie faptul că plafonul maximal acordat pentru acest tip de credit este de 875.000 de euro (3.500.000 RON). Creditul poate fi contractat pe 5 ani, iar aportul propriu trebuie să fie musai 15% din valoarea totală a investiției și trebuie dovedit integral înainte. Practic, contribuția fermierului la suma totală se probează cu documente justificative și/sau lichidități aflate în contul curent.

    Dobândă lunară fixă de 3.708 lei

    Pentru un PFA, dobânda pe termen scurt la un credit rambursat până într-un an este de 7,5% ROBOR la o lună și 10% EURIBOR la 3 luni. Pe termen mediu și lung, adică dacă perioada depășește un an, dar nu mai mult de cinci ani, dobânda este de 7,5% ROBOR la 6 luni și 10% EURIBOR la 6 luni. Astfel, la suma cerută de noi – 100.000 de euro, echivalentul a 445.000 lei, pe o perioadă de 5 ani, suma finală de plată ajunge la 557.177 de lei. Suma plătită de fermier în plus peste costul utilajului este, astfel, de 112, 177 de lei. De precizat că la aceast credit, rata este fixă, adică 3.708 de lei pe lună, doar dobânda variază astfel că pleacă de la 1.854 de lei cât este la prima rată și ajunge la 15 lei în luna 120, ultima lună a creditului. Mai trebuie menționat că la BCR, rata poate fi plătită în funcție de alegerea clientului variantele fiind: lunar, trimestrial, semestrial sau la campania de recoltare. Singura condiție este ca fermierul să plătească minimum două rate pe an.

    Totul frumos la BCR până am ajuns la discuția privind actele necesare. Nu se acceptă combina cumpărată ca și gaj (probabil că este considerată un bun greu de executat, iar în 2-3 ani, ea își pierde mult din preț), iar clientul trebuie să vină cu garanții imobiliare verificate de un evaluator. Mai mult, utilajul achiziționat cu credit nu trebuie să fie mai vechi de cinci ani dacă fermierul alege varianta second-hand.

    Ca și pași ce trebuie făcuți pentru depunerea dosarului de credit la BCR, primul este identificarea dealerului de utilaje cu care fermierul vrea să lucreze. După ce a ales furnizorul și modelul de utilaj, clientul trebuie să ceară o factură proformă pe care să o prezinte la bancă. Totodată, trebuie depusă fișa fiscală pe anul precedent, registrul de încasări și plăți, registrul inventar, contractele de arendă, plus o serie de cereri care de obțin și se completează în bancă. În cazul în care pune ca garanție casa, fermierul trebuie să fie proprietarul imobilului și să prezinte documentele aferente. Dacă imobilul nu acoperă valoarea creditului, atunci clientul trebuie ”să pluseze” cu alte garanții. Ni s-a reamintit că banca nu acceptă combina ca gaj, deci principiul este: îmi iei casa, dar îmi lași combina!

    Cei de la bancă vin să verifice PFA-ul

    Când fermierul crede deja că a terminat cu vizitele “la oraș” , este nevoit să mai primească o echipă de specialiști. De data aceasta, casa este lăsată în pace și sunt luate la “puricat” utilajele pe care le are deja (dacă are), sediu PFA-ului și în general activitatea fermierului. Ce face, cum face, cât scoate pe hectar, unde vinde, cum vinde etc. După toate aceste vizite și rapoarte, presupul client poate să își vadă liniștit de muncile câmpului pentru că în maxim cinci zile primește răspuns de acceptare sau respingere a dosarului. De subliniat că în tot acest proces de depunere a dosarului de credit, fermierul nu are nicio secundă certitudinea că va primi creditul. Dar…măcar are ce povesti nepoților. Peste garanția imobiliară, se mai adaugă și gajul pe cont, adică fidejusiunea, în traducere liberă prima cale “de atac” a băncii dacă fermierul nu plătește rata. Aceasta își rezervă dreptul de a trage banii din contul clientului.

    Comisioanele se adună

    Toată această încercare de a obține mult-doritul utilaj bineînțeles că și costă. Comisioanele aferente creditului sunt următoarele: comision pentru întocmirea și analiza documentației de credit, adică 100 de lei pentru cel pe termen scurt – de maxim un an, și 150 de lei pentru cel pe termen lung, adică 5 ani. Urmează un comision de acordare a creditelor care este de 1% flat la credite pe termen scurt, 1,5% flat pentru cele pe termen lung. Se adaugă un comision de neutilizare a creditelor aprobate. Adică dacă fermierul a obținut aprobarea și a uitat de bani, trebuie să achite băncii 2,5% pe an din suma totală. Dacă vrea să treacă creditul dintr-o valută în alta sau să schimbe tipul de dobândă, clientul trebuie să mai achite 2%. În plus, trebuie să achite 50 de lei + TVA pentru un comision de înscriere a avizelor de garanție în Arhiva electronică de garanții reale, mobiliare la care se adaugă 0,5 lei + TVA pentru un aviz de ipotecă inițial cu un obiect (bun). Dacă fermierul aduce un bun în plus pentru ipotecă, atunci trebuie să mai plătească 25 de lei + TVA, pentru fiecare garanție adăugată. Se mai adaugă un aviz de stingere și unul de nuliate pentru care se plătește câte 15 lei + TVA. În fine, se adaugă și un aviz de prelungire a creditului pentru care se plătesc alți 25 de lei + TVA.

    Ofertă specială la un credit pentru fermieri

    În afară de creditul pentru PFA, fermierii care merg la BCR au la dispoziție și creditul “Fermier Suport”, un produs creat special pentru finanțarea echipamentelor și utilajelor agricole, în leasing. Oferta actuală mai este valabilă până la 31 octombrie 2015 și fermierul are șansa să câștige prin tragere la sorți bonuri de combustibil în valoare de 1.000 de euro. Ca principal avantaj: plata TVA care se face eșalonat pe toată durata contractului în cazul finanțării în leasing, aceasta fiind inclusă în rate și în avans. Dobânda este de 5% pentru finanțările în Euro și 5,5% pentru finanțările în lei. Avansul este de minim 10% pentru finanțările în lei și minim 15% pentru finanțările în euro. Perioada contractului este de maxim 6 ani, în funcție de tipul de utilajului.

    În ideea că fermierul ar fi și angajat la vreo companie, alta decât PFA-ul său, și ar avea un salariu de 2.000 de lei brut ni s-a spus la BCR că el poate să aplice pentru creditul de 100.000 de euro și ca persoană fizică. Condițiile sunt în principiu aceleași ca cele enumerate mai sus, atât ca documente, cât și la comisioane. Singura condiție este că trebuie adăugată și o parte din veniturile obținute pe PFA. În cazul în care clientul nu plătește, este executat o dată cu poprire pe salariu și pe urmă cu executare pe bunurile din PFA.

    Concluzia: La BCR, fermierii pot lua credit pentru a-și cumpăra utilaje agricole, însă trebuie să fie pregătiți să alerge după documente. Funcționarii – cel puțin cei din sucursala unde am fost noi, au fost foarte amabili și ne-au răspuns punctual la întrebări, fără ca măcar o dată să se fi uitat pe ceas cât timp am stat acolo.

    Sfat: La BCR este indicat să vă prezentați toată situația financiară pentru că banca are mai multe produse și vi se va recomanda cel mai avantajos. Aduceți în discuție problema TVA-ului, dacă este acoperit de credit sau nu. Ni s-a recomandat ca utilajul să fie adus în afara țării – la Ruse, spre exemplu. Factura va fi emisă fără TVA dar este foarte important să dispuneţi de documentele justificative pentru scutirea ulteioară de TVA.


    La Banca Românească nu ești băgat în seamă fără teancul de acte la tine

    Următoarea noastră oprire a fost la Banca Românească din Ploiești, la sediul din strada C. D. Gherea. Aici nu ești băgat în seamă decât dacă ești cu teancul de documente justificative la purtător. Totuși, am reușit să obținem ceva informați: ni s-a spus că în situația noastră, pentru achiziția combinei, banca finanțează 50% din valoarea creditului. Adică, în cazul nostru 50.000 de euro. Plus că cere garanții imobiliare. Pentru persoanele fizice, valoarea maximă a creditului este de 80.000 de lei acordați pe 5 ani. Mulțumim politicos și întrebăm dacă banca are vreun pliant cu oferte pentru fermieri, dar primim răspuns negativ.

    Concluzia: Am ieșit în mai puțin de 5 minute de la Banca Românească cu gândul la fermierul român care stă zilnic în soare, în ploaie sau în frig. La țăranul care nu are cunoștințe contabile și poate nici prea multă carte. Oare acele palme bătătorite nu merită atenția unei „dudui” mult prea plictisite de propria meserie?

    Sfat: La Banca Românească trebuie să fiți pregătiți să dați datele de identificare ale societății sau PFA-ului, pentru că primul gest al funcționarilor este să verifice cifra de afaceri. Probabil în funcție de acest aspect este alocat și timpul de discuție.


    CEC Bank și doamna “puțin plecată

    În Ploiești, sediul CEC Bank din Piața Victoriei este probabil locul unde un fermier prahovean și-ar încerca norocul să ia credit. Noi am intrat în sucursală la ora 12.00 și, la fel ca și la Banca Românească, nu ne-a luat mai mult de 5 minute toată discuția. Nu pentru că nu ne-ar fi interesat ofertele de împrumut pentru fermeri, dar pentru că nu a avut cine să ni le prezinte. Clădirea, “bandajată” pe toate părțile din motive de renovare se pare că avea și o renovare de personal. Pe scaunul unde scria Persoane Fizice Autorizate stătea o doamnă, care, în materie de oferte pentru agricultori, nu știa nimic. Ne-a explicat că de aceste chestiuni se ocupă o colegă care e plecată și că putem să ne lăsăm datele de contact și vom fi sunați. Ne-am conformat și am plecat încurcați.

    Concluzia: Ieșind din sucursală, ne-am amintit de toate declarațiile celor din conducerea CEC Bank care nu ratează nici o ocazie să laude produsele pentru fermieri. Poate că acei șefi ar trebui să facă puțin ”antrenament” și prin filiale, că se pare că nu toți funcționarii știu de ”super-creditele” pentru agricultură.

    Sfat: Nu așteptați să fiți sunați de funcționarii de la CEC Bank.


    La Bancpost lumea este amabilă

    De la CEC Bank am ajuns la Banc Post pe bulevardul Independenței din Ploiești. Prima impresie a fost că fie s-au făcut disponibilizări, fie e multă lume în concediu. Am găsit totuși pe cineva care părea dispusă să ne aloce timp, însă domnișoara ne-a mărturisit că este prima ei săptămână, așa că nu are toate informațiile necesare. Ne-a îndrumat către o colegă mai cu vechime și între timp, ne-a oferit o cafea sau apă. Pe toată ziua, a fost primul și ultimul loc în care cineva de la o bancă s-a gândit că poate clienților le este sete, având în vedere că afară erau peste 35 de grade Celsius.

    În scurt timp a venit și colega cu informații, așa că am aflat că Bancpost oferă Creditul pentru echipamente cu o finanțare de 85% din prețul total (fără TVA) al utilajului – dacă este second hand, sau 70% pentru cel nou. Aportul clientului trebuie să fie de cel puțin 15% din valoarea echipamentului, iar perioada maximă de finanțare este de 7 ani. Echipamentul second hand poate fi acceptat în garanție numai în condițiile asocierii cu garanție FNGCIMM/FGCR.

    Ce documente sunt necesare :
    Formulare tip Bancpost:
    • Cerere de credit – completata si semnată de persoanele autorizate sa reprezinte intreprinderea
    • Formular garant – completată de titularul intreprinderii și soția acestuia (dacă este cazul)
    • Declarație grup persoane aflate în legatură – completată și semnată de persoanele autorizate să reprezinte intreprinderea
    • Solicitare obținere certificat constatator – Numai în cazul în care se dorește obținerea Cerificatului Constatator de la Oficiul Național al Registrului Comerțului prin intermediul Băncii
    • Bugetul de venituri și cheltuieli previzionat pe perioada creditării pentru finanțarea echipamentului
    • Fluxul de încasări și plăți previzionat pe perioada de creditare, în moneda finanțării pentru finanțările de investiții
    Documente intreprindere:
    • Certificatul de înregistrare (înmatriculare) la Registrul Comerțului, care cuprinde atât codul unic de înregistrare cât și anexa cu avize, autorizații și, după caz, acorduri necesare funcționării, în ultima variantă eliberată de Registrul Comerțului;
    • Rezoluția directorului Registrul Comerțului prin care se aprobă înființarea entității;
    • Acordul de constituire a intreprinderii familiale (doar pentru IF);
    • Certificatul constatator din care să reiasă toate modificările la zi înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, nu mai vechi de 30 zile; Nota: Certificatul constatator poate fi obținut și prin intermediul băncii contra unui comision de 60 RON (TVA inclus). În acest sens va trebui completată o anexă de solicitare oțtinere certificat constatator
    • Hotărârea/Împuternicire dată de organele abilitate potrivit legii în materie privind numirea persoanelor autorizate să semneze contractul de credit, în cazul în care acest lucru nu reiese din actul constitutiv și din care să rezulte aprobarea contractarii unui credit în valoare de 100.000 de euro, de la Bancpost SA – dacă este cazul;
    • Copii ale actelor de identitate pentru persoanele care reprezintă împrumutatul și a persoanelor mandatate să semneze documentația de credit;
    • Ultima factură de telefon a clientului/ asociaților majoritari cu un număr de telefon valabil ( nu este mai veche de 3 luni față de data cererii de credit)
    Documente financiare:
    • Ultimele două declarații fiscale, vizate de organismele abilitate
    • Registrul de încasări și plăți al anului curent, semnat și ștampilat de către reprezentantul intreprinderii
    • În cazul în care intreprinderea are credite la alte bănci/leasing-uri se vor prezenta ultimele grafice de rambursare disponibile/ pentru creditele la termen și leasinguri și contractele de credit/ acte adiționale în cazul liniilor de credit sau descoperitului de cont
    • Certificat de atestare fiscală nu mai vechi de 30 zile Nota: În cazul în care este dificilă prezentarea Certificatului de atestare fiscală se pot prezenta alături de ultima balanță de verificare încheiată a anului curent documentele doveditoare care să ateste îndeplinirea obligațiilor fiscale ale clientului către bugetul general consolidat (extras de cont, chitanțe, etc)
    • Act doveditor pentru scopul creditului (Factura proformă echipament / contract de refinanțat)

    Se mai adaugă o serie de documente necesare aferente garanțiilor imobiliare care pot fi apartamente, terenuri și construcții, terenuri pe care urmează a se ridica o construcție.

    Concluzia: La Bancpost, persoanele cu care am vorbit au fost foarte eficiente și amabile, iar oferta prezentată pentru achiziția combinei ni s-a părut atractivă.

    Sfat: Dacă îi solicitați, funcționarii pot veni la sediul societății să ridice documentele necesare dosarului de credit.


    La Raiffeisen Bank: oferte multe, explicații puține

    În jur de ora 13.30 am ajuns în sediul Raiffeisen Bank din strada Constantin Dobrogeanu Gherea, unde am fost primiți într-o atmosferă prietenoasă. Teancul generos de oferte colorate în galben ne-au dat speranță că o să aflăm multe variante de finanțare care să ne permită, teoretic, să cumpărăm combina. Și aici sunt cerute datele de identificare ale PFA-ului, dar măcar tonul este unul prietenos. Aflăm că minimul de hectare lucrate pentru “a fi luată în seamă” este de 150, dar se poate obține o derogare și pentru cele 100. Gaj este chiar echipamentul care nu trebuie să fie mai vechi de 4 ani. Suntem sfătuiți să luăm mai întâi legătură cu dealerii de utilaje agricole și să negociem un preț bun. Totuși, banca lucrează și ea cu anumite companii și poate obține prețuri preferențiale dacă creditul este derulat prin ei. Acestea au fost informațiile primite ”în mare”, urmând să revenim când putem discuta “pe cifre”.

    Concluzie: În afară de explicațiile concise, la final am plecat de la Reiffeisen cu nici mai mult nici mai puțin de 5 pliante cu oferte pentru fermierii care vor să achiziționeze utilaje. Doar două se adresează celor care vor să își cumpere combine, restul incluzând motostivuitoare, tractoare de la anumite firme cu care banca colaborează și semiremorci basculabile produse în România.

    Sfat: Banca Reiffeisen pare specializată pe relația cu fermierii mari, dar este dispusă să discute și să găsească soluții și pentru cei cu suprafețe mai mici, așa că merită un drum și o discuție.


     

    Piraeus Bank nu are oferte pentru fermieri

    La Piraeus Bank nu am zăbovit prea mult pentru că banca nu oferă credite pentru fermieri. Singura opțiune este creditul de 20.000 de lei credit de nevoi personale pe 5 ani.

    Concluzia: Este evidentă.

    Sfat: Căutați altă bancă.


    Libra Bank este interesată de agricultură

    La sucursala Libra Bank din Bulevardul Republicii, când am rostit cuvântul ”fermier” parcă am văzut niște urechi ciulindu-se, semn că profilul instituției bancare este interesat de clienții din agricultură. Am aflat că echipele fac chiar și muncă de teren și merg în câmp, chiar dacă în sucursale ne-am obișnuit să vedem funcționarii la costum sau pe tocuri. Munca celor de la Libra Bank se pare că are și o latură practică în care ofertele sunt explicate fermierilor în zonele rurale sau prin participarea de târguri de profil. Ultimul târg recent a fost cel de la Fundulea, de unde reprezentanții băncii s-au întors în birouri cu multe contracte semnate.

    Revenind la oferta băncii pentru fermierul nostru, acesta trebuie să știe că suprafața exploatată în anul în curs trebuie să fie de minim 50 ha. De asemenea, trebuie să desfășoare activitate agricolă de minimum 3 ani anterior solicitării creditului – 3 ani agricoli încheiați (în baza documentelor APIA, a adeverinței de la Primărie, a altor dovezi care să certifice experiența). Avansul este de minim 20% din valoarea echipamentului cu TVA sau minim 15% din valoarea echipamentului pentru achizițiile intracomunitare ce nu implică TVA. Se vor efectua verificări în baza de date a CRC atât pentru PFA, cât și pentru titular astfel că este necesară semnarea acordurilor în fața unui reprezentant al băncii). Creditul poate fi luat pe maxim 7 ani.

    Pentru fermierii care lucrează o suprafață agricolă de minimum 500 ha, Libra Internet Bank oferă un produs special: linia de credit AgriVIP pentru finanțarea capitalului de lucru. Fermierul poate utiliza linia de credit AgriVIP prin trageri și rambursări pe toata perioada creditării, în limita plafonului aprobat. La sfârșitul perioadei de creditare, fermierul poate restitui integral sumele datorate sau poate opta pentru prelungirea facilității. Perioada creditării poate fi de până la 12 luni, cu posibilitate de prelungire, în funcție de momentul în care banca oferă finanțarea și de perioada recoltei.

    Concluzia: Libra Bank mizează mult pe relația cu fermierii.

    Sfat: Căutați la târguri standurile Libra Bank pentru a profita de ofertele speciale.


    La BRD se lucrează mai mult pe bază de programare

    Am ajuns la sucursala BRD la orele 14 trecute fix. Explicăm ce ne interesează și aflăm că pentru o astfel de discuție ”elaborată” ne trebuie programare. Primim totuși indicații să mergem la un alt sediu, chiar dacă gândul de a lua din nou în piept canicula nu ne surâde. Ajunși la sucursala din Șoseaua Nordului aflăm încă de la intrare, dintr-o reclamă că “alături de echipa potrivită, ferma ta crește mai ușor”. Zâmbim și parcă ni se mai duce din supărarea cu programarea. Nu stăm deloc la coadă, iar o funcționară amabilă ne explică în ce fel ne poate ajuta BRD să ne cumpărăm combina.

    Tipul de credit la care ne încadrăm la BRD se poate da pe maxim 5 ani. Mai există o posibilitate ca aprobarea să fie făcută pe 10 ani, dar dosarul trebuie trimis la Paris la banca-mamă. Funcționara nu pare convinsă că este o variantă bună și invocă durata incomparabil mai mare de aprobare a creditului.

    Depășind discuția cu locul de aprobare a dosarului, mai aflăm că banca poate finanța 75% din suma totală pentru utilajele achiziționate din țară. Ni se recomandă și de aici să aducem utilajul din străinătate ca să scapăm de TVA. Și imediat intervine o problemă. Prima dintre hârtiile prezentate trebuie să fie factura proformă de la firma de utilaje și caracteristicile tehnice. Specialiștii băncii trebuie să fotografieze utilajul și să îl evalueze. Cum utilajul nu este în țară, acest lucru este imposibil mai ales că trebuie “acel” utilaj și nu un model geamăn care s-ar putea afla la reprezentanța firmei de utilaje. Ni se spune că soluția ar fi trimiterea unor poze pe email de către firma din străinătate, dar rămânem cu senzație că varianta este dată doar ca să putem trece la nivelul următor și noi să contenim cu întrebările.

    Concluzia: La BRD am avut surpriza să aflăm că dosarul de acte necesare nu este așa stufos, fiind cerute certificatul de înregistrare a firmei, copie după CI și ultima declarație anuală de venituri, adică Declarația 200.

    Sfat: Cei de la BRD par să aibă experiență în creditele pentru utilaje agricole, așa că toată procedura este mai rapidă.


    Important: Acest articol nu și-a propus să facă reclamă sau anti-reclamă vreunei instituții bancare. Este un demers jurnalistic menit să arate ce experiențe are un fermieri tânăr, cu teren luat în arendă, care își dorește să își cumpere o combină la finele campaniei de recoltare din acest an.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului Licitație uriașă în Germania. Fermierii români au cumpărat 100 de utilaje agricole Anunțul ANZ pentru toți crescătorii de animale și asociațiile de fermieri

    Ultimele știri

    Ministrul Barbu – cel mai mare regret după primul mandat. ”Aștept o analiză de la Consiliul Concurenței” Florin Barbu vrea să crească subvenția APIA la hectar Subvenții APIA 2025. Data la care se reiau plățile către fermieri după Anul Nou