Prima livadă superintensivă de meri din România, înființată de către un miner disponibilizat
Daniel Befu -
Biro Șandor (63 ani) a fost din 1975 până în 1997 inginer minier la mina de lignit Voivozi, prima unitate de exploatare mecanică din România (localizată în apropiere la Suplacu de Barcău), ce a fost într-o vreme considerată cea mai bună mină de cărbuni din țară.. Acolo Șandor Biro a parcurs toate treptele, de la inginer stagiar la șef de sector și erou al muncii socialiste. Au fost momente când a avut și 1.000 de oameni în subordine. Ulterior, după pensionare, a ajuns să aibă ca subordonați între 2.500 și 3.500 de pomi la hectar, care, docili sub foarfecele său de horticultor amator, dau o producție ce ajunge la 60 de tone/ha/an. Iar din erou al muncii socialiste, a ajuns să fie decorat de Președintele României Traian Băsescu cu ordinul “meritul agricol”.
Biro Șandor și-a înființat livada din Ip (jud. Sălaj) după o vizită accidentală la un târg agricol: “Am făcut parte din valul de disponibilizați voluntari din anul 1997 cu ocazia reorganizării făcute de Guvernul Ciorbea, când din 5.000 de oameni au rămas în mină cam 2.000. Am ales să plec voluntar și banii, pe vremea aia erau 12 salarii, după ce i-am ținut vreo două luni în bancă și am văzut că nu cresc deloc, i-am investit într-o firmă. Făceam comerț cu te miri ce. Eram în piață 6 zile din 7. În 2001 am fost în vizită la frate-miu în Ungaria. Am ajutat pe cineva care aveau un proces acolo. I-am fost translator. După proces, am vizitat un târg de toamnă și am văzut niște mere foarte frumoase și am întrebat cum se obțin? Patronul firmei a început să-mi povestească că ei au fost primii care au introdus n țara vecină tehnologia livezilor superintensive. Am fost cucerit. I-am spus că habar n-am de meserie, dar aș vrea să fac și eu o asemenea livadă în România. Răspunusul lui a fost: E foarte bine că ești la zero, fiindcă n-ai capul împuiat cu preconcepții, ceea ce te face deschis la aplicarea unor tehnologii de cultură noi”, a povestit Biro cum a pornit la drum cu banii rămași de la disponibilizare.
Un metru distanță între pomi
Fiindcă era primul român care înființa o astfel de livadă, firma ungurească Firma i-a dat 5.000 de pomi în loc de 3.000, cât se tocmiseră. Și cu ei a început: „Dintr-un hectar am făcut pepinieră în care am plantat 16 soiuri, ca să văd cum se vor comporta. Când m-am extins, am plantat doar 6 soiuri mai importante. La început am plantat doar 2,5 hectare și ulterior m-am extins până la 8,5 hectare. Tehnologia adusă din Ungaria constă în a planta pomii la distanță de un metru între ei pe șir, cu 3,5 metri distanță între rânduri. Am folosit un portaltoi special, M9, care e o clonă adusă din Olanda, ale cărei rădăcini nu coboară mai jos de 30 cm în sol. Acesta e partial un dezavantaj compensat prin apelarea la un sistem de susținere artificial (n.r. beţe de bambus) și rărirea fructelor, ca să nu se rupă ramurile. În schimb, avantajul unor pomi cu sistem radicular la 30 de centimetri este că totuși natura așa a fost plămădită, că în partea superioară a solului se adună cele mai multe elemente nutritive, fiind și o zonă mai irigată de apa de ploaie”.
Vârf de producție: 60 de tone de mere la hectar
Densitatea de plantare la momentul înființării livezii a fost de 3.500 de meri pe un singur hectar, plantați chiar și la distanțe de numai 50 de centimetri, însă la extinderea ulterioară a optat pentru densitatea de 2.500 pomi/ha. Pe suprafața cu 3500 pomi/ha plantată în primăvară, prima recoltă a venit în…. toamna aceluiași an: “În 2001 plantasem vreo 5.000 de pomi de la care n-am avut o recoltă în anul zero decât de vreo 5.000 de kile. Făcusem un simpozion în acea toamnă și am invitat specialiști și cercetători de la universități și stațiuni, ca să prezint tehnologia. Însă unii nu m-au crezut. Unul dintre cercetători m-a bănuit că am agățat merele de crengi cu sârmuliță. S-a dus, a tras de măr și când a văzut că e legat de ramură doar cu codița, a exclamat: «chiar spune adevărul!», după care a mușcat din mărul rupt. Din an în an, producția a crescut. În anul doi am cules 2-3 kilograme de pom și am ajuns până la 20 de kilograme pe pom. Recunosc, am avut și ani proști, cu doar 5 kg/pom. Însă, în medie, se obțin între 30 și 40 de tone/ha, în condiții de neirigare, cu vârfuri de producție de 60 tone/ha pentru anumite soiuri. Am vrut să pun instalație de irigare prin picurare, dar până acum, din fericire în fiecare an așa a fost la noi, la Ip, că n-a fost nevoie. Am avut un an când a fost și secetă. Două luni n-a plouat, dar nu ne-a afectat producția”.
O componentă importantă la culturile superintensive este modul în care se face tăierea pomilor, cu influență majoră asupra productivității, mai ales în contextul unui sistem radicular nu foarte viguros: „Fluxul sevei în pom e ajutat prin modul cum e dirijată tăierea ramurilor, ca energia să nu se ducă în lemn, ci în fruct. La o livadă clasică, crengile au o anvergură de 2-3 metri faţă de trunchi. La o livadă superintensivă, tăierile fac ca de la trunchi până la vârful crengii să fie o distanţă de cel mult 50-60 cm, ceea ce înseamnă că seva ajunge mult mai repede la măr, să-l hrănească. În plus, încurajez ramurile tinere în detrimentul celor bătrâne,pe care le elimin. E ca la fete, că doar știm căo fată tânără e mai productivă decât…”.
Schimb de experiență cu cercetătorii de la Mărăcineni
În primii 6 ani de la înființarea livezii, inginerul minier reconvertit în horticultor a ținut numeroase simpozioane la livada sa, având ca scop popularizarea tehnologiei. “Din anii 2005-2006 încontinuu am colaborat cu Institutul de la Mărăcineni. Cei de la Mărăcineni m-au căutat pe mine, pentru că ei nu puteau să scape de rapăn. Eu știam cum, că am învățat de la austrieci și cu soluția pe care am dat-o eu, cei de la institut au reușit să scape de problemă. Ulterior i-am ajutat să înființeze un lot experimental cu densitate ridicată de plantare, de 3.500 pomi/ha, pe care ei l-au dotat cu control al fertirigării 100% computerizat”.
Consultanță pentru alte plantații
A devenit suficient de cunoscut încât mai mulți oameni de afaceri au apelat la serviciile sale, pentru a le oferi consultanță în domeniul înființării livezilor superintensive: Prima livadă mai importantă am făcut-o la Reghin pentru Președintele Asociației Pomicultorilor din Ardeal, pentru care am plantat 50 de hectare. După aia am făcut livezi tot în Reghin la alte trei firme mari. Ulterior am făcut livezi în Baia Mare, la Arad lângă graniță, în județul Alba, în Bistrița Năsăud. Am înființat peste 200 de hectare în toată România din 2003 încoace. Am participat efectiv la înființarea livezilor învățându-i cum să pregătească terenul, cum să planteze, cum se face sistemul de susținere pe stâlpi. Aveau oamenii lor, eu numai dirijam. Și-a pus încrederea în expertiza mea inclusiv șeful catedrei de horticultură de la Agronomia din Cluj, pentru care am înființat o livadă intensivă de cireși”.
A introdus plasa antigrindină în România
Biro Șandor nu este doar primul român cu explotație superintensivă de pomi fructiferi, ci este și autorul altei premiere în horticultura postdecembrisă: introducerea plasei antigrindină la o livadă. “În 2008 se prezenta recoltă foarte bună și a dat Dumnezeu de 4 ori grindină în acea primăvară și ultima, care a fost foarte periculoasă, s-a oprit la 100 de metri de livada mea. Atunci n-am mai putut suporta tensiunea și imediat ne-am adunat în familie, cu soția, cu băiatul și am întrebat: «De data asta am scăpat. Dar dacă data viitoare vine grindina peste noi și pierdem producția?» Ne-am hotărât ne-am băgat toți în mașină și am plecat în Austria unde am găsit o firmă care a venit, a proiectat și într-o lună de zile, cu muncitorii noștri și sub supervizarea unui specialist austriac, a montat sistemul de protecție antigrindină. La scurt timp după ce am montat plasa, a dat Dumenezu o grindină, că dealul vecin pe care-l vedeți verde, era negru cu alb, parcă era iarnă. La vecinul n-a mai rămas nimic în livadă. Asta a fost în 2008. De atunci încoace, totul e un ghici pentru proprietarii de livezi din zona mea. Săptămâna asta la ei totul e distrus, iar la mine un singur măr n-a fost bătut măcar”. Sistemul antigrindină l-a costat 120.000 euro pentru o suprafață de 10 hectare, bani pe care i-a recuperat în bună măsură doar din recolta salvată în acel an de grație, când și-a instalat plasa.
Recompensat de Președintele României “în lipsă”
Pentru activitatea sa în domeniul horticol, în 2007 Biro Șandor a primit de la Președintele României Medalia Meritul Agricol Clasa I. În Monitorul Oficial e și un decret semnat de președintele Traian Băsescu în care e scris numele minerului-horticultor). La acel moment a fost un prilej de mândrie pentru el, însă și cu un gust amar: “Nu știu cum a auzit președintele Băsescu de mine, dar cred că e vorba de un secretar de stat de la MADR care a venit la simpozion aici la mine, i-a plăcut ce făceam și m-a propus. Eu știu că am fost anunțat că trebuia să mă duc în decembrie 2006 să primesc în mod festiv, chiar din mâna președintelui, așa cum se face, că eram singurul din zona Ardealului. Însă am așteptat și așteptat, dar nu m-a mai sunat nimeni de la Cotroceni. După luni de zile, a venit cineva de la Direcția Agricolă și mi-a adus diploma”.
Cum își valorifică producția
În total horticultorul obține cam 200-300.000 lei profit pe toată livada de 8,5 hectare, ceea ce înseamnă un profit de 6500 euro/ha. Profit pe care Biro Șandor nu-l simte din păcate, urmare a unor complicații în relația cu banca care i-a finanțat la un moment dat o parte din proiectul de dezvoltare a livezii.
În 2014 Biro Șandor a obținut 300 de tone de mere pe cele 8,4 hectare, având producții și de 60 de t/ha la merele din soiul golden și de 40 de t/ha la Topaz, 80% din producție fiind calitatea I. Problema horticultorului a fost însă valorificarea, deoarece comercianții care veneau din toată țara cu dubițele să-i cumpere producția nu au mai apărut la timpul recoltatului, cu toate că prețul lui era unul decent, de 1 leu/kg calitatea întâi și 07-0,8 lei calitatea a doua: “Anul ăsta a fost o excepție, când am avut mai puțini clienți decât mere. În anii trecuți eram căutat de angrosiști care veneau din estul României și de pe litoral, dar în 2014 au fost dirijați spre Republica Moldova să-i ajute pe ei. Numai că nevenind clienți, merele mi s-au stricat, că n-am condiții de depozitare. Acum, în primăvară, angrosiștii au apărut, însă a fost prea târziu, că eu nu mai aveam ce să le vând”.
Am vrut să știm de la Biro Șandor dacă pariul său din urmă cu 14 ani a meritat și cât de bine se trăiește din horticultură: „Din nimic a apărut această livadă. Am avut și satisfacții, dar este greu atunci când numai din forțele proprii faci o investiție fără niciun ajutor. Noi n-am avut nici în cont bani ca să pornim. Am pornit ca cineva care trebuie să facă ceva și vede o posibilitate într-o anumită direcție și am apelat la bănci. Dacă n-aș avea probleme cu banca, acum aș trăi boierește”.
