• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Liana Buzea, tânăra care vrea să reîmpădurească România printr-un proiect „nebunesc“: 1 milion de copaci plantaţi în 24 de ore

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Sub coordonarea Lianei Buzea (33 de ani), câţiva voluntari din Bucureşti, sătui să vadă cum pădurile României dispar rând pe rând din cauza defrişărilor ilegale, au pus la cale o acţiune impresionantă prin care şi-au propus să reînverzească terenurile uitate de autorităţi.

    Printr-un parteneriat pe care l-au făcut cu Ministerul Mediului, tinerii voluntari au decis să planteze în luna noiembrie, în doar 24 de ore, un milion de copaci pe terenurile cu probleme din ţară.

    „În acest moment căutăm oameni care să se implice în organizarea acţiunii. Plantarea propriu-zisă va avea loc pe 14 noiembrie. Trebuia ca plantarea să aibă loc în octombrie, însă data a fost modificată din cauza avertizării de secetă“, a precizat Liana Buzea (33 de ani), coordonatoarea iniţiativei „Plantăm fapte bune în România!“.

    Din surplusul de puieţi al Romsilva

    Pentru proiectul de reîmpădurire a României, voluntarii aveau nevoie de pomişori pe care să îi planteze, iar Ministerul Mediului avea nevoie de oameni care să participe la acest demers. Astfel, după mai multe discuţii au ajuns la concluzia că pot bate palma pentru a reuşi împreună să reînverzească România.

    Au căutat oameni din marile judeţe ale ţării dispuşi să-i ajute, cu ajutorul cărora au identificat zonele cu cele mai mari probleme. „Ne-am gândit să facem nişte standuri şi să-i încurajăm pe oameni să vină şi să ia gratuit un copac pe care ulterior să-l planteze. Practic, pomişorii pe care îi plantăm nu sunt plătiţi de nimeni, pentru că fac parte din surplusul de puieţi al Romsilva“, explică Liana Buzea.

    Pentru ca pomii ce vor fi plantaţi să se prindă şi să crească sănătos, voluntarii au discutat cu reprezentanţii pepinierelor din fiecare zonă, iar puieţii fac parte din speciile care cresc în zonele respective. Plantarea celor un milion de copaci, pe 14 noiembrie, nu este altceva decât un prim pas dintr-o amplă campanie de conştientizare a importanţei pădurilor. Pentru a putea să-şi facă o părere cât mai clară despre situaţia pădurilor din România în acest moment, voluntarii au reuşit să realizeze şi o hartă online a zonelor în care se fac defrişări ilegale. Astfel, aplicaţia online este disponibilă pe Google Maps, acolo unde oricine poate să raporteze o zonă cu probleme de acest fel. Până în acest moment, pe harta online au fost făcute în jur de 2.000 de raportări, iar în spatele hărţii online ce se modifică în timp real sunt câţiva oameni care controlează întregul proces.

    Sursa: Adevărul.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp!