• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum vor cheltui englezii cele peste 36 de milioane de euro de la Comisia Europeană

    agrointeligenta.ro -

    În timp ce în România, schema de alocare a sprijinului de la Comisia Europeană dă mari bătăi de cap autorităților, alte state par să rezolve problema mult mai rapid, așa cum este cazul Regatului Marii Britanii.

    Fără a sta pe gânduri, decidenții englezi au anunțat că vor propune Comisiei Europene ca întreaga sumă ce revine țării lor, adică 36,1 milioane de euro (26,2 milioane de lire sterline) să fie împărțită crescătorilor de vaci de lapte. Potrivit publicației Farmers Weekly, media sumei pe care o va încasa fiecare fermier va fi de 1.820 de lire sterline, însă sprijinul nu va fi egal, ci corelat cu producțiile fermelor de lapte din 2014-2015.

    În paralel, autoritățile din Marea Britanie au anunțat că se vor implica pentru stimularea consumului de lactate englezești printr-o etichetare și o promovare concretă a originii laptelui folosit în rețetă. Se pare că aceste politici sunt văzute ca un sprijin pe termen mediu pentru crescătorii de vaci și vor fi suportate de la bugetul de stat, întrucât toată suma de la Comisia Europeană va fi direcționată direct către fermieri ca un sprijin de urgență în problema lichidităților suprapusă peste prăbușirea prețurilor.

    ”Fermierii sunt baza industriei naționale de 100 de miliarde de lire care reprezentată de sectorul agroalimentar, inclusiv lactatele”, a explicat secretarul Defra- Departamentul pentru Mediu, Produse alimentare și Afaceri Rurale, Liz Truss.

    Ea a anunțat și că o prioritate o reprezintă deschiderea de noi piețe comerciale, urmând să se acționeze în paralel cu promovarea la nivel comunitar. Astfel, Truss a precizat că în noiembrie, alături de opt mari producători de lactate englezești se va deplasa în China pentru a susține și promova consumul de produse britanice pe piața din Asia. De altfel, delegația în China va fi o continuare a eforturilor deja depuse și care au condus la faptul că anul trecut, exportul de lactate al Marii Britanii a depășit cifra record de 1,4 miliarde de lire sterline.


    Te-ar mai putea interesa

    Două măsuri propuse de ministrul Barbu și aprobate azi de Guvern: ”Continuăm să protejăm fermierii” Legumele și fructele din piață sunt mai scumpe decât în supermarket: ”La noi sunt zilnic proaspete!” Un procesator român de lapte a ajutat peste 1.000 de mici fermieri să treacă la e-Factura: ”A înțeles toată lumea”

    Ultimele știri

    Analiza solului – vitală pentru un sol excepțional. AGROFORCE, o soluție profesională oferită de CARMEUSE Agro România! O firmă de îngrășăminte a cerut insolvența Cerealcom Dolj, afacerea fermierului Mihai Anghel Explozie de prețuri la caise și piersici: 30 de lei/kg. Manager livadă: ”Din 2.000 de caiși, nu am cules un kilogram de fructe”