Agro-interviul de luni. Emil Dumitru, fermier și președinte al Federației Pro Agro: ”Cred în puterea exemplului!”
Gabriela Gimbășanu -
La doar 36 de ani, Emil Dumitru a devenit, în luna iunie, cel mai tânăr președinte al unei mari organizații agricole din România, Federația Națională Pro Agro. Este, înainte de toate, însă, fermier în județul Călărași, în localitatea Chiselet, acolo unde echipa Agrointeligența și Cultivat în România l-au vizitat pentru un scurt reportaj și agro-interviul pe care îl puteți citi în continuare.
Emil Dumitru. Fermierul. Pe ce suprafață?
M-am apucat în anul 2006 de agricultură. Totul a început în mod firesc, pentru că avem pământul familiei și până atunci noi trebuia mereu să plătim prestări de servicii pentru a ne lucra terenul. Am realizat că nu se justifică economic și am decis că e momentul să lucrăm noi pământul, să producem pentru piață, să nu mai producem doar pentru autoconsum. Am început cu 24 de hectare, după care în fiecare an am crescut într-un mod sănătos, cu câte 10-20 hectare, și am ajuns la aceste 160 de hectare, o exploatație de cultură vegetală, mică în România, mare în Europa. Dacă vom înțelege că trebuie să legăm activitatea recentă și cu zootehnia, vom produce valoarea adăugată și o familie din România poate trăi decent din exploatarea acestei suprafețe.
Sunt totuși 160 de hectare. Cum reușiți să le lucrați, să fiți și la București, și la Bruxelles, acum că Federația Pro Agro este membră a Copa-Cogeca?
Avem și câțiva angajați, dar este o afacere de familie. Fiecare sfârșit de săptămână și toate concediile ni le petrecem aici, în ferma vegetală, unde muncim cot la cot cu angajații pentru că eu cred în puterea exemplului. Este cea mai importantă și fiecare centimetru pătrat de pământ pe care îl lucrăm, îl cunosc și știu exact ce se întâmplă cu el. Știu să merg pe tractor și nu mi-e rușine de lucrul astă, știu să recoltez cereale și mă mândresc cu faptul că sunt fermier. Încep să trec de la statutul de agricultor la cel de fermier. Cred că este bine ca și tinerii din agricultura României să-mi urmeze exemplul, pentru că scoatem foarte mulți tineri de pe băncile școlii cu pregătire de specialitate agricolă, care ar trebui să se întoarcă în mediul rural, nu să fugă la oraș.
Vă numărați printre ei, adică cu patalamaua agricolă la purtător?
Având în vedere faptul că în perioada comunistă oamenii au rămas fără pământurile lor, am fost crescut și educat în așa fel încât să iubesc pământul și să nu mă gândesc nici o clipă, oricât de greu mi-ar fi să renunț sau să înstrăinez ceea ce am moștenit. Nu am o pregătire profrsională agricolă, dar dragostea și pasiunea mea pentru pământ m-au facut să nu renunț niciodată și să învăț în permanență cum se face o agricultură performantă. Sunt absolvent al facultății de Drept, am un master în horticultură și câteva studii în viticultură, dar faptul că sunt extrem de pasionat și dedicat în ceea ce fac m-a ajutat foarte mult să acumulez foarte multe cunoștințe pentru că acum informația circulă foarte repede.
Este vârsta un avantaj în agricultura românească? Noi am zice că tinerii sunt un pic mai deschiși la noile tehnologii. Se aplică ”regula” și pentru fermierul Emil Dumitru?
Vârsta mea, uneori, reprezintă un avantaj, în alte cazuri este un dezavantaj. Am foarte mult entuziasm îmi doresc să reușesc în acest domeniu, dar alte ori, pentru că noi ne dorim ca lucrurile să se transforme într-un ritm cât mai alert, noi (cei tineri – n.r.) avem oarece deziluzii tocmai pentru că nu reșim să schimbăm lucrurile în ritmul în care noi ne dorim. Exemplul celorlaltor state membre ne face să fim cât mai nerăbdători de a deveni cât mai competitivi cu ei și de a ne lupta pe picior de egalitatea într-o piață deschisă. Cu toate acestea trebuie să o luăm pas cu pas și faptul că mi-a fost dată șansa să ocup o funcție de reprezentare a fermierilor mă responsabilizează și îmi doresc ca, prin puterea exemplului, prin faptul că trebuie să ne implicăm cu toți, iar noi tinerii să nu mai stăm pe margine și să ne lamentăm, ci pur și simplu să facem lucruri concrete pentru agricultura românească, putem avea o șansă în viitor.
Revenind la agricultura de aici, de la Chiselet, care este schema de cultură pe care veți merge în acest nou an agricol? Ce ați însămânțat până acum și ce urmează să puneți în pământ din primăvară?
Schema de cultură este destul de simplă pentru că suprafața nefiind foarte mare, am ales să diminuez cumva suprafața însămânțată în primăvară. Condițiile climatice foarte grele, cum a fost seceta de anul acesta, m-au determinat să semăn mai mult culturi de toamnă. Până acum a însămânțat 30 de hectare de rapiță, 20 hectare de orz și mi-am propus să semăn 40 de hectare de grâu. Avem deja însămânțate 23 hectare cu grâu, dar pe restul de 17 hectare avem terenul pregătit însă, din cauza ploilor din ultima perioadă, nu am reușit să și însămânțăm. Ne propunem ca în perioada următoare, 2-3 zile, dacă timpul va ține cu noi și terenul se va drena de apă să reușim să însămânțăm și cele 17 hectare. Ne mai rămân undeva la 50 hectare pentru culturile de primăvară, pentru că avem și ceva lucernă înființată.
Și cu porumbul cum rămâne?
Pentru mine cea mai frumoasă cultură rămâne cultura de porumb. Floarea-soarelui în mod tradițional nu pun, nu mă bazez pe această cultură, pentru că, în loc de floarea-soarelui prefer porumbul. Porumbul din punctul meu de vedere este cultura cea mai frumoasă, pe care știu să o fac și o fac bine. Anul acesta am obținut o producție de 7.200 kilograme de porumb boabe pe hectar, în condițiile în care am avut 48 de zile fără ploaie și fără să avem infrastructura necesară pentru a iriga cultura de porumb. Dacă aveam un an cu precipitații consistente, puteam să sărim de 10 tone porumb boabe la hectar, fără probleme. În schimb, la orz am obținut 6.200 kilograme la hectar, la grâu 4.800 kilograme la hectar, iar la rapiță 1.800 kilograme la hectar.
Având în vedere anul agricol dificil pe care tocmai l-au traversat toți fermierii, există o cultură cu care ați reușit să ieșiți pe plus?
Cu siguranță, vorbim despre cultura de porumb. A fost cea care mi-a salvat investiția. La o producție de 7.200 kilograme porumb boabe la hectar, am reușit să-l valorific la 0,58 bani/kg. Cu porumbul am reușit să ies cu o mică marjă de profit. Din acest punct de vedere mă declar destul de mulțumit, dacă este să mă compar cu ceilalți fermieri care au recoltat 1-2 tone de porumb la hectar. Costurile cu înființarea culturii de porumb au ajuns undeva la 3.100 lei pe hectar. Dacă facem un calcul, la o valorificare de 0,58 bani/kg, am obținut 4.176 lei pe producția de pe un hectar de porumb, scăzând costul cu înființarea culturii, mi-a rămas un profit de 1.076 lei/ha, destul de consistent având în vedere dificultățile pe care le-am traversat în acest an. În ultimii trei ani, cultura de porumb a fost cea care a salvat ferma vegetală, cu mari eforturi și investiții însemnate în tehnologie.
Ce ne puțeti spune despre dotarea tehnică a fermei? Care a fost primul utilaj pe care l-ați achiziționat în fermă și dacă acesta încă se mai găsește încă aici, la Chiselet?
Eu sunt fidel brandurilor care m-au convins. Lumea știe că sunt fan Opel la mașina mică și fan Massey Ferguson la mașina…mare. Am două tractoare de la această companie, unul de 200 CP, unul de 125 CP și o combină de recoltat tot Massey Ferguson. Îmi aduc aminte cu plăcere că în 2008 am reușit să-mi cumpăr primul utilaj, care este și acum în fermă, cel de 125 CP, cu care am reușit cu adevărat să începem să facem tehnologie în cultură. Toate utilajele le-am achiziționat de pe piața second hand, fără să accesez fonduri europene.
Ne-ați spus că pregătirea dumneavoastră vine dintr-un alt domeniu. Prietenii vă înțeleg viața de fermier sau pur și simplu privesc de pe margine și nu reușesc să înțeleagă de ce vă încăpățânați să schimbați ceva într-un domeniu în care puțini sunt cei care se implică și în producție, și în reprezentare?
Am prieteni fermieri cu care am același limbaj, dar am prieteni care au o cu totul și cu totul altă ocupație, oameni care apreciază ceea ce fac, dar dacă ar fi să fie ei în locul meu, nu cred că ar face agricultură. Unii sunt surprinși și nu mă înțeleg de ce sunt atât de devotat agriculturii, dar odată ce acest microb îți intră în sânge, până când închizi ochii, indiferent de cât de profitabil sau neprofitabil ești, tot agricultură o să practici.
Din ce am văzut la fermă, încercați să integrați producția vegetală prin creșterea animalelor. Ce efectiv de animale aveți în acest moment și care sunt planurile de viitor pe termen lung?
Cred în zootehnie. Chiar dacă astăzi acest sector este pierzător din punct de vedere economic. În acest moment, avem un efectiv de 150 ovine. Am început cu cele 45 de oi ale familiei și, anul trecut, am luat hotărârea că nu se justificau economic: ori creșteam efectivul, ori renunțam la ele. Atunci ne-am hotărât să mai cumpărăm câteva oi, în așa fel încât să devenim profitabili și pe acest sector. Încă nu putem să vorbim de o afacere pe acest segment, pentru că este net consumatoare, dar cu timpul îmi doresc să fim performanți și în zootehnie.
După ovine urmează investiția în vaca de lapte…
Acum suntem în stadiul în care construim un modul pentru 25 de capete de vaci de lapte. Toată lumea spune că sunt nebun să investesc în vaca de lapte în România, în condițiile în care prețul laptelui a scăzut foarte mult, însă eu am toată încrederea că lucrurile se vor regla și vaca de lapte va redeveni profitabilă. În prezent, avem în fermă Bălțată cu negru românească, o rasă autohtonă, de lapte, pe care sperăm să o îmbunătățim și din punct de vedere genetic și care sperăm să ne ajute să integrăm producția și să obținem valoare adăugată.
Care sunt planurile de viitor ale fermierului Emil Dumitru?
Dacă de creșterea exploatației nu mai poate fi vorba, pentru că avem o mare competiție în zonă și nu mai avem de unde să achiziționăm terenuri, îmi doresc să integrez în toatalitate producția vegetală. Vrem să ducem tot ce obținem în câmp în zootehnie și să realizăm o micro-procesare prin care să aducem valoare adăugată și să arătăm că și la noi în țară aceste produse tradiționale pot reprezenta o nișă a consumatorului, care vrea să mănânce cât mai sănătos, să cumpere direct de la poarta fermei. Atunci când vom avea o etichetă cu produs tradițional obținut ”de fermierul Emil Dumitru”, atunci o să mă pot declara mulțumit de ceea ce fac.
Mult succes mai departe în tot ceea ce faceți și aici în Călărași, și la București și la Bruxelles!
