Laurențiu Baciu, LAPAR: Avansul la subvenție va fi de 35-36 de euro la hectar
Gabriela Gimbășanu -Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR este organizația care se implică activ în rezolvarea problemelor fermierilor. Importanța organizației este cu atât mai mare cu cât problemele fermierilor nu sunt nici puține, nici ușor de soluționat și sunt tot mai apăsătoare. Președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, vorbește într-un interviu Agrointeligența despre ultimele negocieri purtate de fermieri cu autoritățile centrale, respectiv Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Ce știți despre despăgubirile pentru secetă? Sunt speranțe să vină banii până de Crăciun?
Din discuțiile și promisiunile pe care ni le-au făcut cei de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, avem toate șansele să primim despăgubirile pentru secetă până de Crăciun. Partea proastă în acest proces de despăgubire, o chestiune pe care nu am înțeles-o, noi, fermierii, este modul în care se vor împărți acești bani. Din schemele prezentate nu am înțeles mare lucru. Ceea ce am priceput eu, despăgubirile nu vor fi așa de mari pe cât mă așteptam. Din ce voi primi cu titlu de despăgubire, personal, nu o să îmi acopăr nici 10% din pierderile pe care le-am înregistrat în fermă. Am fost la consultările și negocierile de la sediul MADR, inclusiv când s-au pus bazele Ordonanței de Urgență pentru despăgubiri, dar se întâmplă ”minuni”: discuți ceva și, în final, ajungi să vezi că pe hârtie apare altceva. Îmi păstrez optimismul și sper să primesc ”bruma” aia de bani, măcar până la sărbătorile de iarnă.
Despre subvenții ce se mai aude? Se va plăti avansul până la finele anului?
Responsabilii de la Ministerul Agriculturii ne-au promis că avansul la subvenție va fi achitat până la sfârșitul anului, întrucât sursa de finanțare există și plățile vor fi făcute după 1 noiembrie. Așa ni s-a spus și normal este să avem încredere în ce ne spun autoritățile statului. Din cauza faptului că și înscrierile la APIA au fost facute mai târziu, nu s-a reușit centralizarea datelor și finalizarea lucrărilor de eligibilitate. Acestea ar fi motivele întârzierilor. Vreau să cred că este așa, acum sper ca nu cumva cauza să fie alta, adică lipsa banilor. Două săptămâni întârziere nu sunt o problemă, numai să primim sumele să nu ajungem în 1 ianuarie sau 1 februarie și să ne trezim că nu avem banii în cont.
Cât s-a discutat că vor primi fermierii pe vegetal, pentru că, la vaci, domnul Frânc a comunicat public 300 de lei avans pe cap de animal?
La fermierii care activează în sectorul vegetal lucrurile stau puțin altfel față de cei din zootehnie, ținând cont că întreaga sumă este condiționată de pachetul de înverzire. Această înverzire, în unele situații poate să fie eligibilă în toamnă, iar în alte situații abia în primăvară, în cazul în care folosim ca înverzire covorul verde. Deci în aceste situații până în martie nu putem discuta de suma acordată prin pachetul de înverzire, cei 53,9 euro/ha. Avansul este foarte mic. Am înțeles că Guvernul României nu își poate permite să dea cei 70% avans diferențiat pentru zonele calamitate de secetă, așa cum a fost propunerea aprobată de Comisia Europeană. Suma vehiculată ca avans se învârte undeva la 35-36 euro/ha. Cu tot cu pachetul de înverzire, subvenția este mai mică decât anul trecut, când a fost 159 euro/ha. Practic subvenția pe suprafață este compusă din cei aproximativ 70 euro/ha și cei 53,9 euro/ha din pachetul de înverzire.
Ce mesaj aveți pentru fermierii care vin la Indagra? În ce i-ați sfătui să investească dacă vor să facă achiziții în această toamnă?
Pe toți fermierii care vin la Indagra și și-au propus să investească în ceva, eu îi sfătuiesc să-și investească banii în tehnologii capabile să le reducă semnificativ costurile de producție și în echipamente care să le aducă plus valoare. Când mă refer la costuri mai mici, mă gândesc la acele utilaje de mare capacitate care să le permită ca într-un timp relativ scurt să facă o lucrare de calitate și cu costuri mai mici. Când mă refer la plus valoare mă gândesc la investiții viitoare în prelucrarea materiei prime și depozitare, acolo unde suntem deficitari și suntem nevoiți să vindem de pe câmp la prețul pus pe masă de trader. Trebuie să ne gândim serios la procesarea materiei prime! Trebuie să aducem plus valoare produselor din ferma vegetală pentru că dacă rămânem numai pe producție vedem că, an de an, pierdem teren și riscăm ca într-un viitor foarte apropiat să nu mai putem să ne descurcăm.
Personal am multe planuri în ceea ce privește investițiile, îmi doresc foarte multe lucruri pentru ferma mea, dar acum trebuie să am răbdare să revin pe linia de plutire după anul acesta catastrofal. După aceea o să văd spre ce îmi direcționez investițiile. Nu am cum să spun că voi face și voi drege, deși îmi doresc, pentru că posibilitățile financiare de acum sunt foarte limitate atât la mine în fermă, cât și la agricultorii pe care îi reprezint în LAPAR.
Despre secetă
La mine în fermă a fost secetă cruntă. Fermierii care s-au confruntat cu probleme similare, merg pe pierdere. Foarte greu am găsit resursele financiare pentru a însămânța culturile de toamnă. Pentru toate inputurile de care avem nevoie: motorină, sămânță, îngrășăminte, am găsit înțelegere la furnizori, dar nu pentru o perioadă prea lungă, tot în speranța că vom primi despăgubirile, că vom primi banii pe subvenție mai repede și într-un procent mai mare decât în anii trecuți – Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România