• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FAO avertizează: După boom, producţia agricolă va încetini în lume

    agrointeligenta.ro -

    Creşterea producţiei agricole mondiale va încetini până în 2021, după un deceniu excepţional, dar ”nesustenabil” în numeroase ţări în curs de dezvoltare, avertizează Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO).

    ”Creşterea anuală medie a producţiei agricole va încetini până în 2021 la 1,7% pe an faţă de 2,6% în deceniul 2000-2012′, a precizat FAO în raportul său anual asupra situaţiei alimentaţiei şi agriculturii, scrie Agerpres citată de Capital.

    Cifrele deceniului trecut au scos la iveală însă mari diferenţe între regiunile Globului, în contextul în care în America Latină producţia agricolă a crescut cu peste 50 la sută în 12 ani şi chiar 70% în Brazilia; procentul a fost de peste 40% în Africa Subsahariană, la fel ca în Europa de Est şi Asia Centrală. Pe de altă parte, producţia agricolă nu s-a dezvoltat decât în proporţie de 20 la sută în SUA şi de doar 6% în Europa de Vest, conform FAO.

    Organizaţia a mai subliniat că, la ora actuală, ”circa 25% din pământurile agricole ale planetei sunt puternic degradate”, că ”aceste presiuni au atins un nivel critic în anumite regiuni şi că modificările climatice ar urma să agraveze în continuare situaţia”. De asemenea, a tras un semnal de alarmă şi cu privire la epuizarea resurselor naturale, în special a celor de apă.


    Te-ar mai putea interesa

    Măsurile Guvernului Bolojan pentru fermieri: creșterea pragului minim la APIA la 2 ha, stimularea procesării, bani pentru irigații Un procesator român de lapte a ajutat peste 1.000 de mici fermieri să treacă la e-Factura: ”A înțeles toată lumea” Soluția de drojdie pentru roșii: beneficii, preparare, aplicare

    Ultimele știri

    Fermierii chinezi vor fi despăgubiți pentru pierderile uriașe cauzate de inundațiile devastatoare Livrare istorică: Ultima combină New Holland CR10.90 produsă vreodată a ajuns într-o fermă din România! Verificări în forță la mașinile de erbicidat. Romeo Șoldea, ANF: Atingem pragul de 10.000 de echipamente