Agro-interviul de luni. Mihai Miron: ”Am cumpărat primul CAP în 1993 pentru că nu am vrut să-i las să-l dărâme”
Daniel Befu -
Mihai Miron – cu o avere apreciată la 80-85 milioane de euro, cunoscut mai ales ca fondator al celebrei Europharm Brașov, prima fabrică particulară de medicamente din România (achiziționată de GSK) iar mai apoi cunoscut și ca patron al RoPharma, e la fel de activ și ca fermier. A început în 1993 cu un CAP achiziționat la Doștat, în județul Alba, pe care a vrut să-l salveze de dărâmare cărămidă de pe cărămidă și de la sfâșirere în parcele și parceluțe și ulterior a ajuns să mai cumpere alt CAP și un IAS în aceeași comună. Ulterior a investit și în comuna natală, Cozmești, din județul Iași. Agrointeligența i-a luat un interviu lui Mihai Miron, pentru a-i înțelege traiectul atipic, de la multimilionar în industria farma, la multimilionar în agricultură.
Sunteți farmacist și agricultor? Care dintre aceste activități vă place mai mult?
Sunt atașat și de farma pentru că, mă rog, business-ul meu de bază e tot în farma. Am avut o perioadă de non-compete agreement. După ce mi-am vândut business-ul, m-am angajat ca o perioadă de 3 ani să nu-i concurez și atunci am creat business-urile mele mari în agricultură.
Dar ce caută un multimilionar de succes din domeniul medicamentelor în agricultură?
Pentru că sunt țăran, născut la țară, crescut la țară și tata a fost președinte de CAP. Când eram copil mă lua cu trăsura și vedeam și câmpurile și fermele de animale. Vedeam și munca. Probabil că în mod normal ar fi trebuit să ajung agronom sau veterinar, dar mă rog, viața m-a dus un pic pe altă direcție și făcând investiția asta în agricultură și zootehnie, am făcut pace între țăranul din mine și intelectualul care am ajuns ulterior făcând Academia Militară și după aia specializarea pe Farmacie și pe Tehnologie Farmaceutică. Trebuia să găsesc soluția ca să fie amândouă personajele confortabile.
Care dintre realizările dumneavoastră vă e mai de suflet, grupul de business-uri din agricultură sau cele din farma?
Amândouă sunt. Faptul că am reușit să realizez ceva la nivel remarcabil la nivel național în domeniul farmaceutic, adică am fost pionier în producția de medicamente și asta fiind profesia mea de bază, sigur că a fost cea mai mare împlinire profesională, dar consider la fel de importantă și realizarea visului de a investi în agricultură și în zootehnie și mai ales faptul că am reușit să demonstrez, încă din anii ’90, că putem face și noi performanță în ce privește producția de lapte de exemplu. Eu am cumpărat primul CAP în 1993 pentru că nu am vrut să-i las să-l dărâme, pentru că vroiau să-l împartă în bucățele.
Care dintre ele, că aveți și la Cozmești și la Doștat?
Cel de la Doștat. La Cozmești m-am născut și de acolo sunt părinții mei și dincolo, la Doștat, au fost socrii mei, care din păcate nu mai sunt astăzi, dar și socrul meu a fost președinte de CAP. Interesant, și tata și socrul au avut aceeași meserie și n-am fost indiferent când am văzut că vroiau dărâme ceea ce au construit părinții și părinții adoptivi. Am reușit să salvez și nu s-a dărâmat ferma nici într-o parte, nici în alta, după care a mai fost acolo un IAS de vânzare, care a intrat în faliment, a mai fost încă un CAP. Ferma de la Doștat e constituită din două foste vechi CAP-uri și un IAS.
Ce suprafețe lucrați și câte animale?
La Doștat sunt aproape 1.400 de hectare, la Cozmești vreo 600, parte în proprietate, parte arendate. Animale sunt vreo 700-800 bovine de lapte și vreo 600 de carne rasele Angus și Charolais.
În urmă cu câțiva ani, vizitam ferma dumneavoastră de vaci de lapte de la Doștat pentru a o cunoaște pe campioana națională a văcuțelor de lapte, cu o producție de 103 litri/zi. Dumneavoastră aveți însă și ferme de vite de carne. Care e recordul la acestea?
La vacile de carne cel mai mare record e greutatea de peste 530 kg într-un an la tăurași. Sporul este de aproape 2 kilograme pe zi. Iar la lapte, da, aveți dreptate, recordul pe care l-am avut acolo a fost de aproape 30.000 litri, mai exact 29.950 de litri pe o lactație de 10 luni și în vârful de lacatație a fost 104 litri. Cred că au fost niște recorduri mai mult decât românești, adică discutând cu fermieri din Franța, din Olanda, din Anglia, se pare că am rupt niște bariere atunci.
Carnea de Angus e considerată o delicatesă, dar vizitând fermele unor crescători din Neamț și Covasna, am avut surpriza să aflu că nu reușesc să vândă Angusul la un preț diferențiat de cel al vitelor normale. Dumneavoastră cum reușiți să găsiți o piață de desfacere?
Clientelă a început să existe și în România. Sunt și la noi care vor să mânânce un T bone steak adevărat, sau un antricot cum îi zicem noi. E antricotul cu osul în formă de T. Avem câțiva clienți care sunt restaurante în Brașov, în București, Iași, care cumpără de la noi carne de Angus, dar nu doar tranșată, ci maturată. Avem niște săli speciale la temperatură și umiditate controlată și un soi de ventilație. Carnea trebuie să fie ținută exact la anumiți parametri de temperatură și umiditate 21 sau 28 de zile. Steakurile costă 80 lei/kg. Cu atât le vindem noi către restaurante. Eu cunosc câteva locații care au deja clientelă constantă și până și la Brașov există și o comunitate de expați, ceea ce există și la București și la Cluj, chiar și la Iași. Sunt deja și dintre români care apreciază și cunosc și știu espre ce-i vorba, dar sunt și expați și turiști străini care au început să ceară și produse de calitate premium. Nu e un flux fantastic, dar e suficient cât să întrețină o flacără. Eu mă străduiesc prin ceea ce fac să existe o filieră a cărnii românească, adică să existe filiera asta scurtă, să nu mai trecem prin 7000 de intermediari sau să aducă carne congelată din Argentina, vita tăiată anul trecut, din care noi să mâncăm la anul.
Dumneavoastră dețineți un lanț integrat de producție, însă și aici aveți un specific care vă diferențiază de restul fermierilor. În loc să faceți brânză, unt și smântână pe care să le vindeți în magazine alimentare, dumneavoastră produceți lapte praf medicinal, pe care-l vindeți în farmacii. Explicați cât de greu e să puneți în contact cele două lumi, cea a agriculturii cu cea a farmaciei?
Îl distribuim prin sistemul RoPharma de distribuție și prin farmaciile RoPharma, adică am și varianta că fluxul e așa de integrat, că avem cultura furajelor, procesarea furajelor, ferma de lapte, fabrica de lapte praf, distribuția către farmacii și de unde ajunge în mâna mamei care cumpără pentru bebeluș.
În primul rând n-aș putea să fac dacă n-aș avea fluxul ăsta integrat, pentru că laptele praf pentru copii este un produs foarte delicat, la care trebuie să respecți niște norme ca la medicament și una dintre normele cele mai dure este numărul total de germeni, adică puritatea microbiologică. Ca să poți să ajungi la un produs curat dpdv microbiologic, trebuie să faci și materia primă de la care pleci, adică laptele, să fie foarte curat, adică îmi trebuie să iasă de 5-6 ori mai curat decât norma europeană. Să fie sub 10.000 de germeni pe ml. Și chestia asta am reușit-o după un set de măsuri costisitoare și după niște proceduri pe care le-am văzut la Universitatea din Madison, în SUA. Am fost de 3 ori acolo. Inclusiv vacile nu dorm pe un așternut normal. Au un pat de nisip care se curăță de 3 ori pe zi, care asigură o curățenie a vacii, a mamelei șamd. La sala de muls am o sală de muls automată la care se face și prespălare și spălare și o ștergere, igienizare, cu lavete de unică folosință și instalația în sine, dacă vaca are o mamită, adică o infecție a glandei mamare, nesesizată de medicul veterinar, senzorii ne avertizează și laptele nu mai ajunge în sistem. Adică stația respectivă de muls măsoară conductivitatea și se blochează. Laptele nu mai trece mai departe.
Cât de rentabil e să fii fermier?
Agricultura dacă e făcută la parametrii corecți și dacă îndeplinești toate elementele, poți să mergi de la un minim 20%, dar sunt și domenii cum ar fi pomicultura, unde poți să ajungi la 50%. Am și o investiție în pomicultură, în parteneriat cu o societate făcută cu niște belgieni, care sunt de 4 generații pomicultori fruntași în Europa. Am făcut o livadă de măr, cu niște soiuri noi: soi Gala, care deja se recoltează acum, cu soiul Fuji și cu soiul Granny Smith. S-au făcut ceva contracte. Au venit partenerii belgieni cu niște contracte. Deja preiau ei pentru supermarketuri. Merele mele vor ajunge în Cehia, în Bulgaria, cele câteva tiruri pe care le vom produce acum și urmează la primăvară să plantăm și peri și cireși. Deocamdată n-avem decât 17 hectare, dar intenționăm ca în următorii ani să punem cel puțin câte 20 de hectare în fiecare an, să ajungem măcar la 120 și să facem un depozit special de păstrare cu atmosferă de azot și CO2 și temperatură controlată de 1 grad.
Ce vă place cel mai mult în agricultură?
Agricultura îmi dă satisfacții. De exemplu când ne apucăm de făcut silozul, îmi place să merg pe combină, are o platformă combina sus, îmi place să merg pe deasupra și să văd exact cum e lanul de porumb și cum e randamentul. E o satisfacție deosebită, mai ales deasupra cifrelor. Lanul ăla pus la punct, să vezi sistemul ăla de fertirigații și eficiența pe care-a avut-o, pentru că am reușit să fac și niște irigații, probabil că sunt singurele din Transilvania și din ce mi-a zis constructorul, singurele din Europa de Est care sunt pe dealuri și care se plimbă pe dealuri și acoperă 100 de hectare. Am două de câte 100 de hectare. M-au costat circa două sute și ceva de mii fiecare instalație.
Ca să aveți un portofoliu complet, ați investit inclusiv în piscicultură.
Da. Am și 105 hectare de lacuri și un volum de peste 2 milioane de metri cubi rezervă de apă. Dar la mine pescuitul, nu ca business, ci ca hobby. Am niște sturioni acolo pe care i-am pus din 1999 și care sunt deja destul de măricei.
Ați pomenit de pomicultură. Știu că nu v-ați mulțumit cu niște culturi super-intensive, ci ați vrut mai mult. Ce înseamnă “mai mult” în pomicultură în acest moment?
La primăvară o să mai am un soi nou. Am adus experimental un soi cu miez roșu, care are proprietăți antioxidante, ca și fructele astea soft fruits, ca zmeura sau coacăzele. E un soi făcut alături de partenerii mei străini, mă rog, printr-o colaborare belgiano-franceză. E un soi atât de nou, încât n-are nici nume. Are miezul complet roșu, ca și coaja, cu efecte terapeutice. Mă gândesc chiar să-i facem o brevetare ca atare. Deocamdată vreau să văd cum se aclimatizează aici.
Știu că inclusiv pentru plantațiile de pomi convenționali v-ați făcut temele înainte de a investi. Explicați pentru cititori, vă rog.
În zona Doștat e un areal care se pretează în principiu. Am făcut analize temeinice în privința asta, adică înainte să ne apucăm, un an de zile am instalat o stație meteo completă cu data loggeri în toate zonele unde am vrea să facem și după ce am făcut analiza datelor, am tras concluzia că e un areal bun de plantat. Peste 3 ani, va intra pe rod ce am plantat anul trecut și producția va crește anual timp de 6-7 ani, urmând să ajungă până la 80 de tone/hectar. Avem și fertilizarea prin calculator, avem și programe exacte, în funcție de analiza solului, a frunzei.
Cât a costat investiția în sistemul de monitorizare meteo?
Nu e foarte scumpă, sub 10.000 de euro. Însă ea e doar o părticică din întreg. O să fie și plasă de protecție pentru grindină, pentru ultravioletele în exces și pentru păsări.
În ciuda succesului pe care-l aveți în agricultură, aveți totuși o frustrare
Da, am o problemă cu taică-miu, care se ocupă de ferma de la Cozmești, Iași, comuna mea natală. Acolo taică-miu reușește mereu să facă producții mai mari decât mine, la ferma de la Doștat. Și nu reușesc să-l depășesc în nici un an. Nu înțeleg cum, că aplic aceleași tehnologii performante. Trebuie să găsesc cumva o metodă să-l depășesc.
Foto: Forbes România
