• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii contraatacă: DOVADA că ciobanii își pasc oile pe terenuri agricole ce nu le aparțin!

    agrointeligenta.ro -

    O imagine cât un protest cu 8.000 de fermieri : în timp ce de la București, liderii crescătorilor de ovine au obținut pentru ciobani dreptul de la pășuna pe timp de iarnă, în teritoriu, fermierii reclamă că măsura nu face decât să înmulțească numărul cazurilor în care animalele sunt scoase la păscut abuziv, pe pământurile agricultorilor din zonă.

    Pentru Laurențiu Baciu și fiul său, Alexandru, ziua de ieri a fost din nou una în care au patrulat cu mașina pe câmp pentru a-și proteja pământul de ”invadatori”. În zadar, însă: ajunși la parcele, cei doi nu au putut decât să constate că ciobanii din zonă au găsit de cuviință să își scoată animalele la păscut pe terenurile frumos arate sau pe care răsărise frumos grâul de toamnă.

    Este a doua oară în ultimele zile când îi găsim pe terenurile noastre. Nu le pasă de nimic. Și de data aceasta, ca duminică, până ne-am dat jos din mașină, ciobanii au luat-o la sănătoasa și au lăsat oile de izbeliște. Cu cine să te judeci?!”, ne-a declarant Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

    Fermierul spune că dacă la el în zonă, oierii prinși cu animalele pe câmpul oamenilor preferă să se facă nevăzuți, în alte locuri, aceștia nu sunt așa de ”prietenoși” și sar la bătaie dacă proprietarul terenului sau arendașul îndrăznește să îi abordeze.

    12431217_1227408300618990_1596702697_n (1)

    ”Ce căutau ciobanii la mine pe arătură?”

    S-a ajuns prea departe. Distrug hectare pe care s-au investit mii de lei cu sămânță, cu lucrări. Și e rea-credință: ce căutau ciobanii la mine pe arătură? Ce păscut e ăsta? Nu, domnule, este batjocorirea muncii fermierilor!”, este revoltat Laurențiu Baciu care spune că situația nu este nouă și persistă la nivel de țară.

    Agricultorii sunt deciși să nu mai lase lucrurile să continue așa și, profitând chiar de oportunitatea legislativă creată după protestul oierilor, vor să modifice Legea vânătorii în așa fel încât și integritatea terenurilor agricole să fie protejată.

    Fermierii au trimis hârtie la Parlament 

    ”LAPAR a trimis la Comisia pentru agricultură de la Camera Deputaților o solicitare cu mai multe puncte pe care cerem să fie incluse în noua formă a Legii vânătorii. Aici aș enumera mai ales ca interzicera pășunatului să rămână valabilă în perioada amintită în Lege ca o măsură de agromediu de refacere a covorului vegetal. Apoi vrem ca o cotă parte din vânat să revină proprietarului sau arendașului care crește și întreține vânatul, precum și despăgubiri reale acolo unde se produc pagube. Totodată, am cerut ca numărul de câini să fie stabilit în funcție de efectivul turmei, dar și ca atunci când se vânează pe o proprietate, să existe un accord scris din partea celui care deține sau lucrează în arendă acea suprafață”, ne-a declarat Laurențiu Baciu.

    Întrebat ce măsură crede că s-ar impune pentru ciobanii care sunt prinși că pășunează pe proprietăți agricole ce nu le aparține, Laurențiu Baciu a dat un răspuns tranșant: ”Confiscarea animalelor cu care intră abuziv pe pământuri ce nu le aparțin. Să vedem atunci cine se mai joacă cu dreptul nostru la proprietate!”.

     



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Cultivatorii de sfeclă de zahăr l-au convins pe Florin Barbu să accepte o nouă producție minimă pentru subvenția APIA APIA a început autorizarea la plată pentru subvenția pe pârloagă. Primii 150.000 de fermieri, bani în conturi de marți Căpșunile, piersicile, merele și perele – fructele la care s-au depistat reziduuri de pesticide peste limita admisă Apele Române – replică dată lui Gigi Nețoiu: Ferma funcționa fără acte de reglementare, cu risc de inundații Adio subvenții APIA pe persoană fizică? Controale la stâne, amenzi și tăieri de bani

    Ultimele știri

    AAC – dialog strategic la Administrația Prezidențială pentru viitorul agriculturii românești. 8 subiecte importante pentru fermieri Terracalco 95 – Amendamentul care transformă solul. De ce fermierii îl folosesc tot mai mult în 2026 Cereale “descălțate” după iarnă? Pași esențiali pentru reluarea vegetației de la Naturevo O nouă subvenție de la APIA a fost anunțată de Comisia Europeană Almut Bitterhof, DG SANTE: România a anunțat că nu va mai acorda autorizații de urgență pentru neonicotinoide