• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agrometeo 25-31 decembrie: Cum va fi vremea în ultimele zile din anul 2015

    Roxana Dobre -

    Meteorologii anunță pentru  intervalul 25 – 31 decembrie  un regim termic care  se va menține  mai ridicat decât în mod normal, la nivelul întregii țări. Se prognozează precitații sub formă de ploi locale, reduse cantitativ, acestea fiind însoţite de intensificări temporare ale vântului, în majoritatea regiunilor agricole. Local, în zonele joase de relief vor fi condiţii de producere a brumei asociată cu burniţă.

    Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între -1…12°C, valori mai ridicate cu 1…9°C în raport cu mediile multianuale, pe întreg teritoriul agricol.

    Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 2…17°C, în aproape toată țara.

    Temperatura minimă a aerului se va situa între -4…6°C, în majoritatea regiunilor agricole, valori mai scăzute semnalȃndu-se în zonele depresionare, fiind condiții de producere a brumei şi a înghețului la suprafața solului.

    Aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe profilul de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în majoritatea zonelor de cultură. Deficite moderate de umiditate în sol se vor înregistra local în nordul şi vestul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei.

    Starea de vegetaţie a culturilor agricole

    Ca urmare a regimului termic din aer mai ridicat decât în mod obișnuit, la speciile de toamnă, procesele de creştere şi dezvoltare se vor desfăşura în general normal, îndeosebi în jumătatea de sud a ţării, iar în zonele centrale şi nordice, ritmurile de vegetaţie vor evolua lent.

    Pe ansamblu, starea de vegetaţie a plantelor va fi bună şi medie, respectiv medie şi slabă în culturile semănate în afara epocii optime. Fenologic, culturile de orz și grâu de toamnă își vor continua formarea frunzei a treia și înfrățirea (10-100%), în toate zonele de cultură. Rapița semănată în epoca optimă se va afla în faza de înfrunzire (6-16 frunze), cu o stare de vegetație a plantelor pe ansamblu bună şi medie. La nivelul întregii țări, pomii fructiferi și vița de vie își vor menține stadiul de repaus biologic.

    Condițiile agrometeorologice prognozate vor permite desfășurarea normală a lucrărilor agricole în câmp (arături de toamnă, fertilizări, lucrări de întreţinere în vii şi livezi).

    Recomandări de specialitate:

    Continuarea efectuării controlului biologic sistematic pentru determinarea viabilităţii plantelor la culturile de toamnă, precum şi a elementelor de rod la pomii fructiferi şi viţa de vie;
     Încorporarea gunoiului de grajd în câmp şi fertilizarea cu îngrăşaminte pe bază de fosfor şi potasiu;
     Efectuarea lucrărilor de întreţinere în plantaţiile pomicole şi viticole.


    Te-ar mai putea interesa

    Rabla pentru Tractoare bate pasul pe loc. Ce șanse mai sunt să se dea finanțările anul acesta Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără Prima tranșă din subvențiile-bonus achitate fermierilor. Sumele virate în conturi

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!