• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sindicatul oierilor: Cerem derogare de încă un an pentru înregistrarea animalelor de rasă. Altfel, pierdem subvențiile pentru ovine!

    Roxana Dobre -

    Crescătorii de ovine și caprine care vor să primească în 2016 sprijinul voluntar cuplat care se acordă pe cap de animal trebuie să aibă efectivul pe care îl dețin înscris în Registrul genealogic al rasei și COP, controlul oficial al performanţelor. 

    Măsura care  trebuia aplicată încă din 2015,  a obținut o derogare din partea Ministerului Agriculturii prin care s-a amânat punerea în aplicare până în 2016. Acum, oierii vor să ceară o nouă derogare deorece, după cum spune Marcel Andrei, președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine din România, crescătorii nu au timpul necesar înainte să expire termenul pentru depunerea cererii unice care trebuie înaintată la APIA dar nici asociațiile nu sunt pregătite pentru acest control.

    “Chiar astăzi am avut o ședință de lucru a Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România și am delegat un grup de lucru care să meargă la Ministerul Agriculturii pentru a lămuri toate aceste lucruri. Vrem să cerem derogarea pentru încă un an de zile pentru că asociațiile nu sunt pregătite să efectueze controlul oficial. Este păcat pentru că oierii ar pierde niște bani importanți“, ne-a declarat președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine din România.

    Potrivit acestuia, numărul total de animale înscrise este extrem de mic întrucât controalele sunt foarte drastice iar crescătorii preferă să renunțe la subvenție și să crească animalele în mod tradițional, așa cum știu ei mai bine.

    Condiții de eligibilitate pentru sprijinul cuplat

    SCZ pentru creşterea ovinelor se acordă fermierilor activi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

    a) Solicită SCZ pentru un efectiv de minimum 150 şi maximum 600 de capete de femele ovine şi/sau berbeci de reproducţie, inclusiv, pe beneficiar, în exploataţii cu cod ANSVSA, care au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare a SCZ;
    b) Solicitanţii cu un efectiv mai mare de 600 de capete de femele ovine şi/sau berbeci de reproducţie beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 600 de capete de femele ovine şi/sau berbeci de reproducţie;
    c) Femelele ovine şi/sau berbecii de reproducţie din exploataţie, pentru care beneficiarul solicită SCZ, să aibă vârsta de maximum 8 ani pentru femele şi, respectiv, 6 ani pentru berbecii de reproducţie la data-limită de depunere a cererii unice de plată;
    d) Efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat şi înregistrat în RNE la data depunerii cererii;
    e) Să deţină registrul individual al exploataţiei, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 21/2004;
    f) Femelele ovine şi/sau berbecii de reproducţie pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menţinuţi, pe o perioadă de reţinere de 100 de zile de la data-limită de depunere a cererilor unice de plată, la adresa exploataţiei şi/sau locaţiei, menţionată în cerere;
    g) Femelele ovine şi/sau berbecii de reproducţie pentru care se solicită SCZ, începând cu anul de cerere 2016, trebuie să fie înscrişi în Registrul genealogic al rasei;
    h) Animalele beneficiază de sprijinul cuplat în zootehnie astfel:
    – o singură dată pentru berbecii de reproducţie;
    – anual pentru femelele ovine.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Ciobanii pregătesc un protest național dacă autoritățile nu le rezolvă problemele: ”Vom urma toți pașii de dialog” Fermier: Furnizorul de motorină ne-a anunțat că litrul sare de 10 lei zilele acestea Vremea de Florii şi Paşti 2026. Prognoza meteo pentru perioada sărbătorilor pascale Cea mai mare anvelopă agricolă din lume a primit aprobare pentru comercializare în UE Cătălin Grigoriu, Moldova Farming Agricultură, răstoarnă masa în distribuția de inputuri: “Vom acorda discountul pentru fermieri încă de la facturare!”

    Ultimele știri

    Primăvara începe în sol: cum elimini băltirile și deblochezi fosforul la culturile de primăvară cu Terracalco® 95 Legumicultorii olteni au ieșit pe piață cu primele roșii românești din acest an! Florin Barbu a semnat acordul prin care fermierii români pot începe exportul de lactate și carne în China! Un TIR cu oi provenind de la o fermă din Giurgiu – confiscat în Bulgaria. Crescătorii de ovine cer autorităților române să intervină! Despăgubiri de 20.000 de lei pe hectar pentru micii fermieri. Amendament votat în Parlament