• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii cer modificarea PNDR 2014-2020!

    agrointeligenta.ro -

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a organizat, în perioada 12 – 14 ianuarie 2016, dezbateri publice la nivel județean pentru a identifica soluții de adaptare și simplificare a cadrului normativ privind accesarea fondurilor europene și implementarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

    Consultările, la care au fost prezenți peste 1.400 de participanţi la nivel național, au fost organizate sub forma unor întâlniri de lucru de către Oficiile Județene ale AFIR, dezbaterile abordând tematici de interes ce au acoperit toate domeniile și submăsurile de finanțare din sfera PNDR 2020. La dezbaterile publice au participat reprezentanți ai societăților de consultanță, ai patronatelor, asociațiilor sau federațiilor de profil, ai instituțiilor financiar-bancare, precum și lideri de opinie activi din sectoarele specifice tematicilor discutate, beneficiari PNDR.

    În urma celor 41 de întâlniri de lucru organizate de AFIR, au fost formulate și preluate spre analiză o serie de propuneri concrete din fiecare regiune de dezvoltare a României. Centralizarea propunerilor rezultate în urma dezbaterilor a arătat o paletă variată de opinii care vizeaza modificări şi completări ale procedurilor de lucru, mergându-se până la propuneri de modificare a PNDR 2020.

    „Simplificările pe care le vom face în urma propunerilor primite trebuie să păstreze echilibrul între legalitatea distribuirii fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, echitabilitatea distribuirii acestor fonduri şi atingerea scopului pentru care aceşti bani au fost repartizaţi României – adică atingerea obiectivelor şi a indicatorilor de dezvoltare. A fost mai mult decât o dezbatere publică – participanţii la grupurile de lucru tematice au fost foarte bine informaţi şi au avut un grad înalt de înţelegere a Programului şi a felului în care se lucrează cu fondurile europene nerambursabile. Pe această cale mulțumesc tuturor participanților și îi pot asigura că tratăm cu cea mai mare seriozitate propunerile venite.” a precizat Andras szakal, directorul general al AFIR.

    În acest moment, propunerile sunt analizate de către departamentele tehnice ale AFIR pentru a se identifica impactul acestora asupra legislației, asupra procedurilor de lucru ale AFIR, asupra Programului Național de Dezvoltare Rurală sau asupra procedurilor altor instituții implicate în derularea PNDR. După această etapă, personalul AFIR va evalua oportunitatea și modalitatea de preluare a propunerilor în procedurile de lucru și va înainta Autorității de Management pentru PNDR acele propuneri care țin de activitatea acesteia sau au impact asupra Programului.

    În urma încheierii etapei de analiză și evaluare a propunerilor care pot fi adoptate, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va publica un raport detaliat în care vor fi incluse toate modificările operate în procedurile care reglementează accesarea și implementarea Pogramului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.


    Te-ar mai putea interesa

    Se schimbă vremea! Șefa ANM a anunțat de când vin ploile Șeful ANZ – mesaj pentru apicultori Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos

    Ultimele știri

    Noua față a învățământului agricol: De la licee în prag de desființare la investiții de peste 43 de milioane de euro Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri