• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prețuri mai mari la subproduse decât la materiile prime: Tărâțele, mai scumpe ca grâul

    agrointeligenta.ro

    În România, prețurile la subproduse precum șrotul de floarea soarelui sau tărâțe sunt mai mari decît la materiile prime de bază, respectiv semințe de floarea soarelui și cereale.

    Motivul invocat de furnizori: costurile ridicate de procesare, în condițiile în care numărul fabricilor autohtone de ulei, de exemplu, poate fi numărat pe degete, iar și acelea care mai există sunt deținute de multinaționale cu o politică proprie de prețuri. Din păcate, cam același lucru se întâmplă și în segmentul de morărit și panificație, iar un preț cât de cât acceptabil poate fi oferit în general de către micii morari, după cum susțin jucătorii din piață. Un lucru este cert totuși, produsele românești sunt mai scumpe decât cele aduse din afară din țări precum Ungaria, Bulgaria sau chiar Republica Moldova. De vină ar putea fi și cererea internă mare, comparativ cu oferta redusă. Oricum, o parte din producția internă ajunge la export.

    “În România, nu se găsesc șroturi de floarea soarelui. Fabricile de ulei de la noi sunt deținute de două multinaționale, care în general le închid după ce le cumpără, așa cum s-a întâmplat cu fabrica de la Podari, de exemplu. Le închid ca să cumpărăm noi din afară“, afirmă Dan Popa, manager al firmei Dives Finance Consulting din județul Dolj, care se ocupă cu importul de șroturi de floarea soarelui.

    Importurile le realizează în general din Bulgaria, deoarece costurile de transport sunt mai mici. Mai rar, Popa aduce șrot de floarea soarelui din Ungaria, unde prețul pe kilogram este mai mic, însă din cauza cheltuielilor mari legate de transport, în final ajunge tot la nivelul practicat de bulgari.

    Clienții sunt atât fermieri mari, cât și crescători mici. Prețurile de vânzare se ridică la 210-220 euro+TVA la șrotul de floarea soarelui, respectiv 140 euro+TVA la tărâțe.

    Comparativ cu alți ani, cererea este în creștere ușoară, chiar dacă iarna solicitările nu sunt în volume mari. Un moment de vârf a fost după reducerea TVA-ului la furaje la 9%, mai spune Popa.
    Mulți fermieri își fac, însă, singuri furajele, nefiind nevoiți să cumpere din piață. Este și cazul lui Andrei Șimo, un fermier din Ocna Sibiului, care își produce singur furajele. Are noroc, însă, că deține circa 80 ha de teren agricol și 30 ha de pășune. El spune că în piață, prețurile ating 3 lei/kg la șrotul de soia, respectiv 1,3 lei-1,4 lei/kg la șrotul de floarea soarelui și de rapiță. În alte zone, acesta din urmă se vinde și cu 1,8 lei/kg.

    Anul trecut, la recoltare, kilogramul de floarea soarelui era achiziționat cu circa 1,3 lei, iar cel de rapiță cu aproximativ 1,5 lei/kg. La grâu, prețul varia în jurul a 70 -75 de bani/kg.

    Te-ar mai putea interesa

    A investit într-o seră hidroponică de căpșuni, iar acum caută specialistul care să pornească producția 51 de vaci, împușcate direct pe pășune. Fermierii cer urgent o anchetă Șeful ANSVSA, mesaj pentru oierii care pregătesc protestul din 15 septembrie: „Vreau să nu mai vândă animale fără certificat” Mesajul unui mare cumpărător de ovine pentru oierii români! Presa de la Kiev: Cerealele din Ucraina NU au prioritate în portul Constanța. Unele terminale primesc mai întâi marfa românească

    Ultimele știri

    Fermierii care au cerut subvenții de la APIA – verificați cu dronele! DNA: Cristina Trăilă, urmărită penal. Miza: schimbarea șefului DSVSA Vaslui și despăgubiri de 3 milioane de euro Piața cerealelor, la zi. Prețurile DAP Constanța, la final de august: porumbul și orzul cresc, grâul pierde teren Despăgubiri de secetă pentru fermieri! AAC cere Guvernului să intervină de urgență ADS verifică terenurile tinerilor care au primit pământ de la stat. Neregulile pot duce la rezilierea contractelor