• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Conflictele dintre oieri și fermieri iau noi proporții: Zeci de oi, otrăvite pe un teren de pășunat!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Situații în care oierii își lăsau animalele pe terenurile altor fermieri au fost relatate des în ultima perioadă. Conflictul capătă însă alte valențe când se trece la măsuri din partea fermierilor cărora le sunt călcate terenurile. Este și cazul unei comune din Giurgiu unde oierul și-a găsit oile zăcând moarte pe un teren .

    Stăpânul crede că oile au fost otrăvite intenționat, iar politiștii investighează aceste morți suspecte.

    ”Mi-au distrus munca, cine poate să facă așa ceva, să omoare niște animale nevinovate?”, a declarat cu lacrimi în ochi stăpânul animalelor pentru Știrile Pro TV. Acesta își plânge necazul: 30 dintre cele 200 mioare pe care le crește zac fără suflare după ce au mâncat din boabele așezate, se pare, de o mână criminală, în calea turmei.

    Chemat de urgență, veterinarul comunei le-a administrat un antidot însă nu le-a putut salva pe toate. Terenul aparține Primăriei Băneasa din județul Giurgiu, așa că este exclusă varianta să fie o răzbunare din partea proprietarului căruia i s-ar fi călcat proprietatea. E o zonă foarte extinsă unde, susține proprietarul oilor, sunt grămezi de porumb și floarea-soarelui amestecate cu substanțe toxice. Polițiștii au deschis o anchetă. 5 oi vor fi duse la laborator pentru analize. Restul, multe dintre ele gestante, vor fi incinerate.

    ”Oierii trebuie să înțeleagă clar că nu au ce căuta pe proprietatea altor fermieri”

    Pe terenurile altor fermieri nu au oierii ce să caute dacă nu au acordul proprietarilor, a declarat pentru Agrointeligența Marcel Andrei, președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine.

    ”Oierii trebuie să înțeleagă că nu pot merge pe câmp și să calce culturile altor fermieri în picioare. Deci nimeni nu are dreptul să treacă peste drepturile cetățenilor. Trebuie să recunoaștem că și între noi mai sunt crescători care chiar nu respectă legea niciodată. Nu trebuie să ne ascundem de acest fapt deși procentul este mic. Dar repet, nimeni nu poate să ne dea nouă dreptul ca și crescători de animale să trecem peste proprietatea altuia cum nici noi nu fi de acord ca cineva ni se calce în picioare proprietatea”, mai spune Marcel Andrei.

    Te-ar mai putea interesa

    32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci”

    Ultimele știri

    Producția de grâu durum scade, iar diferențele de calitate pot influența prețurile Meteorologii anunță îngheț, dar și temperaturi de până la 21 de grade. Prognoza pe două săptămâni România câștigă teren în fața Rusiei și Ucrainei pe piața egipteană dar o eventuală pace la Abu-Dabi ar putea scădea prețul cerealelor Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări!