• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prevederea care îi poate lăsa pe agricultori fără 5% din valoarea subvențiilor: ”Nici o fermă nu se poate conforma!”

    Roxana Dobre -

    Șirul problemelor pe care fermierii le au legate de subvenții par să nu se termine. O prevedere a Codului Bunelor Practici în fermă în nemulțumește profund pe agricultori, mai ales că este imposibil de pus în practică în acest moment și, pe deasupra, se lasă și cu tăieri din plățile primite de la APIA. Este vorba de obligativitatea ca producătorii agricoli să țină depozitele de pesticide la 200 de metri de fermă.

    ”Depozitele de pesticide nu vor fi amplasate în apropierea maselor de ape şi nici în zone în care apa freatică este prezentă la mica adâncime. Amplasarea se va face la cel puţin 200 m față de locuinţe, surse de apă, furaje, câmpuri şi terenuri agricole, ferme şi depozite de animale”, este specificat în documentul citat. Acesta este în vigoare din 2014 iar fermierii au fost controlați anual odată cu verificarea din teren deși, spun ei, nimeni nu le-a atras atenția asupra acestei prevederi. În plus, nerespectarea acesteia se lasă și cu sancțiuni aplicate de APIA și anume 5% din valoarea subvenției pe care fermierul respectiv o încasează.

    LAPAR a cerut schimbarea prevederii

    Președintele LAPAR, ing. Laurențiu Baciu, ne-a declarat că prevederea îi nemulțumește pe toți fermierii iar organizația a cerut la Ministerul Mediului schimbarea acesteia.

    ”Este o lege a Ministerului Mediului care nu se consultă cu nimeni. Ei sunt stat în stat și nu țin cont de părerea noastră, a fermierilor. Noi am trimis o adresă ca să modificăm această prevedere dar nu am primit niciun semn, se pare că ne sfidează. Am cerut o distanță care este logică și la îndemâna oricui”, ne-a explicat fermierul.

    El spune că acum practic toți fermierii sunt în ilegalitate din cauza acestei cereri.

    ”După acea lege suntem toți în ilegalitate iar la control fermierii trag ponoasele. Ministerul Mediului se încăpățânează și vrea să procedeze cu noi așa cum au procedat și cu cei cu ambalajele dar eu îi avertizez că sorți de izbândă nu vor avea pentru că nu poți veni cu niște legi aberante și niște condiții chiar comice, care stârnesc râsul. În plus, când au elaborat legea nu au consultat pe nimeni adică nu am auzit de o dezbatere publică, pur și simplu pe ascuns iese lege după lege, negândită și când trebuie să o implementezi iese o idioțenie. Adică fermierii s-au trezit cu controale și nici nu știau de lege. Suntem supuși penalizărilor și amenzilor la tot pasul, ca și cum nu am avea destule pe cap. Cred că mulți de la Ministerul Mediului nici nu știu ce sunt acelea pesticide, ei au în imaginație așa o bombă nucleară”, ne-a mai spus Laurențiu Baciu.

    În plus, fermierul băcăuan spune că la o asemenea distanță, de 200 de metri de fermă, există și riscul ca fermierii să fie furați. Distanța pe care aceștia au propus-o este de minim 30-50 de metri – tocmai pentru a putea monitoriza atent acele produse.

    ”Trebuie să fie o distanță rezonabilă, nu absurdă, chiar dacă noi suntem de acord ca aceste depozite să fie construite undeva mai izolat de fermă dar totuși nu exagerat. Mă tem ca răspunsul de la Ministerul Mediului să vină prea târziu pentru că nu se mai poate deja ne-a ajuns cuțitul la os, nu mai suportăm ca în țara asta toți amatorii să își bată joc de noi ca persoane și de economia acestei țări. Noi muncim, aducem plus valoare produselor numai noi știm cât de greu. Iar ei vin cu niște cereri care depășesc cu mult directivele CE”, ne-a mai explicat liderul LAPAR.

    Depozitele de pesticide se organizează exclusiv de către utilizatorii de dimensiuni medii sau mari (exploataţii agricole de peste 120 ha la şes şi 90 ha în zonele de deal-munte, prestatorii de servicii de protecţia plantelor). Numai acestor utilizatori de pesticide li se permite existenţa unor stocuri mai mari pe o durată mai lungă. Micii utilizatori nu au dreptul să-şi constituie rezerve semificative de pesticide, care să depăşească consumul estimat pe perioada ciclului de vegetaţie.

    Fermierul Ilie Dan, primul controlat de APIA

    Ilie Dan, președintele Asociației Producătorilor de Cereale și Plante Tehnice Ilfov, este primul fermier care a fost controlat în 2014 de APIA.

    Acesta spune că nu îi învinovățește pe funcționarii APIA care doar pun în aplicare legea ci pe cei care au inițiat-o.

    ”Eu în principiu am fost primul controlat în anul 2014 când prevederea a intrat în vigoare. De atunci, am tot fost și pe cont propriu dar și cu alți membrii ai LAPAR la Ministerul Mediului, la cel al Agriculturii și APIA. Ultimul răspuns l-am primit anul trecut în luna noiembrie când secretarul de stat, Daniel Botănoiu, ne-a promis că va lua legătură cu Ministerul Mediului. Tot anul trecut au fost controale la Dâmbovița, Prahova, Bacău, Vrancea. Știu că o parte dintre fermieri au contestat în instanță penalizările. Noi am explicat clar la Ministerul Agriculturii că nu există fermă în țară care să aibă un astfel de amplasament. Chiar le-am făcut o schiță și le-am arătat că pentru această distanță de 200 de metri de terenurile agricole, animale, depozite de furaje sau clădiri trebuie să mergem în câmp și să luăm distanța de 400/400 pe latură, adică ajungem la 16 hectare. Dacă puneți un punct de hârtie iar depozitul este 10 mp și stânga-dreapta, sus jos  trebuie să ai 200 de mp atunci vorbim de 400 pe 400 pe latură iar asta înseamnă că sunt 16 hectare lăsate nelucrate ca să faci un depozit de 10 mp”, ne-a explicat fermierul ilfovean.

    El spune că distanța pe care fermierii eu cerut-o este de 30-50 de metri. ”Ei atunci ne-au dat dreptate au spus că nu s-au gândit că această prevedere poate complica atât de mult lucrurile pentru fermieri. Noi așa am moștenit practic aceste construcții iar cei care au făcute altele noi tot în incinta fermei au construit. Noi am cerut distanța să fie de 30-50 față de fermă. Acum în ultimă instanță am primit răspuns de la directorul general al APIA că nu se paote schimba nimic și să respectăm legea. Și mai grav este că nu se disociază pe noi de cei care au depozite și vând pesticide, acolo este altă treabă pentru că ei au cantități mari”, a mai spus fermierul.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea în weekend. Alertă meteo de ploi și rafale de vânt – județele vizate Banii pentru subvenția APIA așteptată de fermieri – publicați în Monitorul Oficial! Avans APIA 2024 – zootehnie. Plățile pe cap de animal la prima tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Avans APIA pentru un hectar de pășune. Sumele care intră în conturile fermierilor Carnea de porc se scumpește. Prețuri pe kilogram în piețe Ne mai inundă Ucraina cu porumb ieftin? Americanii ne dau răspunsul!