• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum funcționează prima asigurare împotriva secetei din România

    Gabriela Gimbășanu -

    După ce ani la rând, companiile de asigurări prezente pe piața din România au refuzat să îi asigure pe fermieri împotriva fenomenului de secetă, un jucător relativ nou vine și sparge gheața. Din acest an, polița care îi despăgubește pe agricultorii cu culturi afectate de lipsa precipitațiilor este disponibilă și în România și funcționează în aceleași condiții ca și în Austria, țară unde 70% din suprafața agricolă este protejată prin asigurări contra secetei.

    Compania care aduce în România prima poliță de asigurare contra deficitului de precipitații se numește Die Österreichische Hagelversicherung și, pentru cine este familiarizat cu acest domeniu, este una dintre cele mai mari companii de asigurări agricole din Europa.

    ”În afară de Austria, activăm pe piețele din Cehia, Slovacia, Ungaria si Slovenia, iar din 2012 și în România. Până în anul 2015 am asigurat doar societățile cu capital german, dar începând cu cu acest an vom oferi produsele noastre tuturor fermierilor. În plus, oferim din 2016 și asigurarea de secetă. În ceea ce privește acest tip de asigurare avem deja o experiență îndelungată. Asigurăm seceta deja în toate piețele unde suntem activi , iar în Austria încă din anul 2000. Din suprafața totală agricolă din Austria 85% este asigurată împotriva grindinei iar 70% împotriva secetei”, ne-a declarat Iulia Parapianu, assistant Manager în cadrul Die Österreichische Hagelversicherung România.

    Chiar dacă a fost construită pe ”scheletul” poliței din Austria, asigurarea pentru secetă dedicată pieței din România a fost elaborată pe parcursul a doi ani pentru că au fost nevoie de adaptări la situația din agricultura de aici.

    ”În acest timp am discutat cu reasiguratorii și cu fermieri despre modele de asigurare a secetei. Scopul nostru este acela de a oferi fiecărei țări unde suntem activi o asigurare de secetă individuală. O asigurare de secetă care se potrivește pieței din Austria, Cehia sau Ungaria poate fi nepotrivită in cazul României. Începând cu acest an dorim sa ne ținem promisiunea făcută fermierilor și aducem asigurarea de secetă și în România fiind primul asigurator care oferă posibilitatea unei protecții în fața acestui tip de risc a cărui efecte au fost dezastruase în anul agricol 2015”, ne-a mai spus reprezentanta companiei.

    După cum ne-au explicat cei de la Die Österreichische Hagelversicherung , asigurarea culturilor împotriva secetei este o asigurare care despăgubește fermierul în cazul deficitului de precipitații (raportarea se face între media de precipitații din perioada asigurată/ anul prezent/ și media multianuală istorică înregistrată la stația aleasă de către asigurat) și/sau pentru zilele de caniculă (zile cu temperatură mai mare sau egală de 32 de Grade).

    ”Fermierii au posibilitatea de a-și asigura culturile de grâu, porumb și floarea-soarelui fără a fi necesară inspecția de risc sau cea de stabilire a gradului de daunare daună deoarece calculul despăgubirilor se face pe baza datelor oficiale furnizate de stațiile meteorologice. Tot ceea ce trebuie sa facă fermierul este să își aleagă stația meteorologică cea mai apropiată suprafețelor asigurate și să ne comunice suma de asigurare pe hectar la care dorește să își asigure culturile. Cota de prima pentru fiecare cultura in parte se stabileste în funcție de stația meteorologică aleasă. Toate datele care stau la baza acestui produs sunt furnizate de către ANM”, ni s-a explicat.

    suma asigurata

    Așasar, procentul de despăgubire este diferit în functie de datele obținute de la ANM. Metoda de calcul a despăgubirii se face pe baza unor tabele prestabilite de către asigurator în funcție de deficitul de precipitații înregistrat pe perioada asigurata aferente fiecărei faze în parte la fel și pentru zilele de caniculă. Suma de asigurare se împarte astfel în mai multe perioade de vegetație a plantei asigurate.

    ”Pentru fiecare din aceste perioade se pot acorda despăgubiri dacă între media de precipitații multianuală și cantitatea actuală de precipitații sunt abateri semnificative”, spun cei de la Die Österreichische Hagelversicherung România.

    Pentru că nu este deloc simplu, compania ne-a făcut chiar și un tabel de despăgubire pentru 1.000 de hectare de porumb care au fost asigurate la 4.500 RON/ha. Suma asigurată se împarte în acest caz în 4 intervale, despăgubirea urmând a fi calculată în funcție de abaterile aferente fiecărei dintre aceste perioade.

    Zona agricolă Interval

    Perioada 1

    Interval

    Perioada 2

    Interval

    Perioada 3

    Interval

    Zile de caniculă

    Zona 1 15.04. –10.06. 11.06. – 15.08. 16.08. – 15.09. 25.06. – 01.08.
    Suma asigurată (SA) 900.000 2.250.000 450.000 900.000
    Media precip (bază)/

    Zilelor de caniculă

    138 187 44 15
    Cant. actuală de precip.

    Nr. zile de caniculă

    90 67 8 19
    Deficit cant. de precip. % 35 64 81 X
    Despăgubirea în % din SA 0 28 30 20
    Despăgubirea în RON 0 630.000 135.000 180.000

    Fermierii care doresc să își asigure culturile trebuie să știe că nu sunt condiții speciale pentru a încheia acest nou tip de poliță. Este nevoie doar de un tabel în care se regăsesc culturile cu suprafața aferentă, localitatea, blocul fizic și/sau numărul parcelei. Nu sunt necesare alte documente, spun cei de la compania de asigurări.

    ”Data limită de încheiere a polițelor de asigurare pentru cultura de grâu a fost 15 februarie, iar pentru culturile de primăvară – 31 martie 2016. Bineînțeles că dorim ca în anul 2017 să oferim o paletă de produse mult mai diversificată”, ne-a spus cei de la Die Österreichische Hagelversicherung România.

    Fermierii interesați de această nouă asigurare și de costurile ei, pot lua legătura cu reprezentanții companiei. Datele de contact sunt disponibile pe www.agraasigurari.ro

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Mihail Dumitru, DG AGRI: Politica actuală de subvenții va continua și anul viitor, și în 2022! Hibridul Patricia, o alegere excelentă pentru un conținut mare de ulei Lebosol®-Mix Porumb SC – Premisa unor producții ridicate!

    Ultimele știri

    Curiozități despre miere: 10 lucruri importante despre mierea de albine S-a votat! Fermierii de peste 40 de ani – acces mai ușor subvenții și fonduri europene! Plafonarea subvențiilor, adoptată cu excepții de Parlamentul European. Ce opțiuni are România!

    Căutare în articole