• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Aberație legislativă: Fermierii care au avut curajul să se judece cu AFIR nu pot accesa fonduri europene pe alte proiecte

    agrointeligenta.ro -

    Un act normativ intrat în vigoare în aprilie anul trecut blochează accesul la fonduri europene pentru toți fermierii care ”au îndrăznit” să acționeze în instanță AFIR. Semnalul a fost tras de către Călin Muscă, administratorul fermei de suine al Pork Prod din localitatea Iratoș din județul Arad.

    Călin Muscă se numără printre fermierii care nu pot accesa fonduri europene pentru că a acționat în instanță AFIR pentru un proiect pe care l-a depus pe vechiul PNDR și care a fost declarat eligibil, dar nu a întrunit punctajul necesar pentru a primi finanțare. ”Interdicția” vine din Hotărârea 226/2015, mai exact prin articolul 6, litera d, care prevede că ”beneficiarii Programului SAPARD sau ai cofinanţării FEADR, care se află în situaţii litigioase cu AFIR, până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată în litigiul dedus judecăţii”.

    HG 226/2015 – Art. 6. Categoriile de solicitanţi/beneficiari ai măsurilor/submăsurilor de investiţii derulate prin PNDR 2014-2020, restricţionate de la finanţare, sunt, după caz:

    a) beneficiarii măsurii 112 „Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din PNDR 2014-2020;

    b) solicitanţii/beneficiarii, după caz, înregistraţi în Registrul debitorilor AFIR, atât pentru Programul SAPARD, cât şi pentru FEADR, până la achitarea integrală a datoriei faţă de AFIR, inclusiv a dobânzilor şi majorărilor de întârziere;

    c) solicitanţii/beneficiarii, după caz, care au contracte de finanţare pentru proiecte nerealizate încetate din proprie iniţiativă, pentru un an de la data rezilierii, iar solicitanţii/beneficiarii care au contracte de finanţare încetate pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale din iniţiativa AFIR, pentru 2 ani de la data rezilierii;

    d) beneficiarii Programului SAPARD sau ai cofinanţării FEADR, care se află în situaţii litigioase cu AFIR, până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată în litigiul dedus judecăţii;

    e) solicitanţii care s-au angajat prin declaraţie la depunerea cererii de finanţare că vor depune dovada cofinanţării la contractare sau că vor depune proiectul tehnic şi nu prezintă documentele la data prevăzută în notificare din motive neimputabile acestora, nu vor mai putea accesa programul timp de un an de la notificare.

    Într-un interviu acordat emisiunii ”Viața Satului” (TVR 1), Călin Muscă a investit până acum peste 5 milioane de euro în ferma de porci de la Iratoș. ”Punctual, la ora actuală, suntem loviți o parte din fermieri, nu știu cât de mulți, nu am date concrete, suntem loviți de HG 226/2015 vizavi de partea de fonduri și funcționarea AFIR (…) care prin articolul 6, punctul d ne pune pumnul în gură tuturor celor care am avut tupeul să mergem și să tragem de mânecă AFIR: vezi că mai greșești, vezi că nu mi-ai punctat bine un proiect. Caz concret la mine. Am avut depus în 2012 un proiect pe Măsura 123 la vremea aceea, un proiect de 4,5 milioane de euro pentru un abator, cu tot ce ține de această investiție și în momentul când am depus, tipic APDRP, au schimbat Ghidul Solicitantului. Din schimbare, ni s-a cerut apartenența la OIPA de profil în condițiile în care în România, la acea vreme nu exista OIPA de profil”, a explicat tânărul fermier motivele pentru care a decis să își caute dreptatea în instanță.

    ”În momentul când am făcut contestație, când am ajuns la discuții, la acel moment era domnul Turtoi (George Turtoi – n.r.) director general al APDRP, am fost uimit să aflu că a fost o scăpare a APDRP, dar nu au cadru legal să o remedieze. Moment în care m-am adresat instanței pentru că enormal să îmi apăr drepturile. Acum anul trecut când am depus alte două proiecte pe submăsura 4.1 pe o fermă de vacă de carne și pe 4.2 un proiect pentru procesarea cerealelor, un FNC de fapt, m-am lovit de acest HG dat anul trecut în aprilie de fostul Guvern. Nici nu știu dacă a fost o chestie de scăpare sau o chestie voită”, a declarat Călin Muscă, fiul cunoscutului fermier Dimitrie Muscă.

    Administratorul fermei de la Iratoș a arătat că HG 226/2015 nu blochează depunerea de proiecte, însă soarta acestora este clară, având în vedere prevederile care îi vizează pe cei în litigiu cu agenția de plăți.

    Tânărul fermier de la Iratoș subliniază că actul normativ adoptat anul trecut nu face nici o diferențiere între fermierii cărora li s-a cerut să returneze banii din varii motive, deși și aici ar fi o discuție pentru că mulți au căzut victime abuzurilor unor funcționari ai AFIR care au sancționat beneficiarii de fonduri pentru ”suspiciuni de condiții artificiale”, multe din nedovedite.

    Referitor la situația fermierilor aflați în litigiu cu AFIR și ale căror proiecte nu pot fi eligibile în baza HG 226/2015, Andras Szakal, directorul agenției, a recunoscut că există o astfel de situație, însă, cum o serie de modificări la acest act normativ sunt în dezbatere publică, se poate face o corecție și privind această nedreptate făcută fermierilor.

    ”În momentul de față, este în lucru, este chiar postat pe site-ul AFIR și al ministerului. Este în procedură de transparență decizională, poate suferi modificări. Ceea ce știu este că se fac modificări: cel care este în proces nu poate depune proiecte, cei care au devenit neeligibili, dar nu au avut loc consecințe financiare, nu au luat nici un ban de la AFIR, nu intră în registrul debitelor, vor putea depune proiecte în continuare. Mai este cealaltă sancțiune că dacă ești deja în Registrul de debitori, era restricție de doi ani, o reducem la un an. Dar dacă nu a produs efecte, nu este în proces cu noi, s-a retras, îi dai voie să îi depui proiectul”, a declarat Szakal pentru emisiunea ”Viața Satului”, subliniind că pentru a se face modificările cerute de fermieri, este nevoie și de o sesizare oficială, în scris.


    Te-ar mai putea interesa

    Zeci de fermieri români au fost înșelați cu tractoare aduse din afară Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!