• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Derogare de la Bruxelles pentru plata pe înverzire? Ce spune ministrul agriculturii despre încasarea subvenției de 59 de euro pe hectar!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Plata pe înverzire pentru anul de cerere 2015 se va ridica la circa 59 de euro pe hectar, sumă pe care ar urma să o primească fermierii care îndeplinesc condițiile pentru practicile benefice pentru mediu și climă, așa-zisul ”greening” în termeni vestici. Însă, fiind un element de noutate, foarte mulți agricultori s-au plâns că vor pierde banii pentru că fie nu au înțeles cum trebuie aplicate regulile, fie nu au putut să le aplice în propriile culturi într-un timp atât de scurt.

    Ce spune ministrul agriculturii despre această situație?

    ”Rămâne de văzut dar sigur că noi vom susține ca fermierii să își poată lua drepturile dar, având în vedere că este un proces încheiat, cel al depunerii cererilor fiind vorba de anul 2015, legislația europeană spune clar că subvențiile se acordă pe baza cererilor transmise dar rămâne de văzut ce va spune CE ca ultim cuvânt”, a declarat astăzi ministrul.

    De menționat că fermierii care practică agricultură ecologică nu sunt condiționați cu nimic la plata pentru înverzire iar cei care au întreaga exploatație ocupată cu culturi permanente (vii, livezi) beneficiază implicit de plata  pentru înverzire. Cei care au sub 10 hectare nu au obligații privind diversificarea culturilor iar cei care au sub 15 hectare nu au obligații privind  respectarea ZIE. Dar restul agricultorilor trebuie să respecte 3 practici agricole. Este vorba de la diversificarea culturilor, menținerea suprafețelor de pajiști permanente și protejarea zonelor de interes ecologic (ZIE).

    Despre plata pe înverzire vă recomandăm să citiți și:

    Înverzirea, plata ce i-a încurcat pe fermieri! Cine se încadrează pentru a încasa cei 59,1277 de euro/ha?

    Subvenții APIA: 882.487 fermieri intră la schema de înverzire pentru 2015. Ce condiții au avut de respectat?

    Foto: Agriland.ie

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027

    Ultimele știri

    Austeritate pentru Agricultură? Tanczos Barna: Zero lei pentru sprijinul urgent de care au nevoie fermierii! Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe