• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Problema untarului a ajuns la Guvern. Ce măsuri se vor lua împotriva falsului unt!

    agrointeligenta.ro -

    La o zi după ce Agrointeligența a publicat pe larg declarațiile ministrului agriculturii Achim Irimescu despre o practică comercială de păcălire a consumatorului, chestiunea untarului – un produs parcă anume ambalat să semene cu untul autentic, a ajuns miercuri la Guvernul României.

    După ședința săptămânală a Executivului, șeful de la MADR a anunțat că s-au găsit soluții pentru ca produsele care înșeală românii să nu mai aibă loc la raft lângă produsele care respectă rețeta tradițională.

    ”Din păcate sunt foarte multe produse neautentice, cum le putem spune. Am fost la Timișoara și mi s-a prezentat un pachet care semăna cu pachetul de unt și la culoare și la formă și în loc să scrie unt scria untar, la origine unt artificial dar lumea nu știe, consumatorul nu știe – merge și vede la raft că e la jumătate de preț, dar este făcut din ulei de palmier și este un dezavantaj pentru producătorii corecți. Am cerut și ANSVSA și ANPC să identifice aceste produse și în magazine să nu le mai găsim în același loc. Nu putem să le interzicem, dar consumatorul trebuie să știe ce conține acel pachet și să fie în cunoștință de cauză când cumpără”, a declarat ministrul agriculturii Achim Irimescu.

    Șeful de la MADR a precizat că după adoptarea noii Legi a supermarketurilor, lucrurile vor sta cu totul altfel la rafturile din magazine. ”Produsele autentice vor fi puse în raionul corespunzător, iar restul, alături. Se stabilește un procent – care este din lapte și care nu este din lapte, pe materii prime”, a explicat Irimescu.

    Vă reamintim că marți, Agrointeligența a publicat un articol cu declarațiile ministrului agriculturii Achim Irimescu despre comercializarea unui produs care, deși este așezat la raft lângă unt și are un ambalaj asemănător, are, în conținut, mai ales uleiuri vegetale. Potrivit unor spuse anterioare ale ministrului, legislația în vigoare nu permite interzicerea unui astfel de produs pentru simplul motiv că acesta este…comestibil.

    ”Sigur că în această situație consumatorul este indus în eroare pentru că el alege prețul mai mic, produsul respectiv este așezat la raft alături de un pachet să îi spune autentic și atunci noi punem într-o situație de diferență de competitivitate producătorii care au produse autentice, din lapte și acel produs care are nu știu cât la sută lapte. Deci trebuie să evităm să îl păcălim pe consumator. Și aceasta este o preocupare a noastră în continuare să vedem ce soluție găsim pentru că atâta vreme cât este un produs comestibil nu îl poți interzice dar trebuie să avertizăm consumatorul.Și facem apel la ANPC să ne asigurăm că în momentul în care consumatorul cumpără un produs să știe exact pe ce dă banii”, declara la începutul lunii martie ministrul agriculturii.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum sunt păcăliți românii care cumpără brânză din piețe și magazine Noua Zeelandă va exporta în UE, fără taxe, carne de vită, de miel și lactate. Acordul de liber schimb, în vigoare de la 1 mai Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier

    Ultimele știri

    Programul Tomata – schimbare majoră: Fermierii vor primi o subvenție pentru fiecare solar La 10 ani de la lansarea brandului ADAMA, compania omologhează 5 produse noi în România Un oier trage semnalul de alarmă: Samsari care iau mieii măsluiesc cântarele cu telecomanda!