• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 632.956 de fermieri la plată!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Între lucrările la câmp și în fermă, producătorii agricoli urmăresc cu atenție conturile pentru a vedea dacă APIA le-a virat (o parte) din subvenția pe suprafață. Pentru cea pentru animale mai au de așteptat până la 25 mai, după cum s-a anunțat oficial.

    Între timp, însă, APIA continuă autorizarea la plată pentru terenurile agricole declarate, plătindu-se în primă fază, după cum s-a comunicat, schemele de bază și anume plata unică pe suprafață – SAPS, Ajutorul Național Tranzitoriu – ANT 1 și plata redistributivă.

    Zilnic se face transferuri de bani și se lucrează în sistem la noi scheme astfel că următoarea pe lista APIA ar fi plata pe înverzire, cea care se pare că a dat cele mai multe bătăi de cap funcționarilor dar și fermierilor. ”La această oră avem plătiți, cu tot ce s-a mai autorizat la plată sâmbătă și duminică, 632. 956 de fermieri cu suma totală de 251.250.000 de euro”, ne-a declarat Nicolae Horumbă, director general adjunct APIA.

    Ce bani trebuie să ajungă la fermieri

    Cursul valutar la care se plătesc subvențiile de la APIA nu este unul ”la zi”, ci este fixat de acte normative de la Bruxelles. Vorbim, astfel, de un curs „impus” pe care trebuie să îl respecte toate statele care fac conversie pentru a plăti fermierilor – este cazul României, dar și al Bulgariei, al Ungariei sau al Regatului Unit al Marii Britanii.

    Astfel, plăţile APIA se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2015 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323 din 01 octombrie 2015, respectiv 4,4176 lei pentru un euro.

    Cursul face ca schemele care se autorizează la plată în aceste zile să fie următoarele:
    – Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) în cuantum de 79,7392 euro/ha, adică 352,2558 lei/ha
    – Plata redistributivă:
    • primul interval: 1 – 5 ha inclusiv în cuantum de 5,00 euro/ha, adică 22.088 lei/ha
    • al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv în cuantum de 51,0789 euro/ha, adică 225,6461 lei/ha
    – Plata pentru tinerii fermieri în cuantum de 19,9348 euro/ha, adică, 88,0639 lei/ha
    – ANT 1 (Schema de ajutoare naţionale tranzitorii pentru culturi pe teren arabil, decuplată de producţie) în cuantum de 19,1942 euro/ha, adică 84,7922 lei/ha.

    Va urma să fie achitată și plata pe înverzire, adoptată de Guvern la 59,1277 euro/ha, adică 261,2025 lei/ha.

    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări!

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial