• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANM: Cod GALBEN pentru jumătate din suprafața țării

    agrointeligenta.ro -

    Autoritatea Națională de Meteorologie (ANM) a emis cod galben de ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori în zona montană înaltă, avertizare valabilă până joi, la ora 21.00.

    În intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali pe arii extinse vor fi ploi, temporar mai intense, astfel că se vor cumula local cantităţi de apă de peste 20…30 l/mp şi izolat peste 50 l/mp. La altitudini mai mari de 1700 m, în special în Carpaţii Meridionali, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

    În zonele atenţionate, temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, iar la munte rafalele vor depăşi 70 km/h.

    În sudul, sud-estul şi centrul ţării valorile termice diurne vor caracteriza o vreme rece pentru această perioadă din an.

    harta ANM


    Te-ar mai putea interesa

    CNAIR: Camioanele care transportă cereale, rapiță sau legume din câmp – exceptate de la restricțiile de circulație pe caniculă! Ofilirea frunzelor de castraveți vara. Cum udăm castraveții în zilele cu caniculă Ilie Ursu a dat startul celui de-al doilea ciclu de producție la tomate: ”Am vândut până acum 20 de tone”

    Ultimele știri

    Plantagro a intrat în semi-insolvență. Fermierii care au de încasat nu mai pot executa momentan firma de inputuri și cereale MADR: Ajutoarele de minimis pentru usturoi și cartof – tăiate de la plată în acest an! Lege în vigoare: Proprietarii de căruțe, obligați să le ”înmatriculeze”. Plăcuțele se cumpără de la Primărie