• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • De ce nu s-au plătit fermierilor cele 11,1 milioane de euro alocate de Comisia Europeană

    agrointeligenta.ro -

    Guvernul României și implicit Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost aspru criticate de la Bruxelles atât de europarlamentarii români Daniel Buda și Viorica Dăncilă, cât și de comisarul european Phil Hogan. Motivul este nevirarea către fermieri a ajutorului excepțional acordat de Comisia Europeană țării noastre pentru sectorul laptelui și cel al cărnii de porc.

    Este inexplicabil de ce Guvernul nu a găsit mecanismele prin care să cheltuie cele 11 milioane de euro puse la dispoziția fermierilor, fără proceduri complicate și fără prea mari bătăi de cap pentru cei din Guvern. Este trist să ai bani pe tavă și să nu fi în stare să îi cheltui. Este dificil de gestionat această situație și de către noi, cei care batem la porțile instituțiilor europene pentru a solicita sprijin pe agricultură iar atunci când îl primim, nu îl folosim”, a declarat europarlamentarul Daniel Buda. Totodată, acesta a arătat că este dificil ca România să ceară alt sprijin cât timp nu a achitat încă acești bani, situație care este cunoscută și de către comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, care a subliniat că speră ca statele membre precum România să facă aceste plăți până pe 30 iunie, termenul limită.

    De cealaltă parte, MADR se apără și spune că nu a achitat încă banii fermierilor din cauză că nu toți crescătorii au depus cereri, motiv pentru care a decis să mai deschidă o sesiune de depunere a solicitărilor la APIA.

    ”Perioada de depunere a cererilor de ajutor financiar a fost 22 martie – 08 aprilie 2016. Au depus cereri de plată 16.837 de producători de lapte din cei aproximativ 21.000 înregistrați, cu o valoare de 7.057.952 euro, ceea ce reprezintă un procent de 80,44% din suma totală alocată sectorului. Pentru a veni în sprijinul producătorilor de lapte care nu au reuşit să depună cererea de ajutor financiar în perioada menţionată mai sus prin H.G. nr. 367/18.05.2016, de modificare a HG 160/2016, s-a stabilit o nouă perioadă de depunere între 30.05 – 06.06.2016, în vederea distribuirii întregii sume către beneficiari”, se arată într-un comunicat al MADR.

    Din aceste cereri, circa 10.500 au fost deja procesate. ”Plata sprijinului se poate face după primirea tuturor cererilor de plată (inclusiv cele din sesiunea a doua) având în vedere procedura de redistribuire a plafonului rămas neutilizat sau reducere a cuantumului individual în cazul depăşirii plafonului alocat, conform art. 12 din HG 160/2016 așa cum a fost modificată prin HG 367/2016”, se mai arată în comunicarea oficială.

    Campanie de depunere închisă pentru fermele de porci, banii neachitați

    Totuși, dacă în sectorul laptelui, MADR a considerat că nu toți fermierii au reuști să depună încă solicitările, în sectorul de porc, unde se împart banii doar către cele 215 exploatații ce au cerut sprijin, sumele sunt tot neachitate.

    ”În ce privește termenul de depunere pentru obţinerea ajutoarelor financiare facem precizarea că până la data de 8 aprilie 2016 producătorii agricoli au depus cererea de solicitare la centrul judeţean al A.P.I.A., respectiv al municipiului Bucureşti, însoţită de documente specifice. Plăţile urmează să se efectueze până la data de 30 iunie 2016. La data prezentei, respectiv 26.05.2016, sunt încărcate în aplicația electronică a ajutorului excepțional – sectorul porcine un număr de 215 cereri de solicitare cu anexele aferente, pe baza carora se determina efectivele eligibile, respectiv cuantumul pentru activitatea de creştere şi îngrăşare din exploataţii si pentru activitatea de reproducţie din exploataţii. Facem precizarea că suma totală alocată sectorului de creştere a porcinelor se împarte la producătorii agricoli au depus deja cererea de solicitare.”, s-a comunicat oficial.

    Conform Hotărârii nr. 160 din 16 martie 2016 pentru distribuirea sumei stabilite în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2015/1.853 al Comisiei din 15 octombrie 2015 de acordare a unor ajutoare excepţionale cu caracter temporar fermierilor din sectorul creşterii animalelor, publicată în Monitorul Oficial Nr. 202 din 18 martie 2016, suma prevăzută pentru România este echivalentul în lei a 11.145.958 euro:
    a) echivalentul în lei a 8.773.154 euro pentru sectorul laptelui şi produselor lactate;
    b) echivalentul în lei a 2.372.804 euro pentru sectorul de creştere a porcinelor.


    Te-ar mai putea interesa

    O celebră fabrică de tractoare a fost cumpărată de un afacerist din Ucraina Cât costă un hectar de pământ în funcție de regiune. Piața terenurilor agricole, la zi Micul fermier care vinde porcul de Crăciun în viu cu 52 de lei kilogramul!

    Ultimele știri

     Dăunătorii sunt activi chiar și la temperaturi scăzute. Protejează-ți culturile cu Biatox! Avans APIA 2024. Sumele transferate până astăzi în conturile fermierilor Asociația AGRICOLA i-a premiat pe liceenii aspiranți-Chef