• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-a schimbat ORDINUL SUBVENȚIILOR! Ce fermieri încasează PLĂȚI DUBLE după noile modificări?

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ordinul 619/2015 privind subvențiile fermierilor a fost modificat din nou! Printre schimbările aduse se numără și una care efectiv DUBLEAZĂ sumele pe care le încasează o anumită categorie de beneficiari.

    Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că Ordinul 619/2015 a fost modificat prin ”abrogarea dispozițiilor potrivit cărora cuantumul per cap, în cazul sprijinului cuplat la taurinele din rase de carne și metișii acestora se acorda diferențiat, astfel că se creează posibilitatea acordării unui cuantum unitar pentru toate categoriile din sectorul taurine de carne, sector în declin și se dorește a fi dezvoltat cu prioritate evitându-se abandonarea acestei activități”. Mai exact, vechea formă a ordinului prevedea sprijin cuplat înjumătățit pentru metiși, iar acum, fermierii care au declarat aceste animale la plată și ele sunt eligibile, vor primi plăți duble, ca și pentru un animal de rasă curată.

    Până la momentul redactării acestui articol nu se cunoaște cuantumul sprijinului cuplat pentru bovina de carne plătit pe cap de animal pentru 2015.

    Alte modificări aduse actului normativ și publicate deja în Monitorul Oficial vizează:
    •Introducerea unei prevederi care să permită fermierului diminuarea suprafeței solicitate pentru sprijinul cuplat la sămânța de cartof, în cererea unică de plată, pe baza documentelor emise de Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor.
    •Completarea prevederilor referitoare la actele în baza cărora funcționează persoanele juridice care nu sunt înregistrate la Oficiul Național pentru Registrul Comerțului, și prin care dovedesc că desfășoară activitate agricolă.
    •Stabilirea pentru anul 2016 a datei limită de depunere a cererilor unice de plată și a modificărilor la acestea, ca fiind data de 10 iunie. Cererile unice de plată și modificările la acestea pot fi depuse şi după data de 10 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu penalități, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014. Solicitările depuse după această dată sunt inadmisibile, iar beneficiarului nu i se acordă nici un fel de plată sau de sprijin.
    •Modificarea termenului de prezentare la APIA a documentelor justificative în ceea ce privește sprijinul cuplat pentru mere destinate industrializării pentru obţinerea de produse alimentare nonalcoolice, de la 1 decembrie în 31 decembrie a anului de cerere.

    Te-ar mai putea interesa

    Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct

    Ultimele știri

    Limagrain a dat start comenzilor pentru sezonul de floarea-soarelui 2026-2027! Early Sales LG 50.639 SX! Șase magazine din România au fost deja afectate de atacul cibernetic asupra frigiderelor din retail Agrointeligența TV a primit și decizia de autorizare audiovizuală din partea CNA. Emisia va începe în curând: Vom fi în slujba fiecărui fermier! Ploi până la 50 l/mp și rafale de vânt de 70 km/h. Alertele ANM emise astăzi! Termen urgent pentru plata subvențiilor care se achită până pe 31 decembrie