• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! Ce au aflat despre PLATA SUBVENȚIILOR fermierii care au fost la APIA!

    Roxana Dobre -

    Problemele cu plata subvențiilor sunt mai grave decât par sau decât lasă Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) să se înțeleagă. Pe lângă fermierii din eșantionul de control care nu au primit nici un euro, mai este un număr de 192.000 de fermieri care își așteaptă în această perioadă banii pentru sectorul zootehnic iar în acest moment nu au speranțe prea mari că APIA va face plățile în perioada următoare.

    La modulul de control administrativ se pare că s-a împotmolit APIA în privința plăților pentru crescătorii de animale. Acesta este contractat dar încă nu a fost implementat. Mai mult, potrivit surselor noastre, se pare că SIVECO nu mai face față situației adică a complexității acestor plăți pe zootehnie iar în aceste zile se caută cu disperare soluții pentru ca termenul de 30 iunie să nu fie ratat.

    În plus, liderii crescătorilor de vaci de lapte, care au avut săptămâna trecută o întâlnire cu conducerea APIA Central spun că în cel mai pozitiv scenariu plățile ar putea începe de abia pe 15 iunie, adică miercurea viitoare.

    Nu au încă modulul pentru control administrativ pe zootehnie și bineînțeles că până nu se face acest control administrativ nu se poate da bun de plată. Am avut o discuție la APIA și ni s-a spus că într-un final acest modul a fost contractat dar deocamdată nu sunt operaționale. Mai durează…În plus, până când vor fi introduse în jur de 300.000 de cereri incluzând și sectorul ovine și vor fi procesate ajungem pe la data de 15 iunie. Asta dacă lucrurile merg bine! Și așa ar avea timp în 2 săptămâni, până pe 30 iunie să finalizeze cu totul aceste plăți pe zootehnie. (…) Repet, controlul administrativ este problema! Până când vor băga fiecare hârtie din dosar în sistem, până când datele vor fi verificate, etc. Eu am blocat efectivele eligibile și îmi asum, pentru că nu vreau să pierd niciun leu. Cum adică să îmi dai efectiv eligibil dar nu ai făcut controlul pe dosar? Hotărârea de Guvern este foarte clară: suma se împarte la efectivul eligibil. Ori cum să dai eligibil dacă tu nu ai procesat dosarul? Este logic! Sunt mai multe erori, tocmai de aceea și Ministerul Agriculturii a cerut reverificarea datelor pentru zootehnie. Trebuie lăsați acum să lucreze ca să putem să ne luăm banii”, ne-a explicat în exclusivitate Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România.

    În privința modului cu pricina, directorul APIA, Florin Faur, dădea, într-un interviu acordat Agerpres pe data de 8 mai, asigurări că nu sunt probleme cu modulele sau sub-modulele care fac posibilă plata subvențiilor în zootehnie.  „Pe zootehnie sunt trei module mari, la rândul lor au sub-module mai mici. Primul modul este cel de captare date, al doilea de control administrativ și al treilea de calcul și autorizare. Primul modul de captare date urmează să intre în scurt timp în lucru, el este și cel consistent din punct de vedere al volumului de activitate în raport cu funcționarii noștri, după care e în procedură finală de contractare, la nivelul de una — două zile, atât modul de control administrativ, cât și cel de autorizare și calcul. Practic, sunt făcute soluțiile tehnice, sunt deja agreate și în curs de implementare la nivelul celor care oferă serviciile IT. Ar fi doar o chestiune de formalizare finală și de integrarea lor în sistemul nostru de producție”, declara șeful APIA.

    APIA susține că nu sunt blocaje pe zootehnie! Atunci de ce nu încep plățile?

    Într-un comunicat remis vineri presei, APIA susține că în acest moment nu sunt probleme care să pericliteze începerea plăților pe zootehnie fără a preciza însă care este situația dosarelor sau dacă s-au făcut progrese pentru ca banii să ajungă la fermieri. ”Referitor la informațiile aparute în mass-media cu privire la unele disfuncționalități în semnarea contractelor cu dezvoltatorul de soft, aferente modulelor specifice ajutoarelor financiare acordate de APIA, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură precizează că nu există blocaje care să genereze întârzieri ce ar avea ca rezultat periclitarea plății acestora, contractele menționate fiind semnate încă din data de 27 mai 2016”, se arată în textul citat.

    Comunicatul APIA menit să îi liniștească pe fermieri a venit însă la pachet cu aceeași eternă nelămurire: când încep plățile pe zootehnie și în ce stadiu se află procesarea dosarelor în acest moment la agenția de plăți?


    Te-ar mai putea interesa

    Când se seamănă semințele de roșii MADR lansează programul „Un tractor pe fermă” pentru fermierii până în 400 de hectare Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier

    Ultimele știri

    Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii