MADR REACȚIONEAZĂ la articolul Agrointeligența! 10-15 iunie, perioadă „asiguratorie” ca beneficiarii Măsurii 215 să depună actele la APIA
agrointeligenta.ro -După ce Agrointeligența scria ieri, luni – 13 iunie, că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informa, printr-un comunicat de presă, că beneficiarii unei măsuri de sprijin au termen până miercuri, 15 iunie, să depună documentația necesară la centrele teritoriale, Ministerul Agriculturii informează că ”perioada de timp disponibilă pentru depunerea documentelor fără penalizări adică 10-15 iunie 2016, este asiguratorie pentru ca toţi beneficiarii M.215 să poată depune clauzele de revizuire şi cererile de plată în timp util şi cu un nivel ridicat de calitate a informaţiilor conţinute”.
Referitor la faptul că cererea pentru acești beneficiari ai Măsurii 215 – plățile pentru bunăstare în fermele de porcine și de păsări a fost publicată în forma finală în Monitorul Oficial de vineri, 10 iunie, MADR explică ”aplicarea Ordinului MADR nr. 826/2016[1] nu aduce modificări ale angajamentelor de bunăstare a animalelor derulate în cadrul Măsurii 215 a PNDR 2007-2013, din perspectiva obligaţiilor beneficiarilor, scopul acestuia fiind de a uniformiza modul de aplicare al acestora prin aducerea tuturor angajamentelor la aceleaşi termene şi perioade de referinţă ale cererilor depuse în fiecare an de implementare”.
Mai mult, MADR susține că ”modificarea propusă prin Ordinul MADR nr. 826/2016 este un rezultat al unui lung proces de consultare cu organizaţiile reprezentative ale crescătorilor de păsări şi porci din România, precum şi cu DG AGRI din cadrul Comisiei Europene, reflectând cele mai bune soluţii de gestionare echitabilă a angajamentelor asumate în baza cadrului juridic aplicabil PNDR 2007-2013, care trebuie să se alinieze la noile prevederi aplicabile în noua perioadă de programare”.
”Elaborarea şi aplicarea prevederilor Ordinului MADR nr. 826/2016 au avut în vedere consultarea la scară largă a tuturor celor interesaţi. Acest proces a fost parcurs în strâns dialog cu reprezentanţii crescătorilor de păsări şi porci din România (APCPR şi UCPR), cu care au fost organizate mai multe întâlniri şi consultări. În paralel, s-au asigurat toate informaţiile necesare la nivelul structurilor judeţene APIA şi la nivelul beneficiarilor, prin organizarea de videoconferinţe în care au fost ridicate întrebări şi furnizate răspunsuri concrete și practice privind mecanismul de implementare al M.215. Textul proiectului de ordin la care se face referire în articol a fost difuzat înainte de aprobare, atât personalului APIA (Central şi Centre Judeţene), cât şi asociaţiilor reprezentative şi beneficiarilor M.215. La videoconferinţa care a vizat clarificarea aspectelor prevăzute de Ordinul MADR nr. 826/2016, au participat împreună cu reprezentanţii APCPR şi cei ai UCPR şi 340 de beneficiari ai M.215.
Astfel, Ordinul MADR nr. 826/2016 facilitează aplicarea angajamentelor pe fondul nevoii de adaptare a acestora la noul cadru juridic conform cu Politica Agricolă Comună (PAC). Astfel, este evitată aplicarea unor sancţiuni în contextul în care vechile reguli de raportare a realizării obiectivelor în cadrul angajamentelor nu sunt în toate cazurile compatibile cu prevederile legislaţiei europene. Prin revizuirea informaţiilor declarate în cererile de plată aferente anului 2015 se asigură alinierea şi conformarea la aceste prevederi”, se arată în informarea MADR.
Timpul scurt de timp – de vineri, 10 iunie, când s-a publicat Ordinul ministerial în Monitorul Oficial și termenul limitaă de miercuri, 15 iunie, este, potrivit MADR, unul ”asiguratoriu”. ”Având în vedere numărul redus de beneficiari ai M.215 (264 de beneficiari ai M.215A şi 298 de beneficiari ai M.215B la nivelul anului 2014), repartiţia acestora la nivelul centrelor judeţene APIA, precum şi multitudinea de canale de comunicare puse la dispoziţie în această perioadă (atât pentru notificarea beneficiarilor, cât şi pentru obţinerea de informaţii şi clarificări), perioada de timp disponibilă pentru depunerea documentelor fără penalizări adică 10-15 iunie 2016, este asiguratorie pentru ca toţi beneficiarii M.215 să poată depune clauzele de revizuire şi cererile de plată în timp util şi cu un nivel ridicat de calitate a informaţiilor conţinute. De altfel, toţi beneficiarii M.215 şi-au anunţat intenţia de a depune documentele necesare, în termenul stabilit pentru evitarea aplicării unor sancţiuni, în baza notificării transmise de APIA”, spun oficialii MADR.