• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii francezi au reușit să obțină un preț mai bune pentru laptele livrat gigantului Lactalis. Rețeta succesului: au blocat fabrica cu tractoarele!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii francezi nu se lasă călcați în picioare. Nemulțumiți de prețul mic pe care îl încasau de la Lactalis – un gigant al procesatorilor prezent și pe piața din România, crescătorii de animale au ieșit în stradă.

    Protestele în care au mărșăluit cu tractoarele, au dat foc la anvelope și au vărsat laptele pe trotuar au avut ca rezultat o creștere a prețului de preluare de la poarta fermei.

    Până să înceapă valul de proteste – la mijlocul lunii august, fermierii francezi primeau 257 de euro pentru 1.000 de litri de lapte. A fost nevoie ca ei să blocheze accesul în unitatea de procesare a Lactalis și de negocieri serioase pentru ca, în final, compania să anunțe că este de acord să le achite producătorilor cu 15 euro mai mult pentru aceeași cantitate preluată. Fermierii sunt însă nemulțumiți, mai ales că au cerut ca prețul minim să fie de 290 de euro/1.000 de litri. Mai mult, sindicatele franceze reclamă un cost real de producție de 330, până la 380 de euro pentru 1.000 de litri de lapte de calitate bună, așa cum cer procesatorii. Din aceste motive, situația din Franța este departe de a fi rezolvată și se așteaptă ca la masa negocierilor să vină și reprezentanți ai Guvernului pentru a se ajunge la o soluție care să mulțumească pe toată lumea.

    Iată câteva imagini de la protestele din august ale fermierilor francezi

    protest lapte franta protest fermieri Franta 230816-French-dairy-protest©François-Guyot CqOehgvXEAAZWOp

    Foto: Twitter.com, Francebleu.fr

    Te-ar mai putea interesa

    La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari