Tehnologia de cultură pentru hibrizii din loturile de la Ziua Porumbului 2016
Gabriela Gimbășanu -Ziua Porumbului – ediția a VII-a va avea loc pe joi, 8 septembrie și aduce în atenția fermierilor 84 de hibrizi aparținând celor 14 companii de semințe care s-au înscris în mod voluntar în cea mai importantă ”competiție” dedicată acestei culturi agricole. Evenimentul are loc în Orezu, județul Ialomița.
Anul 2016 a fost unul secetos și cum companiile oferă fermierilor hibrizi toleranți la secetă s-a putut demonstra potențialul productiv al acestora în condiții de neirigat. De asemenea, hibrizii au fost semănați la aceeași densitate și a fost folosită aceeași tehnologie de cultură, aplicată uniform în cadrul celor trei platforme dedicate evenimentului.
Echipa Agrointeligența a avut onoarea să-l însoțească pe Nicolae Sitaru în procesul de recoltare al hibrizilor și de monitorizare a producțiilor. Putem să afirmăm, fără nici un dubiu că toți fermierii care vor ajunge joia aceasta în ferma Elsit din județul Ialomița nu vor fi dezamăgiți: sunt pregătite foarte multe surprize și vor fi prezentate informații importante care vor contribui la realizarea unui profit mai consistent la cultura de porumb. Mai mult, Ziua Porumbului este locul unde fermierii români vor afla care sunt acei hibrizi care s-au comportat cel mai bine în condiții de secetă și de tehnologie identică.
Citiți și: Hibridul care a obținut cea mai mare producție în loturile demonstrative pentru Ziua Porumbului 2016
Cantitatea de precipitații totală căzută de la semănat și până la recoltat a fost de 333 l/m². În luna martie au căzut 57 l/m², în aprilie 60 l/m², în luna mai 74 l/m², 101/m² în luna iunie, numai 15 l/m² în luna iulie și 26 de litri în luna august.
Pentru toate loturile înscrise la Ziua Porumbului 2016 s-a folosit tehnologie identică – una clasică, și s-a mers pe o densitate de 70.000 de plante la hectar și tratamente de cea mai bună calitate de la Bayer. În exclusivitate pentru cititorii săi, Agrointeligența a aflat care a fost tehnologia care s-a aplicat în cadrul celor trei loturi dedicate evenimentului.
Arătură la 30 cm și discuire în toamnă
Pe loturile unde au fost semănați hibrizii, planta premergătoare pentru 2015 a fost grâul, iar în 2014 floarea-soarelui. Densitatea la semănat a fost de 70.000 boabe germinabile la hectar. În ceea ce privește pregătirea patului germinativ, în perioada iulie-august 2015 s-a făcut dezmiriștirea, în luna octombrie s-a efectuat o lucrare de arătură la adâncimea de 30 cm și o lucrare cu discul.
Fertilizare cu azotat de amoniu și îngrășăminte complexe 18:46:0
În primăvară, la mijlocul lunii martie s-a efectuat o fertilizare cu azotat de amoniu în cantitate de 281,5 kg/ha și s-a trecut la pregătirea patului germinativ cu ajutorul combinatorului în luna aprilie. În perioada 3-7 aprilie s-a efectuat semănatul hibrizilor, concomitent cu aplicarea unei fertilizări cu îngrășăminte complexe 18:46:0 în cantitate de 95 kg/ha produs comercial.
S-au efectuat 3 erbicidări cu Adengo, Buctril Universal și Equip
De-a lungul perioadei de vegetație au fost efectuate trei erbicidări, cu trei produse diferite aparținând companiei Bayer. Înainte de răsărire a fost efectuată o erbicidare cu Adengo în cantitate de 0,35 l/ha. În faza de 4-6 frunze ale porumbului s-a efectuat o erbicidare cu Buctril Universal în doză de 0,7 l/ha. În faza de 8-10 frunze ale porumbului și faza de 10-15 cm înălțime a costreiului s-a efectuat o erbicidare cu Equip în doză de 2 l/ha.
Fără prașilă mecanică sau tratamente cu insecticide sau fungicide
Cele trei loturi în care au fost semănați cei 84 de hibrizi de porumb nu au beneficiat de nici o prașilă mecanică, nici de tratamente cu insecticide și nici de tratamente cu fungicide.
Vă reamintim că Ziua Porumbului – ediția a VII-a va alea loc joi, 8 septembrie, în localitatea Orezu din județul Ialomița. Evenimentul este organizat anual la ferma vicepreședintelui Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) Nicolae Sitaru și reprezintă cea mai importantă ocazie pentru ca fermierii să poată vedea cum se comportă cei mai cunoscuți hibrizi de porumb comercializați pe piața din România.