Tehnologia de cultivare a secarei, planta care poate fi semănată acolo unde grâul nu este indicat
Gabriela Gimbășanu -
Cultivarea secarei are o importanță deosebită pentru agricultura din România, această cultură fiind a doua cereală panificabilă după grâu. Secara este importantă în cultură în primul rând pentru faptul că poate valorifica solurile mai puțin favorabile culturii de grâu așa cum sunt cele nisipoase, acide sau cele poziționate în climat mai rece și umed. În ceea ce privește întrebuințările secarei, acestea sunt multiple, de la panificație și până la la furajare animalelor.
Cantitatea de producţie boabe de secară la nivel mondial este de aproape 17 milioane tone, din care în Germania 4,7 milioane tone, în Rusia şi în Polonia câte 3,4 milioane tone. Aceste trei ţări însumează 68% din producţia de secară a lumii. În anul 2015, la nivelul întregii țări s-au cultivat 9.579 hectare de secară, iar producția medie înregistrată a fost de 2.532 kg/ha, în creștere cu 5,37% față de anul anterior.
Leguminoase și cerealele – plante bune premergătoare pentru secară
Secara este o plantă puţin pretenţioasă faţă de sol şi planta premergătoare. Ea are un sistem radicular bine dezvoltat şi cu putere mare de absorbţie.Cu toate acestea, premergătoarele cele mai bune pentru secară, în diferite zone de cultură sunt: pe soluri nisipoase leguminoasele, porumbul timpuriu şi pepenii verzi, pe soluri cernoziomoide (din nordul ţării) borceagul, inul pentru fibre şi cerealele; pentru solurile acide sărace (podzoluri şi brune podzolite) cartofii timpurii, iar pentru solurile din zona de stepă borceagul de toamnă, rapiţa, floarea-soarelui şi porumbul timpuriu.
Secara, la rândul ei, este o bună premergătoare pentru toate plantele din zona ei de cultură, deoarece eliberează terenul devreme, lasă solul curat de buruieni şi permite executarea lucrărilor solului la timp şi de bună calitate.
Solul se pregătește la fel ca la grâu
Secara valorifică bine terenurile sărace, fiind puţin pretenţioasă faţă de sol, datorită sistemului radicular profund şi a capacităţii mari de absorbţie. Ea reuşeşte pe solurile unde grâul nu dă rezultate, cum sunt solurile acide (podzoluri) şi solurile nisipoase, uşor pietroase şi cele moderat alcaline. Desigur, rezultate mai bune se obţin pe soluri fertile, însă acolo este locul grâului.
Pregătirea terenului pentru secara de toamnă se face ca şi pentru grâul de toamnă. Trebuie, însă ca patul germinativ să fie bine tasat şi mărunţit, deoarece secara formează nodul de înfrăţire mai la suprafaţă şi, deci pericolul dezgolirii lui prin tasarea solului „înfoiat” (datorită ploilor şi zăpezii) este mai mare decât la grâu. Specialiștii recomandă efectuarea lucrării de arătură cu cel puţin o lună înaintea semănatului iar pregătirea patului germinativ cu câteva zile înaintea semănatului.
Fertilizarea de bază pentru cultura de secară
Secara formează un sistem radicular bine dezvoltat şi cu o mare capacitate de solubilizare a compuşilor greu solubili din sol. Volumul mare al sistemului radicular şi capacitatea ridicată de solvire şi absorbţie a acestuia, explică cerinţele reduse ale secarei faţă de sol.
Consumul de elemente nutritive pentru 1000 kg boabe şi paiele aferente este de 20-30 kg azot, 10-15 kg fosfor şi 20-30 kg potasiu. Deşi capacitatea de absorbţie a elementelor nutritive este mare, prin faptul că secara se cultivă pe soluri sărace, reacţionează bine la îngrăşăminte. Se recomandă aplicarea a 50-60 kg/ha azot, în primăvară la pornirea în vegetaţie, 50-70 kg/ha fosfor şi 40-50 kg/ha potasiu, toamna sub arătură.
Secara reacționează foarte bine și la aplicarea îngrășămintelor naturale, astfel că în zonele umede şi pe solurile cu fertilitate redusă, se recomandă aplicarea în toamnă, sub aratură, a 20-30 t/ha gunoi de grajd.
Secara se seamănă cu zece zile înaintea grâului
Epoca de semănat a secarei de toamnă este cu 10 zile înaintea grâului de toamnă, pentru înrădăcinare şi înfrăţire are nevoie de 45-50 de zile de vegetaţie. În zonele subcarpatice secara se seamănă între 15-25 septembrie, iar în zonele sudice între 25 septembrie-5 octombrie. Semănatul prea timpuriu duce la formarea unei mase vegetative prea bogate, plantele fiind mai expuse asfixierii sau epuizării sub stratul gros de zăpadă. Densitatea recomandată pentru secară este de 500-600 boabe germinabile la m², iar distanţa între rânduri este de 12,5 cm, ca şi la grâu.
160-200 kg de sămânță de secară pentru un hectar
Cantitatea de sămânţă la hectar este în funcţie de densitatea stabilită, de MMB şi valoare culturală, fiind cuprinsă între 160-200 kg/ha. La secara poliploidă (MMB de circa 50 g) cantitatea de sămânţă este mai mare. Cantitatea de sămânţă se măreşte cu 10-15%, în cazul în care secara se seamănă mai târziu sau într-un pat germinativ mai puţin corespunzător.
Sămînţa de secara folosită la semănat trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minime de calitate: puritatea de 98 %, germinaţia de 92% şi lipsa scleroţilor de Claviceps purpurea. Înainte de semănat sămânţa se tratează cu Vitavax 200 FF (300ml / 100 kg seminţe).
Adâncimea de semănat a secarei se stabilește în funcție de tipul de sol
Adâncimea de semănat diferă în funcție de tipul de sol pe care se înființează această cultură, astfel: 2-3 cm pe solurile grele, 3-4 cm pe solurile mijlocii şi 5-6 cm pe solurile uşoare. Deoarece secara formează nodul de înfrăţire mai la suprafaţă, ne este justificat semănatul la adâncime mai mare. Un semănat mai adânc de 2-3 cm, pe soluri mai grele şi umede, duce la întârzierea răsăririi, reducerea densităţii şi apariţia atacului de fuzarioză.
Primăvara se efectuează o ușoară tăvălugire
Lucrările de îngrijire sunt asemănătoare cu cele aplicate la grâul de toamnă, fiind executate după aceeaşi tehnică şi cu aceleaşi mijloace. Deşi secara este o plantă cu bună rezistenţă la iernare, se impune un control permanent al semănăturilor pe timpul iernii, deoarece cultivându-se în zone submontane şi stând mai mult timp sub zăpadă, plantele sunt expuse mai mult mucegaiului de zăpadă şi autoconsumului, mai ales dacă plantele au intrat în iarnă cu o masă vegetativă prea bogată. De asemenea, la secară, nodul de înfrăţire fiind mai la suprafaţă, plantele sunt mai expuse dezrădăcinării. Primăvara devreme pe terenurile cu plante dezrădăcinate (descălţate), se efectuează o uşoară tăvălugire cu tăvălug neted.
În condiţiile solurilor nisipoase irigate, se aplică o udare de răsărire, toamna, de 300-400 m³/ha, iar in timpul vegetaţiei 1-2 udări, în perioada alungirii paiului – înspicare.
Recoltarea secarei se face când boabele au o umiditate de 14%
Recoltarea se face cu combina, când umiditatea boabelor este de 14%. Dacă umiditatea depăşeşte 15%, sămânţa se va usca la soare sau în uscătoare, pentru a putea fi păstrată în condiţii bune. Tehnica de recoltare este cea prezentată la grâu, cu unele particularităţi.Deoarece secara înfrăţeşte, practic, toamna, ritmul de creştere, primăvara, fiind mai rapid la toţi fraţii, ea ajunge cu 5-7 zile mai repede la maturitate, decât grâul. Boabele fiind mai puţin prinse în palee, pericolul de scuturare este mai mare decât la grâu. Secara se recoltează cu combina la sfârşitul coacerii în pârgă. Secara având talia mai mare decât grâul, pentru a nu înfunda combina, miriştea se taie mai sus (luând circa 80-100 cm din lungimea plantelor), iar în unele situaţii lăţimea brazdei trebuie să fie mai mică.
Culturile destinate folosirii ca furaj verde, primăvara devreme, se recoltează la înalţimea de 30-50 cm, când se foloseşte prin administrarea la iesle, sau se păşunează la înălţimea de 20-25 cm. Perioada de referinţă este de 15-20 zile, până la sfârşitul fazei de burduf.
Producţia de boabe este mai mică decât la grâu, atât pe plan mondial, cât şi la noi în ţară, aceasta şi din cauza cultivării secarei în condiţii pedoclimatice mai vitrege decât grâul de toamnă.
Potenţialul de producţie al actualelor soiuri de secară este cuprins între 3.000-5.000 kg/ha boabe, iar cele folosite ca furaj verde, între 25-35 t/ha masă verde.
Secara, folosită în hrana omului și la furajarea animalelor
Făina de secară folosită la prepararea pâinii, asigură hrana necesară pentru o bună parte a populației globului. În România pâinea de secară a început să reintre în grațiile consumatorilor, în mod special datorită promovării efectelor benefice pe care le are consumul de pâine de secară, în detrimentrul pâinii obținută din făină de grâu. Secara este folosită și în hrana animalelor, ca nutreţ concentrat, masă verde sau fân, caz în care se cultivă singură sau în amestec cu măzărichea de toamnă, formând borceagul de toamnă.
Din punct de vedere calitativ, boabele de secară conţin în medie 13% proteine, 2% grăsimi, 2,5% celuloza, 80% hidranţi de carbon, substanţe minerale, vitamine B1, B2, PP. În condiţii naturale sau prin infecţie artificială apare boala numită cornul secarei (Claviceps purpurea), prin formarea de scleroţi în locul boabelor. Aceasta poate produce îmbolnăviri animalelor, cunoscute sub numele de ergotisme, datorate conţinutului în alcaloizi toxici (ergotoxină, ergotină, cornutină).
În industria farmaceutică scleroţii de cornul secarei se folosesc pentru prepararea unor medicamente împotriva hemoragiilor, afecţiuni circulatorii, tensiunii arteriale.
Surse selective: probstdorfer.ro, ”Tehnologia de cultură a secarei” – Gh. V. Roman
