• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Veste pentru fermieri! Achim Irimescu: ”O să plătim 2 miliarde de euro pe an față de 1,6 miliarde de euro cât au fost alocați în 2015”

    Roxana Dobre -

    Ministrul Agriculturii Achim Irimescu dă o veste bună pentru fermieri! Se anunță schimbări importante în privința subvențiilor pe care APIA le achită anual pentru suprafețele agricole. 2 miliarde de euro vor fi plătite anual producătorilor agricoli iar subvenția pe suprafață va fi an de an în creștere. Până în 2019, spune Achim Irimescu, producătorii agricoli vor primi 196 de euro pe hectar față de 160 de euro cât au primit, în medie, pentru anul trecut!

    Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, este de părere că fermierii din România ar trebui să aplice mai mult tehnologia culturilor pentru a obține producții cât mai bune și uniforme la nivel național.

    Diferența mare dintre fermierul mic, ce produce poate și o tonă de porumb la hectar, și cel mare care ajunge și la 8-9 tone trebuie rezolvată în anii următori. Creșterea subvenției pe suprafață ar putea fi un bun imbold.

    Faptul că oamenii nu se informează (…) domnul Sitaru (Nicolae Sitaru, fermier din Ialomița – n.r) a scos și 8-9 tone/hectar iar alții nu știu dacă fac o tonă. Deci aceste lucruri ar trebui aduse la cunoștință. Pe de altă parte, ca să crești producția agricolă pe mediu sunt o grămadă de factori. Aici aș menționa și subvenția pe care fermierii o primesc pe hectar.  Aceasta crește de la an la an și să nu uităm că de la 160 de euro pe hectar, anul trecut, o să ajungem la 196  de euro pe hectar în 2019. Practic plătim 2 miliarde de euro pe an față de 1,6 miliarde de euro cât au fost alocați anul trecut. Deci sumele cresc, susținerea este din ce în ce mai bună deoarece avem multe scheme de ajutor, atât naționale cât și europene, dar rămâne însă ca și fermierii foarte mici care nu reușesc să facă performanță să se asocieze, să-și achiziționeze utilaje performante și să se cupleze la piață practic. Pentru că producând 2 tone pe hectar nu o să reușești niciodată să faci performanță”, a declarat Achim Irimescu la Ziua Porumbului, eveniment ce a avut loc în Orezu, județul Ialomița pe 8 septembrie. Evenimentul găzduit de fermierul Nicolae Sitaru a adus în atenția fermierilor 84 de hibrizi aparținând celor 14 companii de semințe care s-au înscris în mod voluntar în cea mai importantă ”competiție” dedicată acestei culturi agricole.

    Problema irigațiilor rămâne

    Achim Irimescu recunoaște însă că apa aduce producție. Ori în țara noastră mulți fermieri sunt la mila Celui de Sus când vine vorba de apă. Soluția, o anunță tot ministrul agriculturii. ”În ceea ce privește apa, în primă instanță am discutat cu colegii de cabinet implicați adică ministrul mediului, ministrul energiei. Sunt o mulțime de lacuri colmatate la nivel de țară care ar trebui să fie preluate, zic eu, de către Ministerul Agriculturii. Costă să le decolmatăm dar reprezintă o bună de apă. Vedeți că Moldova suferă de secetă puternică și sunt foarte multe lacuri în zonă. În Senat mi s-a pus întrebarea de ce ne concentrăm doar pe sudul țării pentru că și Ardealul, de exemplu, are nevoie de apă. Eu am rămas surprins când în Elveția la 2000 de metri, fermierii aveau o fâneață și o irigau intens. Am rămas șocat efectiv de ceea ce am văzut”, a mai spus Achim Irimescu.

    Ministrul spune că în mod clar politicul trebuie să se așeze la masă și să ia măsuri serioase, pe etape. ”Trebuie să spună clar dacă sunt refăcute lacurile, dau drumul prin gravitație cu costuri minime ca să fie apă la îndemână pe tot teritoriul țării. Pentru că atâta apă se duce în Dunăre și o pierdem și pe urmă ne trezim că nu am irigat. În mod cert aceasta este soluția, altfel o să ne plângem și peste 10 ani că nu avem sisteme de irigații. Eu sunt convins că sistemul anterior nu este viabil și nu va da rezultate”, a mai precizat ministrul.

    Sursa: Viața Satului- TVR 1


    Te-ar mai putea interesa

    Urări de Crăciun scurte. Mesaje de Sărbători pentru prieteni și familie Mesaje de Crăciun 2024: Cele mai frumoase urări și felicitări de Sărbători Subvenții APIA 2025. Data la care se reiau plățile către fermieri după Anul Nou

    Ultimele știri

    Variola la păsări. Semnele bolii, tratament Cum iese Dan Lăzărean în câștig cu legume cultivate pe numai 1.300 mp Vasile Petreuș, crescător de ovine: Cine face brânză bună nu duce lipsă de clienți!