• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cultura de borceag de toamnă – un furaj valoros pentru fermele de animale

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Cea mai cultivată plantă de nutreț în România rămâne lucerna, însă cultura de borceag de toamnă poate reprezenta o alternativă, mai ales pentru fermierii care vor să folosească terenul și pentru înființarea altor culturi. Borceagul reprezintă un amestec de măzăriche de toamnă cultivată alături de o cereală, așa cum este secară sau orzul. În funcție de momentul ales pentru semănat putem avea borceag de toamnă sau borceag de primăvară.

    Borceagul reprezintă un amestec de măzăriche și cereale

    Măzărichea de toamnă se cultivă împreună cu o cereală, alcătuind borceagurile, pentru masă verde, fân, semifân, nutreţ murat. Furajul obţinut în urma acestui amestec este bogat în proteină, cu un grad ridicat de consumabilitate şi digestibilitate. Valoarea nutritivă a unui kg masă verde este de 0,10-0,15 U.N., fiind posibilă realizarea a 3.500-4.500 UN/ha.

    Deoarece borceagurile de toamnă cu măzăriche eliberează terenul devreme, permit realizarea unei culturi succesive. În furajarea animalelor se folosesc şi vrejii rezultaţi din culturile pentru sămânţă, iar seminţele se utilizează în cantităţi mici, în amestec cu alte concentrate, deoarece pot produce intoxicaţii datorită glicozidului vicianină.

    Se seamănă cu două săptămâni înainte de grâu

    Pentru borceagurile de toamnă arătura se efectuează imediat după recoltarea plantei premergătoare, numai dacă solul este suficient de umed, pentru ca această lucrare să se facă în condiţii bune. În condiţii de secetă se face o mobilizare superficială a solului, la 8-10 cm, imediat după recoltarea plantei premergătoare, iar cu 8- 10 zile înainte de semănat, se execută arătura. După arat terenul se mărunţeşte şi se nivelează cât mai bine.

    Borceagurile de toamnă se seamănă în perioada de la sfârşitul lunii august până la jumătatea lunii septembrie, iar dacă solul este uscat, semănatul se prelungeşte până la sfârşitul lunii septembrie. Norma de sămânţă la borceagul de toamnă este de 140-180 kg/ha, raportul dintre măzăriche şi cereală fiind de 2:1 sau 1:1. Borceagurile se seamănă în rânduri obişnuite, iar sămânţa se încorporează la adâncimea de 3-6 cm.

    Nu valorifică foarte bine gunoiul de grajd

    La aplicarea îngrăşămintelor se va ţine seama de cultura succesivă care urmează, sistemul de fertilizare stabilindu-se pentru ambele culturi. Gunoiul de grajd nu este bine valorificat de către culturile de măzăriche, iar dacă totuşi se administrează, se realizează sporuri mari de producţie la cultura a doua, mai ales în condiţii de irigare. La aplicarea îngrăşămintelor cu azot se ţine seama de concurenţa ce se poate crea între cereale şi leguminoase, în defavoarea leguminoaselor. Măzărichea albă şi măzărichea părosă reacţionează puternic la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, în timp ce măzărichea de primăvară răspunde cu sporuri mai mici de producţie. Îngrăşămintele cu azot, la borceag, nu depăşesc doza de 64 kg/ha, decât pe soluri sărace, îngrăşămintele cu fosfor şi eventual cele cu potasiu se calculează pentru ambele culturi şi se administrează din toamnă.

    Lucrările de întreţinere a culturii

    Tăvălugitul după semănat este necesar când stratul superficial al solului este uscat. Lucrarea cu sapa rotativă cu colţii întorşi sau cu grapa stelată se poate face pentru distrugerea buruienilor, însă trebuie făcută cu multă atenţie şi numai până când plantele au ajuns la 6-8 cm înălţime.

    Recoltarea, depozitarea şi conservarea

    Pentru sămânţă, se recoltează într-o singură fază, direct cu combina din lan., când 80-90% din păstăi s-au brunificat. Pentru masă verde, borceagurile se recoltează eşalonat, începând cu momentul când planta de susţinere a ajuns la 40-50 cm înălţime (faza de burduf) şi când producţia este de cel puţin 10 tone/ha masă verde. Epoca finală de recoltare pentru folosirea nutreţului verde în hrana animalelor corespunde cu începutul înspicării cerealei la borceagul de toamnă cu secară şi cu orz şi cu înspicarea completă a cerealei la borceagul de toamnă cu grâu şi la borceagul de primăvară. Recoltarea borceagului pentru însilozare poate întârzia până la formarea primelor seminţe în păstăile de măzăriche. Pentru fân, borceagul de primăvară se recoltează în faza de înflorire a măzărichii, iar dacă proporţia de ovăz este mai mare, se recoltează până la înflorirea ovăzului.

    30 tone/ha de masă verde

    Producțiile obținute diferă în funcție de scopul pentru care a fost cultivat borceagul: hrana animalelor sau producerea de sămânță. La borceagurile de toamnă producţia este de 1.000-1.600 kg/ha sămânţă, din care 400-600 kg măzăriche. Borceagurile de toamnă dau producţii medii de peste 30 tone/ha masă verde, la epoca finală de recoltare.

    Sursă selectivă: producerea-si-conservarea-furajelor.blogspot.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Criză în oierit. Controalele în ferme au scos la iveală o situație fără precedent Lege în Parlament pentru creșterea plafonului plăților în numerar la 200.000 de lei Top 10 cele mai mari ferme din România după suprafața declarată la APIA în acest an Stațiunea Popăuți a obținut certificatele de recunoaștere pentru Karakul Alb și Karakul Roz: ”Sunt creații proprii ale Stațiunii” Se mai fac plăți din subvenții după termenul de 30 iunie? Răspunsul șefului APIA pentru fermieri!

    Ultimele știri

    Secerișul aduce bani în plus. Unii polonezi își iau concediu pentru un câștig mai bun pe combină APIA și ANZ – întâlnire de lucru despre subvențiile crescătorilor de animale AgroReclamații. Posibilă poluare a râului Târnava Mică în urma activității un sortator de carne din Germania Caniculă la pachet cu furtuni. ANM anunță vijelii și ploi torențiale, de marți Dronele vs. fragmentarea terenurilor. Nicu Vasile, fermier: ”Riscă să devină o sursă de conflicte, pierderi economice și insecuritate juridică”