• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce obligații au fermierii care sunt verificați de APIA pentru respectarea normelor privind gunoiul de grajd

    Roxana Dobre -

    Controale în ferme! Producătorii agricoli care se află anul acesta în eșantionul de control extras de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au început să primească deja primele verificări în ferme sau se pregătesc pentru vizita inspectorilor. O categorie aparte pentru care se vor efectua inspecții în teren este respectarea normelor de ecocondiționalitate pentru fermierii care dețin animale și produc gunoi de grajd. Agrointeligența vă prezintă cele mai importante detalii de care trebuie să țineți cont atunci când sunteți anunțați că o să fiți controlați în fermă pentru normele de ecocondiționalitate care țin de poluarea apelor. Mai exact este vorba despre SMR 1 – Protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole și, potrivit specialiștilor APIA, sunt ferme unde inspectorii agenției de plăți verifică doar acest aspect!

    Protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole, sunt obligatorii pentru toţi fermierii care deţin sau administrează exploataţii agricole. Ce trebuie să știți din start? ”Pentru SMR 1 inspectorul de teren verifică:  planul de fertilizare (model simplificat), calendarul de interdicţie pentru împrăştierea îngrăşămintelor, cod de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole”, ne-au explicat specialiști ai APIA.

    Așadar, fermierii trebuie să respecte perioadele de aplicare a gunoiului de grajd pe terenul agricol, respectiv calendarul de interdicţie pentru aplicarea îngrăşămintelor organice, în conformitate cu prevederile Codului de bune practici agricole.  Astfel, este interzisă aplicarea îngrăşămintelor organice şi/sau minerale în perioadele în care cerinţele culturii agricole faţă de nutrienţi sunt reduse sau când riscul de percolare/scurgere la suprafaţă este mare, precum şi în perioada cuprinsă între apariţia primului şi ultimului îngheţ, sau în afara fazelor de vegetaţie activă a plantelor.

    Calendarul de interdicţie a aplicării îngrăşămintelor, potrivit Codului de bune practici agricole, este prezentat în tabelul de mai jos! În perioadele trecute în tabel cu roșu, NU AVEȚI voie să împrăștiați îngrășăminte pe terenul agricol!

    Regulă importantă: Nu depășiți cantitatea de 170 kg azot/ha!

    Atenție! Este foarte important să nu depășiți cantitatea de 170 kg azot/ha, provenit din aplicarea îngrăşămintelor organice şi/sau minerale pe terenul agricol în decursul unui an. În acest scop trebuie să urmați un plan de fertilizare simplificat, conform modelului de mai jos, întocmit pe baza standardelor privind cantităţile maxime de azot care pot fi aplicate pe terenul agricol şi să asigure o distribuire uniformă a îngrăşămintelor pe terenul agricol!

    Trebuie precizat că inspectorii APIA vă vor cere acest tabel care trebuie completat până la controlul din ferma dumneavoastră!

    Cantitatea de azot din îngrăşămintele minerale aplicate (col. 11) = Cantitatea de îngrăşăminte minerale aplicate
    (col. 10) x conţinutul specific de azot (kg N s.a./tonă);
    Cantitatea totală de azot aplicată pe terenul agricol (col. 12) = Cantitatea de azot din îngrăşămintele organice
    aplicate (col. 8) + Cantitatea de azot din îngrăşămintele minerale aplicate (col. 11);
    Cantitatea medie de azot aplicată pe unitatea de suprafaţă – kg N s.a./ha (col. 13) = Cantitatea totală de azot
    aplicată pe terenul agricol raportată la Suprafaţa de teren agricol fertilizată cu azot (col. 12 : col. 3).

    Cantitatea de gunoi de grajd, capacitatea de stocare a acestuia, cantitatea de azot din gunoiul de grajd (presiunea nutrienţilor) şi cantitatea de azot din gunoiul de grajd aplicat pe terenul agricol la nivelul exploataţiei se calculează în funcţie de specia şi categoria de animale, sistemul de creştere, efectivele de animale existente şi tipul de gunoi, conform aplicaţiei –calculator din Planul de management al nutrienţilor, postat pe site-ul ICPA Bucureşti.

    Ce obligații au fermierii care dețin terenuri irigate

    În cazul exploataţiilor care practică agricultura în sistem irigat şi în care producţia planificată necesită o cantitate mai mare de azot decât cea prevăzută de standardele privind cantităţile maxime de azot care pot fi aplicate pe terenul agricol, este obligatorie aplicarea unui plan de fertilizare întocmit pe baza studiului agrochimic, în conformitate cu prevederile Codului de bune practici agricole.

    În plus, fermierii nu au voie să aplice îngrăşăminte organice sau minerale pe terenuri saturate cu apă, inundate, îngheţate sau acoperite de zăpadă, conform prevederilor Codului de bune practici agricole și să asigure încorporarea în sol a îngrăşămintelor organice aplicate pe terenurile arabile cu panta mai mare de 12%, în cel mult 24 de ore de la aplicarea acestora;

    Atenție! Trebuie să păstrați pe o perioadă de 5 ani documentele de evidență ale exploataţiei cu privire la suprafaţa agricolă utilizată, structura culturilor, efectivele de animale, tipul şi cantitatea îngrăşămintelor cu azot aplicate pe terenul agricol (planul de fertilizare) şi documente de livrare/expediere a îngrăşămintelor.

    Sancțiunile pot fi de la cele mai ușoare la cele mai grave pentru fermieri

    Atenție! Dacă gravitatea e mare pe ecoconditionalitate, afectează toate schemele de plată! Sancțiunile se stabilesc  ţinând cont de următoarele aspecte ale neconformităţilor constatate: amploarea, gravitatea, persistenţa şi repetarea nconformităţii, precum şi de faptul dacă nerespectarea este urmare a neglijenţei sau acţiunii intenţionate a fermierului.

    Amploarea (extinderea) unui caz de neconformitate este determinată ţinând cont, în special, de impactul neconformităţii, care poate fi extins şi la alte exploataţii sau limitat la exploataţia respectivă. Gravitatea unui caz de neconformitate depinde în special de importanţa consecinţelor acestuia, ţinând seama de obiectivele cerinţei sau standardului în cauză. Persistenţa unui caz de neconformitate se referă la durata pe parcursul căreia se manifestă efectele neconformitatăţii, precum şi la posibilitatea de a pune capăt efectelor acesteia prin mijloace rezonabile.

    Repetiţia presupune nerespectarea aceleaşi norme, cerinţe sau standard de mai multe ori în cursul unei perioade de 3 ani consecutivi, cu condiţia ca fermierul să fi fost informat despre cazul precedent de nerespectare, iar acesta să fi avut posibilitatea, după caz, de a lua măsurile necesare pentru a remedia situaţia.

    În cazul în care neconformitatea se datorează „neglijenţei” fermierului, adică unor greşeli neintenţionate comise de acesta, procentul reducerii este de maximum 5 %, iar în caz de neconformitate repetată, de maximum 15 %, în funcţie de gravitatea, amploarea şi persistenţa consecinţelor neconformităţii!

    În cazul unei neconformităţi deliberate (intenţie), procentul reducerii este de minimum 20% şi se poate ajunge până la excluderea totală din una sau mai multe scheme de ajutor şi se poate aplica pentru unul sau mai mulţi ani calendaristici. Prin urmare, autorul (fermierul) cunoaşte că fapta sa este urmată de o sancţiune şi totuşi o înfăptuieşte. Intenţia poate fi apreciată/încadrată de către inspectorul de teren, urmare a constatărilor din teren şi/sau de către funcţionarul APIA, responsabil cu instrumentarea cererii de plată, la controlul administrativ al cererii de plată.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till