• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un nou sistem de înregistrarea a stupilor, propus de MADR

    Roxana Dobre -

    Ordin de ministru pentru apicultori! Crescătorii de albine ar putea fi obligați să respecte noi reguli pentru identificarea stupinelor şi stupilor. Documentul cu modificările de reglementare se află în dezbatere publică pe site-ul MADR iar apicultorii pot trimite în această perioadă propuneri și sugestii. Până la acest moment, Romapis a transmis deja un punct de vedere în care solicită retragerea proiectului care aduce o dublă reglementare pentru declararea/înregistrarea stupilor!

    Un element important stipulat de noul proiect vizează confecţionarea panoului de identificare al stupinelor şi a mijloacelor de identificare a stupilor, ambele fiind în responsabilitatea apicultorului care va respecta anumite elemente tehnice.

    Panoul de identificare al stupinelor:

    Mijloacele pentru identificarea stupilor:

    Pirogravarea stupilor (desenarea n.r):

     Vopsirea stupilor:

    Atenție! În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului de ministru, apicultorii vor avea obligaţia sa îşi identifice stupii. 

    Care este procedura de identificare a stupilor

    Apicultorii vor depune la Oficiul Judeţean de Zootehnie (OJZ), cererea de alocare a codurilor de identificare a stupinelor, însoţită de următoarele documente:

    Codul de identificare al stupinei se va face la adresa din buletin, indiferent de locaţia stupinei sau locaţiile stupinelor;în cazul în care un apicultor are stupine în mai multe judeţe, acesta nu va solicita cod şi de la judeţele unde se află efectiv stupinele, ci numai pe adresa de buletin; apicultorii cu domiciliul în Bucureşti vor primi codul de stupină de IF-000X, în cerere având obligativitatea să specifice vetrele tuturor stupinelor pe care le deţin.

    Cererea de alocare a codurilor de identificare a stupinelor va putea fi depusă direct la sediile OJZ, prin fax, prin email, prin oficiul poştal cu confirmare de primire. OJZ înregistrează cererile de acordare a codurilor de identificare ale stupinelor depuse de solicitanţi, verifică documentele însoţitoare şi acordă codurile de identificare.

    Agenţia Naţională pentru Zootehnie ”Prof. Dr. G.K. Constantinescu” va elabora procedura de lucru şi de control privind implementarea prevederilor prezentului act normativ şi o aprobă prin decizie a Directorului general.

    Atenție!  Apicultorii vor transmite anual, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, la ANZ prin OJZ, declaraţia pe propria răspundere cu numărul de stupi identificaţi pregătiţi pentru iernare; declaraţia poate fi depusă direct la sediile OJZ sau prin fax, email, oficiul poştal cu confirmare de primire.  Apicultorii vor avea obligaţia de a duce la îndeplinire identificarea stupilor cu respectarea cerinţelor tehnice, în maximum 30 zile de la data primirii codului de identificare al stupinei de la OJZ.

    ANZ prin OJZ va verifica, ori de câte ori este cazul, atât evidenţele oficiale, cât şi stupii existenţi la faţa locului în stupină, conform procedurii de lucru şi de control aprobată prin decizia directorului general al ANZ. Neprezentarea evidenţelor oficiale şi neidentificarea stupilor şi stupinelor se va sancţiona conform legislaţiei în vigoare.

    Apicultorii cer renunțarea la acest proiect

    O serie de modificări incluse în acest proiect de ordin de ministru îi nemulțumesc pe apicultorii reprezentați prin Romapis. Aceștia au transmis deja MADR o sesizare oficială în acest sens: ”Analizând proiectul de Ordin al MADR pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor și a Normelor privind producerea și comercializarea produselor apicole, constatăm că schimbarile cuprinse în ordin se suprapun cu cele din Ordonanța Guvernului nr.28/2008 – privind registrul agricol, aprobată prin Legea nr. 98/2009. În aceste condiții, în țară, vor exista doua acte normative care reglementează aceleasi aspecte, deci ne vom afla (de fapt ne aflăm pentru că exista Ordinul nr.119/2011) într-o dubla reglementare”, se arată în documentul Romapis.

    Apicultorii atrag atenția că ”NU mai este nevoie de înființarea unui al doilea sistem de înregistrare a stupilor”: prima dată prin înregistrarea în Registrul agricol aflat la nivelul autorităților locale, apoi la nivelul ANZ. ”Propunem renunțarea la acest proiect de ordin supus dezbaterii în sedința de astăzi și abrogarea Ordinului MADR 119/ 2011, pe considerentul că prevederile O.G. 28/2008 privind registrul agricol pot asigura inventarierea în bune condiții a stupilor și stupinelor din România”, este concluzia punctului de vedere transmis MADR de către Federația Asociațiilor Apicole din România Romapis.

    Proiectul ce aduce modificări pentru apicultori este disponibil pe site-ul MADR la secțiunea dedicată actelor normative aflate în dezbatere publică.


    Te-ar mai putea interesa

    Alertă ANM de ploi, vijelii și grindină în 14 județe. Cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp Guvernul a majorat bugetul APIA. Când ar intra în conturi subvenția de 100 euro Vremea se schimbă radical. Meteorologii anunță temperaturi scăzute, dar și vijelii și căderi de grindină

    Ultimele știri

    Fusilade Forte, de la Nufarm, a distrus buruienile din solele de floarea-soarelui lucrate de Biță Răcman Avertismentul unui șef APIA: Fermierii care rămân fără subvenții în acest an! Anchetat de fraudă după ce a câștigat licitația pentru a cumpăra un port la Dunăre